Mineiul lunii iulie, Râmnic, 1780

Mineiul. Luna lui iulie. Carele s-au tipărit acum întâiu rumânește cu blagosloveniia prea sfințitului Mitropolit al Ungrovlahiiei, Kyr Grigorie; prin nevoința și tâlmăcirea, iubitoriului de Dumnezeu Kyr Filaret, episcopul Râmnicului.  În sfânta Episcopie a Râmnicului : de Popa Costandin Tipograful Râmniceanul și de Popa Costandin Mihailovici Tipograful ; [cu diortosirea monahului Rafail ; editor: ierodiacon Anatolie], la anul dela Hristos, 1780. [3], 185 f. : il. (cu signat.) ; 4º (28 cm) ; 2 col., 36-40 R/col (25 x 17 cm).

Colofon: “S-au început acest lucru la maii, în 18, și au luat sfârșit la iulie în 18”.

Notele din deschiderea volumului: “S-au îndreptat tâlmăcirea acestui Mineiu din limba elinească pre limba rumânească de Dumnealui Iordan Biv Vel Grammatic Cappadochianul” (f. [3]v).Textul se continuă, aici, cu detalierea și a altor “osteneli”: “La toată tâlmăcirea și îndreptarea cuvintelor fiind înpreună cu tâlmăcitoriul, am și scris cu mâna, am tocmit și am așăzat întru acest Mineiu slujbele sfinților, după cum să vede. Eu cel tuturor gata la porunci, Anatolie Ierodiaconul episcopiei Râmnicului. Iară la tipărire s-au diorthosit de Monahul Rafail din Sfânta Mănăstire Hurezii. Purtătoriu de grijă fiind Tipografiei Kyr Ioachim Ieromonahul din sfânta Mitropolie.”

Pe ultima filă, un epilog alcătuit, de regulă, în cazul unei tipărituri mari și mai cu seamă în cazul cărții de Râmnic, din patru secvențe: mulțumirea adresată divintății pentru încheierea lucrului, intervalul în care s-a imprimat tomul respectiv, detalierea contribuțiilor și apelul la iertarea eventualelor erori. Mineiul pe februarie, sau cel pe decembrie, 1779, de exemplu, specifică în încheiere rolul binecunoscuților diortositori, Anatolie și Rafail, fără alți contributori. Iar Mineiul lunii august este de-a dreptul laconic, în acest sens, rezumându-se la a preciza că ostenitorii sunt aceiași de mai înainte. Aici însă, numele și rolul grămăticului Iordan apar aidoma ca la începutul volumului (în nota reprodusă mai sus), urmat fiind de Anatolie, ierodiaconul – el însuși traducător, editor și corector. Acuratețea filei tipărite a căzut în sarcina monahului Rafail din obștea Hurezilor, urmaș într-ale diortosirii al foarte învățatului Lavrentie Dimitrovici, din aceeași mănăstire brâncovenească. După înșirarea acestor responsabilități, în epilog reapare epistatul tipografiei episcopale, ieromonahul Ioachim, venit de la Mitropolia Ungrovlahiei. Ca detaliu interesant, dar nu singular în peisajul tipografic al secolului al XVIII-lea, prenumele zețarilor sunt sugerate sau integral redate în filele celor 12 mineie în interiorul frontispiciilor de coloană – aceștia, Ene Șerban și Dobre, fiind membrii aceleiași familii, Caraman, așa cum au avut ei înșiși grijă să specifice. Zețarul “ Șărban” se semnează și în marginea de jos a ancadramentului paginii cu gravura Răstignirii, pe ultima filă liminară verso.

Caracteristicile tiparului, de la corpul de literă la așezarea în pagină, se regăsesc și în mineiul lunii iulie. Sunt, și în cazul de față prezente - portalul istoriat al cărții, săpat și semnat de Constantin Râmniceanul, diaconul, stema voievodală cu simbolul heraldic muntenesc, a lui Ipsilanti, însoțită de stihuri politice, frontispiciul fitomorf al prefeței episcopului Filaret, provenind din vechile repertorii grafice ale cărții românești, gravura cu Răstignirea, a popei Constantin, frontispiciul pe 3 laturi cu Iisus Hristos Pantokrator, aureolat cu nimbul cruciger și binecuvântând cu ambele mâini, într-un medalion rotund cu margine din spice și anturaj luxuriant, de vrejuri de acant, - un foliaj amplu, râsfrânt, punctat cu inflorescențe, în deschiderea praznicelor acestei luni.

În privința ornamenticii de compoziție tipografică, o interesantă vinietă cul-de-lampe, din șiruri de motive stilizate (cu ultim element de forma unui capitel), apare la f. 65v. Reapare, în acest minei, o vinietă xilogravată plasată la sfârșitul volumului, între două ansambluri cruciforme. Singura ilustrație înscrisă în text, col. 2, f. 12r, este miniatura cu Sf. Anatolie, patriarh al Constantinopolei, lucrată (și semnată) de “ Pop(a) Costa(n)din Tip(ograful”. Ediția nu include alte reprezentări iconografice ale sfinților acestei luni.

Conform sinaxarului, în iulie au loc astfel de praznice: în 2 iulie se sărbătorește Punerea cinstitului vășmânt al Prea sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, în Vlaherne; în 7 – Sfântul Thoma cel din Maleò, și sfânta Muceniță Chiriachi (Kyriakì); în 13: Soborul Arhanghelului Gavriil, și Cuviosul Părintele nostru Stefan Savaitul. Sfântul Mare Prooroc Ilie este prăznuit în ziua de 20 iulie dar cinstirea acestui profet nu include și o reprezentare iconografică. În 22 iulie, prăznuirea Sfintei aducătoare de Mir și întocma cu Apostolii Mariia Magdalina. În 27 iulie, Sfântul marele Mucenic, și tămăduitoriul Pantelimon. Ultima zi a lunii este dedicată Sfântului și Dreptului Evdochim, precum și înainte-prăznuirii cinstitei și de viiață Cruci.

Exemplarul de față este complet, așa cum o atestă conținutul și ornamentica. Provine, ca și celelalte mineie din loturile actuale, din colecția Dositheu Aninoșanu.  Nepotul de frate al acestuia, Constantin Aninoșanu, dă mărturie despre cărțile unchiului său pe forzațurile volumelor menționate, oferind și detalii despre colecție, despre relația personală cu arhimandritul Aninoasei cât și despre sfârșitul și îngropăciunea rudei sale, despre îndatoririle sale pe lângă noul episcop, Iosif, și nu în ultimul rând, despre soarta bunurilor bibliofile rămase. Constantin Aninoșanu și-a aplicat sigiliul inelar în fum pe prima filă a textului, la începutul acestui tom al lunii iulie, apoi la f. 116r, sub coloana din stânga, lângă ultimul cuvânt al paragrafului cu indicații tipiconale. Locurile alese variază foarte puțin, analizând cele câteva mineie din componența loturilor. Detalii privind apartenența în vechime, a exemplarelor, oferă și logofătul Vlaicu, slujbaș al Episcopiei Argeșului, ca și Constantin Aninoșanu. Le vom reda mai jos.

Corpul cărții se află în stare bună de conservare, cu excepția unor deteriorări mecanice și a urmelor cauzate de condițiile relativ improprii în care s-a aflat la un moment dat. Nu s-au păstrat foile de gardă care protejau blocul de carte, iar foaia de titlu a pierdut colțul inferior (prima dintr-o serie de mici lacune constatate); de asemenea, coeziunea blocului este amenințată de slăbirea cusăturilor și de fragilizarea suportului.

În ce privește mărturiile, însemnarea de pe forzațul fix anterior arată astfel: “ La leat 1812 iulie 23 zioa aceia, marți, mai nainte de răsăritul soarelui, pă la 10 ceasuri din ceasurile nopții lunii (de luni spre marți), s-au pristăvit sfințiia sa Dosithie (Dosithei) arhimanditul, unchiul mieu, ce au fost frate bun cu tatăl mieu, în sfânta Episcopie Argeșu șăzând de 14 luni în casăle de lângă clopotniță unde este foișoru(l), cum întri pă poartă în mâna dreaptă. Și l-am îngropat iulie 24 mercuri, slujindu cu mulți preoți mireni, protopopi și proistoși i ermonași și duhovnici și arhimandritul cu clirosul episcopií și ale schiturilor dinprejur și multă adunare de norod; iar deniile ce s-au întâmplat, cu cinste multă s-au pus în mormântul ce s-au săpat [în] drept(ul) sfântul(ui) oltariu al bisericii ceii mari despre miazăzi, așăzând deasupra pisanie, adecă piiatră scrisă. Făcut-am și parastasile până la trei ani, tot cu bună orânduială, cu slujbe i molitve arhierești. De prea sfințiia sa părintele episcopu Argeșului fiind și epitrop prin diiată lăsatu peste toate acestea, i de părintele vlădica Ananiia Câmpulungeanul, la fieștecare parastas cu mulți preoți mireni proistoși i ermonași proistoși și protosingheli, și arhimandritul. Scris-am să să știe, cu această mână a mea, ce după hotărârea lui D(u)mnezeu când îi va sosi zioa și ceasul acela va putrezi, iar numele, fiind această carte la bună păstrare, să va pomeni de cei ce să vor întâmpla a ceti aicea slovele acestea. Costandin sin Nicolae iereu ot schit(ul) Ungureu din sud Buzău.” Caractere chirilice, cerneală neagră.

Conform studiului lui Emil Lupu, ”Schituri şi mănăstiri dispărute la curbura carpaţilor, ctitorite în secolul al XVII-lea”, BCMI, 2011 - schitul Ungurei sau Ungureu (com Măgura, jud. Buzău) este una din ctitoriile muntenești dispărute în decursul vremii: “Mănăstirea apare menționată prima dată la 6 august 1662. Este trecută și în harta stolnicului Constantin Cantacuzino de la 1700. În anul 1704, apare cu denumirea de schitul Ungureul”

Pe forzațul posterior fix, două însemnări ale logofătului Vlaicu ot Cocoșești, cu chirilice și cerneală neagră, precedate de un autograf al cantorului Dăscălescu George, cu creion negru, cu alfabet latin. Mai sunt prezente pe forzaț două desene în peniță (și creion) în registrul inferior, o floare în vârful unei tulpini cu frunze late, între care sunt inserate patru slove chirilice - doi de g (glagole) și doi de p (pokoi), și un portret de monah (bust), cu detalii anatomice și de vestimentație completate cu creionul (linii, hașuri).

“Cu smerită dragoste vă rog drept credincioșilor cetitori, parte bisericească și parte mirenească cetind pe aceste trei rânduri și găsind stricat ori din cuvânt ori slove cu blândețe să dregeți, nepuindu-mă în ponos. Cu acest condeiu am scris eu cel ce s-au iscălit, la leat 1813 iulie 18. Vlaicul”. Jos de tot, în stânga – “Vlaicu logof(ăt)”.

Legătură mânăstirească în marochin, pe tăblii din lemn, cu impresiuni aurite, cu  numele lunii imprimat deasupra medalionului religios - IULE. Chipurile Maicii Domnului și Pruncului sunt, de această dată, mult mai clar păstrate (comparativ cu legăturile mineielor anterioare), idem detaliile veșmintelor și coroanele împărătești ale personajelor sfinte. Iconografic, imaginea se inspiră din modelul Rhodon ton amaranton (în dreptul Fecioarei se află o ramură înflorită, un fleuron fiind dispus și lângă pruncul Iisus). Icoana are contur oval și este înscrisă într-o mandorlă polilobată, decorată cu palmete învolutate. Rama icoanei imită ancadramentele tridimensionale și etalează aceleași motive ornamentale, atât în modelul bordurilor mari, tripartite, cât și în modelul fin al muchiilor și în interiorul colțurilor panoului central. Același tipar fitomorf pe coperta posterioară, dominată de decorația geometrizantă (linii triple, intersectate, sus-jos), ce alternează central, ruletele triplu liniare, cu cele vegetale. Cotor cu 3 nervuri profilate, marcate prin brâuri mărunte, din lăstari. Numeroase canale, pe cotor, capetele acestuia fiind deteriorate în urma atacului de cari, în special capul superior, cu lipsuri. Coperțile păstrează urmele închizătorilor. Urme de aurire subzistă, palid, pe medalionul icoanei împărătești, pe muchiile și pe chenarul interior al ramei, parțial pe motivele florale din colțurile cadrului.

Cotor interior vizibil, cu galerii (la spatele volumului). Nu subzistă decât foile originale (ale forzațului fix) din hârtie manufacturată, lipite în interiorul coperților - pătate, pătrunse de cari, cu pigmentație fungică.

BRV II, 436