Lucian Blaga, scrisoare de dragoste către Elena Daniello
Lucian Blaga, scrisoare de dragoste către Elena Daniello
Lucian Blaga îi trimite o scrisoare iubitei sale, Elena Daniello, prin care îi mărturisește că nu își dorește să fie urâcios cu ea și că speră că înainte de plecarea sa la București va mai veni un vânt de la ea, probabil referindu-se la o corespondență. El îi mărturisește că știe că ea i-a scris, dar că scrisorile s-au rătăcit în cer. De asemenea, Blaga își informează iubita că va sta o vreme la București, de unde s-ar putea să o caute într-o seară. Corespondența este redactată cu cerneală neagră, pe o coală velină, doar recto.
Lucian Blaga și Elena Daniello s-au cunoscut în 1950, în timpul unei vacanțe la Gura Râului, lângă Sibiu; acest loc a devenit pentru Blaga spațiu mitologic. Deși Cornelia Blaga a fost „marea dragoste” a filosofului, căreia i-au fost dedicate „Poemele Luminii”, și Elena Daniello a fost una dintre muzele acestuia, care a lăsat influențe puternice în creația sa, ei fiindu-i dedicate părți importante ale scrierilor filosofului, precum „Vară de noiembrie”. Pentru poet, iubirea târzie a fost nu numai un ferment al reînvigorării omenești, ci și al celei creatoare.
