Mihail Polihroniade, scrisoare către Mircea Eliade, 15 ianuarie 1929
Mihail Polihroniade, scrisoare către Mircea Eliade, 15 ianuarie 1929
Mihail Polihroniade îi trimite o scrisoare prietenului său, aflat în Calcutta, Mircea Eliade, prin care îl informează cu privire la doleanțele prietenilor săi. Polihroniade fusese însărcinat să îi transmită acestuia dezamăgirea unor apropiați cu privire la faptul că Mircea nu întreține în mod egal corespondența cu persoanele aflate în țară. Unele persoane primeau foarte rar vești de la el, pe când Ionel Jianu, Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu sau alții primeau în permanență cărți poștale și scrisori. Polihroniade continuă prin a-i povesti lui Mircea ultimele evenimente care au avut loc după plecarea sa în India.
Scrisoarea a fost redactată olograf, cu cerneală neagră, pe 10 file doar recto. Aceasta este datată la început 15 ianuarie 1929 și este semnată la final. Scrisoare vine însoțită de plicul original în care a fost expediată.
Scrisoarea provine din Arhiva Mircea Handoca. Aceasta a fost publicată în volumul Mircea Handoca, „Mircea Eliade și corespondenții săi”, în volumul III, între paginile 330 - 332.