Mineiul lunii aprilie, Râmnic, 1780
Mineiul lunii aprilie, Râmnic, 1780
Mineiul. Luna lui Aprilie. Carele s-au tipărit acum întâiu rumânește cu blagosloveniia prea sfințitului Mitropolit al Ungrovlahiiei, Kyr Grigorie; prin nevoința și tâlmăcirea, iubitoriului de Dumnezeu Kyr Filaret, episcopul Râmnicului. În sfânta Episcopie a Râmnicului : de Popa Costandin Tipograful Râmniceanul și de Popa Costandin Mihailovici Tipograful ; [cu diortosirea monahului Rafail ; editor: ierodiacon Anatolie], la anul dela Hristos, 1780. — [3], 143 f. (cu signat.) : il ; 4º (30 cm) ; 2 col., 36-40 R/col (24 x 17 cm)
Colofon: “S-au început acest lucru la dechemvrie, în 9 (1779) și au luat sfârșit la Ianuarie, în 29 (1780)”
Primul dintre mineiele râmnicene date în tipar după moartea episcopului Chesarie.
Observăm faptul că Bogorodicinele nu mai constituie, la această dată, o secțiune aparte, ci constituie parte integrantă a textului principal. Altminteri, regăsim aceleași particularități în organizarea materialului (slujbe, tipicul, grafica). Stema domnitorului Alexandru Ipsilanti,frontispiciul pe trei laturi, cu Pantokratorul, în anturaj de tulpini înflorite (de narcisă și acant, pe fundal alb) plus elemente de foliaj în afara cadrului, revine în deschiderea Mineiului, precedat de gravura nelipsită cu Răstignirea (semnată : P. C.). Aceasta este însoțită, pe verso-ul ultimei file liminare, nu doar de obișnuitul tropar, ci și de nota privind contribuția dumnealui Iordan Biv Vel Grammatic Cappadochianul, inclusă în aceleași spațiu sau cadru decorativ al paginii, mărginit de chenarul fitomorf. Aceeași frază – s-au îndreptat tâlmăcirea acestui Mineiu din limba elinească pre limba rumânească... a fost introdusă și în epilog, după impressum-ul pe care îl reproducem mai sus, sub denumirea convențională de colofon. După care vine la rând menționarea contribuției editoriale a lui Anatolie ierodiaconul, ca tocmitoriul și așezătoriul slujbelor precum și cea a diortosirii de către monahul Rafail, a întregii cărți. Tot acest epilog, de la Slavă, cinste..., și până la ultima mențiune, este înghesuit imediat sub ultimele rânduri ale coloanelor, respectiv: Și acum, a Praznicului: slavoslovia cea mare, și Sfârșitul Lunii lui Aprilie, și lui Dumnezeu laudă (imprimate cu roșu). Economia de spațiu tipografic este foarte riguroasă, în acest caz, așa cum se poate observa din conținutul Mineiului, fără ca prin această drămuire a spațiului tipografic, impresia de echilibru să se diminueze. De altfel, ornamentica însăși este foarte restrânsă (nu este inserată în text nicio mică icoană de praznic, nu apare nicio vinietă de final, cu atât mai puțin frontispicii, în xilogravură, altele decât cele stabilite pentru secțiunile de început, ale cărții). Aflăm doar minime elemente tipografice – vinietele de colontitlu și frizele în centrul cărora se află slove majuscule sau minuscule (e, G, n etc.), de multe ori în scop pur decorativ, multe formând perechi suprapuse – i / i, g / g, e / i, a / i, n / a, dar și prenume de zețari (scrise integral ori pe jumătate), dispuse pe 2 rânduri de motive fitomorfe, ca Șăr(ban) (uneori sugerat, doar, prin două litere ș b) sau doar pe un rând: Ene.
Predoslovia este împodobită, ca de obicei, cu același model de frontispiciu: bobocul de lalea între vrejuri de palmete, flancat de șiruri de flori mici de trifoi, stilizate.
Din prefața urmașului în scaunul episcopal, al lui Chesarie, Filaret:
“De au fost altă dată luna lui Aprilie cea mai pricinuitoare de veselie, pentru căci fiind cea de-al doilea a primăverii, întru care înălțându-se soarele își adaogă căldura, și îndeamnă toată firea spre rodirea celor de mâna Ziditoriului sădite semințe, dar pentru căci nu s-au învrednicit cununii ceii care i s-ar fi înpletit de înțelepciunea luminătoriului ce au apus de la noi, zicem, prea iubitului nostru întru Hristos frate, și cu toată învățătura înpodobit fericitului episcop, Kyr Chesarie, acum nu i să cuvine a să înpodobi cu streine flori, ci cu jale să cade a-și arăta mâhnirea, ne priimind mângâiare, pentru căci i s-au luat mirele prin carele aștepta a i să alcătui cununa începăturii pre cum și la celelalte luni, și pentru care i să cuvenia a să bucura. Dar fiind că la acest lucru al tâlmăcitului mineelor, și la îndemnarea tipăritului lor, nu numai la un sfat am fost din început, ci și la osârdie cu asemeneași râvnă, și mai vârtos poftindu-ne fericitul, și la cele dupre urmă ceasuri ale sfârșitului vieții prin însuși rostul său, ca să nu contenim lucrul, ci după putere a ne sili spre săvârșirea acelui de obște folositoriu, și Besericii înpodobitoriu lucru. Pentru aceia împlinind frățeasca poruncă și săvârșind râvna păstorească, pre cum fericitul au suferit iuțimea gerului a ostenelelor trecutelor luni de iarnă, așa și noi nu fugim de păliciunea soarelui a lunilor celor de vară ci prin ajutoriul Domnului ne vom sili a suferi arsura zilii. Însă fericitul în lunile cele trecute materie bogată au pus întru Predoslovii, înpodobindu-le cu Istorii de numele lunilor de la cine și pentru ce pricină sânt puse, și arătând întru dânsele ce taine s-au săvârșit și ce folos de la Ziditoriul lumii întru dânsele lumea au dobândit (…). Însă noi socotim că a fi mai de trebuință decât a ne învăța numele Lunii din Istorii, de unde s-au umit Luna și zodiia întru carea să află Soarele, a ne povățui prin cele ce văd simțirile noastre, la cele ce poate a pricepe mintea noastră, și să agonisim cele ce sânt spre folos sufletesc, care aceasta iaste filosofiia cea devărată după cum marele Apostol Pavel arată, adecă a cunoaște pre Ziditoriul cel nevăzut din zidirile sale cele văzute.”
Din sfinții pomeniți în această lună: în 3 aprilie, Preacuviosul părintele nostru Nichita, igumenul mănăstirii Michidiei; 23 aprilie: Sfântul Slăvitul Marele Mucenic, purtătoriul de biruință Gheorghie. 24 aprilie: Preacuvioasa maica noastră Elisaveta, făcătoarea de minuni, și sfântul mucenic Savva Stratilatul; 25 aprilie: Sfântul Apostol și Evanghelist Marco. 30 aprilie: Sfântul Apostol Iacov, fratele sfântului Ioann Cuvântătoriul de Dumnezeu (fiii lui Zevedei, în N.T.).
Exemplarul, complet, păstrează sigiliul inelar aplicat în fum, al unui deținător istoric. Este vorba de Constantin Aninoșanu, ruda lui Dosithei Aninoșanu, arhimandrit al mănăstirii Aninoasa. În câmpul peceții se observă un corb cruciat. Numele posesorului este inscripționat în exerga cu margine circulară sub forma Costadin Aninoșan (cu majuscule). Această marcă de posesor apare în carte pe f. 1r (ceva mai estompat) și la f. 94v lângă titlul slujbei de vecernie.
Legătură în marochin pe tăblii din lemn, cu ornamente în presaj aurit: medalion de tip mandorlă, polilobat, cu imaginea Răstignirii, pe coperta I, cu detalii specifice temei iconografice (în spatele Fecioarei și al Apostolului Ioan sunt redate foarte minuțios zidurile exterioare ale Ierusalimului). Ramă alcătuită dintr-un chenar interior format dintr-o dantelărie de trifolii cu pețioluri unite, idem muchiile ce unesc acest chenar cu bordurile late; acestea etalează un model de arabescuri de tulpini sinuoase, cu o linie intermediară compusă din aceleași motive descrise anterior. În colțurile chenarului, tulpini cu câte trei flori, orientate spre cocană. Coperta posterioară – aceeași bordură fitomorfă din trei registre, panou central ocupat de linii intersectate, cu alte benzi fitomorfe sus-jos, și o altenanță, pe verticală, de rulete triplu-liniare și vegetale cu reluarea tiparului de arabescuri. Nu se mai păstrează închizătorile de piele și metal, acestea au fost smulse. Cotorul îngust are 3 nervuri profilate, marcate prin brâuri cu motive trifoliate. Învelitoarea din piele prezintă unele deteiorări, în urma cărora au rezultat zone lipsă (inclusiv lângă icoană). A supraviețuit un semn de carte subțire, uzat. Șniturile cafenii sunt ondulate. Urme frugale de aurire pe ornamentul religios și pe segmente ale ancadramentului. Forzațuri din hârtie manuală subțire, cu pontuzouri vizibile; sunt șifonate, fisurate, cu pete de apă, stropi de tuș negru și cărămiziu, margini îmbrunite, depozite de ceară. Forzațul posterior are colțul inferior lipsă; cuprinde un fragment din psalmul 91 – “dreptul ca finicul va înflori”.
O însemnare pe foaia liberă recto, a forzațului anterior (cu chirilice):
“1804 ghe(na)r(e) 19 zile la opt ceasuri din zi sâmbătă spre duminecă, ni s-au arătat un semn de către marele și preaputernicul cerescul înpărat. Adecă soarele au lipsit, de rămăsese tava lui numai cât o secere și au ținut ca la dooă ceasuri și așa ș(i)-au venit iarăș(i) într-a lui fire ca și mai nainte. În zilele Preaînălțatului Domn Ioan Costandin Alexandru Ipsilant vo(ie)v(o)d, păstorind turma cea aleasă preaosfi(n)țitul mitrop(olit) al Ungrovlah(iei) kyriu kyr Dosithei ce au fost episcop și la Buzău. Și s-au însemnat pe acest sf(â)nt Mineiu ce este al sfințií sale părintelui Aninoșanu (ot) sud Mușcel ca să (să) știe.”
Bibliografie:
BRV II, 433
BRV Additamenta, p. 294
