Lucian Blaga, scrisoare către Elena Daniello, 1 iulie 1952
Lucian Blaga, scrisoare către Elena Daniello, 1 iulie 1952
Lucian Blaga îi trimite o scrisoare iubitei sale, Elena Daniello, prin care îi mărturisește cu părere de rău că nu a putut-o întâmpina în parcul din Dacia Felix și că o îndeamnă să își imagineze că a făcut-o și că i-a spus în persoană toate cuvintele de dragoste pe care i le-a transmis în scrisoare. Aflăm de asemenea, că în acea perioadă se împlineau doi ani de când drumurile acestora se întâlniseră și pentru care aflăm că scriitorul era recunoscător.
De asemena, Lucian Blaga îi spune iubitei că el se apropie de ultimele pagini ale studiului său despre Faust și că va pune o pasiune personală în acesta deoarece tragedia are loc în zona Elenei, iar el are un avantaj față de autor; dacă acestuia i-au luat trei acte să o aducă pe Elena din Hades, lui Blaga ființa ei îmi vine din viață.
Corespondența este redactată cu cerneală neagră, pe o coală velină, recto-verso. Aceasta vine alături de plicul în care a fost expediată.
Lucian Blaga și Elena Daniello s-au cunoscut în 1950, în timpul unei vacanțe la Gura Râului, lângă Sibiu; acest loc a devenit pentru Blaga spațiu mitologic. Deși Cornelia Blaga a fost „marea dragoste” a filosofului, căreia i-au fost dedicate „Poemele Luminii”, și Elena Daniello a fost una dintre muzele acestuia, care a lăsat influențe puternice în creația sa, ei fiindu-i dedicate părți importante ale scrierilor filosofului, precum „Vară de noiembrie”. Pentru poet, iubirea târzie a fost nu numai un ferment al reînvigorării omenești, ci și al celei creatoare.
