Antologhion (Prăznicar). Manuscris în limba română, 1826, copiat de Po(p)p Alexandru din Iern(ă)uțeni (Iornotfaia)
Antologhion (Prăznicar). Manuscris în limba română, 1826, copiat de Po(p)p Alexandru din Iern(ă)uțeni (Iornotfaia)
Antologhion (Prăznicar). Ms., limba română, 1826, copiat de Po(p)p Alexandru din Iern(ă)uțeni (Iornotfaia)
Anthologhion ce să zice Înflorirea cuvintelor. Carele cuprinde întru sine pre scurt: adecă vecerniile, cu stihoavna, cu troparele, la utrene, sedealnele, polieleu(l), pripealele, catavasiile, sveatilnele, și hvalitele; rânduiala D(u)mnezeeștilor praznice ce să prăznuesc în 12 luni de preste an. Scris de mine Poap (sic) Alexandru Parohul din Iornotfaia, început în anul 1825, și sfârșit în naul 1826, mai, în 28 de zile, fiind în Blaj arhiepiscop Exțelențiia sa prealum(inatul) D(o)mn Io(a)nn Bobb. Iară protopop în Sat Reghin D(omnia) sa Grigorie Socaci – și cine va sluji cu această carte să aibă a mă pomeni și pe mine umilitul la toți. 25 x 20 cm.; [2] f., p. 1-82, [1] f., p. 83-310 : il., 26 R (21 x 17 cm)
Textul este scris cu negru și roșu, cu semiunciale chirilice de 2 mărimi diferite, foarte îngrijit (sunt prezente minime corecturi în text, passim). Cu roșu sunt scrise titlurile, subtitlurile, inișialele versetelor, denumirile stihurilor și colontitlurile. Numerotația (care începe cu p. 2) alternează slovocifrele cu cifrele arabe. Ornamentația volumului constă în ancadramentul foii de titlu, care prezintă și un frontispiciu fitomorf și, în mare parte, în bandouri bicolore, de circa 2 x 15 cm., cele încadrate, cu motive stilizate care se repetă, etalând mai multe modele (împletituri simple sau pe 3 rânduri, linii oblice, cruci fitomorfe, meșteșugit executate). Apar și viniete de colontitlu și de final, din scurte bucle vegetale, conețurile cu un astfel de aspect fiind mai mari, majoritatea având la extremități, tulpini cu inflorescențe mari, răsfrânte (cu negru). Inițialele apar unoeri, în chenare roșii.
Cartea se deschide cu o foaie care cuprinde pe recto nu titlul Antologhionului (scris pe verso), ci o mărturie a copistului despre cei care au achiziționat, la zece ani distanță, manuscrisul, dăruindu-l bisericii din localitatea de baștină (cu cerneală neagră):
Cu ajutoriul Tatălui, și cu mila Fiiului, și de darul Duhului Sfânt fiind luminați acești doi dulci frați, Suciu Lazăr și Filimon, amândoi din Sămărtin (Sânmartin, Bihor), și pintru veacinica pomenire a taicălui lor Suciu Petra și a maicii lor Todora ș-a tot neamului lor, și o au plătit cu 12 zloți și cine o a ar strămuta de la sfânta besearica a moșt(enilor) Sămartinului la alte locuri să fie afurisit de 318 sf(inți) părinți. Anul 1836 luna lui ianuarie în 10. Poap Alexandru, paroh Iornotfăii.
Vine la rând o altă foaie, albă complet, apoi se intră în materie pe foaia următoare recto (p. [1]):
Începutul cu ajutoriul lui D(u)mnezeu a praznicilor celor împărătești din mineiu, întru care să scriu vecerniile, și troparele împreună și sedealnele utreniei, după aceaia polieleul, și pripealele, catavasiile praznicului, și cealelalte până în sfârșitul utreniei. Începutul acestui prăznicariu să înceape de la 25 dechemvrie, adecă de la Nașterea D(o)mnului nostru I(isu)s H(risto)s.
Volumul conține și alte câteva note ale preotului: cea dintâi este scrisă într-un cartuș, sub ultimul rând al textului respectivei pagini, cu roșu: S-au scris în anul 1824 noemvrie 13 zile; cea de-a doua reprezintă o precizare scrisă pe o filă suplimentară, nenumerotată, completată față-verso, inserată între paginile 82 și 83: Pentru că din neluarea de samă a mea la carea toți sântem supuși, au rămas după a șasea peasnă condacul și icosul nescris(e), am lipit această foae, unde acea de lipsă rămășiță o am adaos (condac și icos glas 8). Un fragment de filă lipit de suportul inițial la p. 266 (Luna lui Dechemvrie 24), redă 16 rânduri din cântările închinate sfintei Evdochia. La p. 293, cu roșu: Sfârșitul prăznicariului și lui D(u)mnezeu laudă. / Fiindcă pripealele de la Nașterea lui H(risto)s adecă de la începutul acestui Prăznicariu le-am scris până la Dumineca Thomii după Paști. Iar deci îniante au rămas nescrise, dându-mi D(u)mnezeu încă viiață, am socotit ca să le scriu toate preste an pre toate praznicile. Măcar că să află toate în Catavasiiariu, ci pentru mai îndemână, având această carte în mână să fie mai îndelete ale cânta. La p. 304: Aici cu ajutoriul lui D(u)mnezeu am isprăvit și rânduiala pripealelor praznicilor celor mai alese care să cuprind preste an. / 1826, 26 mai. / Popa Alexandru Paroh în Iornotfaia. După p. 305 copistul scrie Bogorodicinele vecerniilor, pe 8 glasuri, până la p. 310, unde aflăm epilogul:
Lăudat să fie D(u)mnezeu Tatăl carele m-au îndemnat, și Duhul sfânt carele m-au umbrit, și Fiiul care me-au (sic) ajutat de am isprăvit după început această osteneală a mea Troița cea de o ființă și nedespărțită, a căruia e mărirea în veaci, amin.
Manuscrisul este legat în piele maronie pe carton presat; a supraviețuit una dintre închizători, foarte uzată. Cotorul are 4 nervuri aplatizate, învelitoarea fiind străbătută de fisuri, cu perforații cauzate de cari. Atacul acestora se observă și în blaturile și învelitoarea copertelor (galerii în registrul inferior al copertei posterioare), în special în zona cotorului interior. Coperta din față este aproape desprinsă, cu ligaturi la vedere. Forzațurile duble sunt pătate și șifonate, muchiile au urme de apă. Forzațul anterior provine dintr-un alt manuscris, după capetele de rând ale unui text redactat cu chirilice, tuș negru. Fragmente ale unei file scrise de mână sunt și la sfârșitul volumului. Pe foaia liberă, a primului forzaț, un desen cu creionul mov – cruce și acronim hristic. Pe fila liberă a celui posterior, verso, o însemnare nedatată, cu alfabet latin de tranziție, cerneală neagră palidizată, despre unul din vechii păosesori ai manuscrisului – Biserica din Șiria.
