Agapie Criteanul. Minunile Maicii Domnului (română). [Sine loco], 1852

Agapie Criteanul. Minunile Maicii Domnului (română). [Sine loco], 1852

Minunile cele mai presus de fire ale Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei, și pururea fecioarei Mariei :  care puține din cele nenumărate minuni s-au scris de feliuri de dascali cu bune științe de sfintele Scripturi, de Agapie și c.l., care tălmăcindu-să după limba veche grecească, pă limba noastră rumânească spre folosul sufletesc la anul 1820 de Rafail ieromonah protosinghelul, și tipărită după cum să vede spre folosul tuturor creștinilor, care doresc mântuirea sufletelor lor. [Sine loco], 1852, noemvrie 21. [4] f., 210 p. (110 f. cu signat.) : il. ; 4º (21 cm), 29-30 R (17 x 13 cm)

Bibliografie:

BRM I, 568

Cea dintâi ediție românească:

Râmnic, 1820 (tipograf Dimitrie Mihailo Popovici)

Ediții post 1830 (citate în BRM):

564. Mn. Neamț, 1847 (ediție revizuită și îmbogățită); 565. Sine loco, 1839, 566. Sine loco, 1844, 567. Sine loco, 1847

Ediția 1852 reia textul edițiilor anterioare sine loco fidele versiunii râmnicene – 1839, 1844, 1847 (au același format și nr. de pagini), care includ prefața ieromonahului Rafail din obștea Hurezilor (diortositorul cărților râmnicene ieșite din tiparnița Episcopiei, urmaș al lui Lavrentie Dimitrievici).

Sunt înregistrate și 6 ediții bucureștene începând cu 1875, lucrate în Tipografia Națională Romanov și Tipo-litografia Dor. P. Cuc și distribuite în librăriile Romanov și Steinberg.

Agapie Criteanul (Agapios Monachos ho Kres)

Născut la Kandia, în insula Krete (Creta), către sfârșitul secolului al XVI-lea, mort între 1657 și 1664. Numele lui de mirean era Athanasios Landos. După o tinerețe plină de călătorii și căutări, a intrat în obștea monahală athonită la o dată necunoscută. După o perioadă de doi ani, neputându-se adapta vieții cenobitice, se va retrage în singurătate. Acolo își va compune opera, căutând în același timp varii posibilități de subvenție și editare. Scrierile monahului Agapios, care au cunoscut nenumărate ediții, au constituit principala sursă de hrană spirituală pentru evlavia greacă modernă. Acest călugăr a avut fericita inspirație de-a face accesibile cititorului simplu, în limba vorbită, o colecție întreagă de cuvântări, omilii duminicale, vieți ale sfinților (hagiografii), tratate ascetice, cu scopul de a reînsufleți și păstra fervoarea creștină în sufletele drepte și pioase. Majoritatea scrierilor reprezintă traduceri sau adaptări (din latină, greacă veche și italiană) în limba vernaculară (în speță: neogreaca) ale unor opere antice, antologate într-o manieră proprie (pe baza manuscriselor athonite). Astfel au luat naștere: Ἁμαρτωλών σωτηρία – Mântuirea păcătoșilor (ed. princeps – Veneția, 1641), Xριστιανών δδηγία (1685) – Călăuza creștinilor – semnalată de Sathas, dar fără s-o fi găsit vreodată careva; Παράδεισος (1641) – Raiul – o selecție din viețile sfinților în traducerea Sf. Simeon Metafrastul (- cognomen care chiar asta înseamnă, traducător, interpret); Ἐkλόγιον (1644), Eklogion o culegere urmată de mai multe istorii edificatoare, Καλοkαιρινή (1656) – “Sfinții de vară” (într-o traducere aproximativă) – un sinaxar al sfinților prăznuiți între 1 martie – 31 august, Ψαλτήριον (1643), traducerea comentariului lui Theodoret al Cyrului (Kyros), Κυριαkοδρόμιον (1657) – Kyriakodromion - extrem de multe ediții, din care una în turcă; cuprinde predici duminicale ale mai multor autori (nenumiți) și se termină cu omiliile lui Grigorie din Agrigent (alias Teophanes Kerameus); θεοτοkάριον (1643), rugăciuni în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, din timpul liturghiei, Τριαδιkὴ Ὀkτόηχος (1656), cântări din Octoih, închinate Sfintei Treimi și Mântuitorului Iisus Hristos (câteva compuse de Agapios), Nεος Παράδεισος (1664). Anumiți cercetători (începând cu reprezentanți ai Reformei, din secolul al XVII-lea, ap. J. Aymon, Monumens authentiques de la Religion des Grecs, La Hague, 1708, p. 475, 599) afirmă că, în ciuda ortodoxismului său, Agapie Criteanul (după numele cu care este el cunoscut în istoriile literaturii religioase bizantine și postbizantine) s-a lăsat influențat de romano-catolicism: îi citează sporadic pe Petrus Damianus și Albertus Magnus, alături de Ambrosie, Augustin și alți părinți ai bisericii de rit latin; admite nuanțări dogmatice în chestiunea penitenței și a transsubstanțierii (pe care nu o numește astfel). Dincolo de toate acestea, opera sa s-a bucurat de un imens succes de-a lungul vremii. Mântuirea păcătoșilor este considerată cea mai de seamă scriere a sa, universal apreciată.

Particularitățile ediției 1852

Tipar negru pe hârtie manuală, 4 corpuri de slovă chirilică; nu prezintă custos. Signatura cu cifre arabe pe primele 2 foi, pe cea de-a doua însoțită de un asterisc. Numerotare cu cife arabe. Colontitluri (pentru lucrarea principală, Minunile Maicii Domnului). Inițialele fiecărei secțiuni sunt caligrafiate. Chenarul paginii de titlu și cel al primei xilogravuri, vinietele de final din elemente veegetale stilizate, dispuse orizontal sunt de compoziție tipografică. Xilografice sunt icoana de pe verso-ul ultimei file a prefeței și conețul rococo, de formă cul-de-lampe, cu care iau sfârșit Minunile, un model de vinietă de final care a împodobit, la secol XVIII, și cartea de Blaj lucrată bunăoară de Petru Papavici Râmniceanul.

Volumul se compune din 69 de mărturii precedate de Acatistul Născătoarei de Dumnezeu – cu titlul: Slujba Laudei // cei fără de șădere a Preasf(i)ntei și Preablagoslovitei Stăpânei 

noastre... – p. 1-20, urmate de grupul minunilor (Minunea 1., 2 etc.) – p. 21-209 și pe ultima pagină (210) un Canon // din sf(â)ntul și atoată lumea al șaptelea sobor - “Celor ce priimesc cu credință curată și cu tot sufletul și inima minunile cele de spaimă ale mântuitoriului nostru D(u)mnezeu, și ale stăpânei noastre Născătoarei de D(u)mnezeu care curat L-au născut pre dânsul, ci să ispitesc cu dovezi și cuvinte sofisticești amăgitoare ca să zavistuiască ca pre unele ce ar fi cu neputință, sau dupre ceia ce li să pare lor a le tâlcui, și dupre a sa socoteală a le alcătui, anathema. Pre hotarul acesta al sf(â)ntului sobor cel zic mai sus l-am tipărit aicea, la sfârșitul Minunilor prea lăudatei stăpânei noastre Născătoarei de D(u)mnezeu, dupre cum iaste în triod în Dumineca Pravoslaviei, pentru ca să vază câți fără de socoteală socotesc, și zavistind să îndoesc, necrezând pre cele scrise ca cum ar fi cu neputință, pentru ca să se smerească...(etc.)”. Canonul nu a fost inclus în tabla de materii de la începutul cărții.

Foile liminare cuprind Scara // la cartea minunilor prealăudatei Maicii lui D(u)mnezeu, f. [1]v-[2]v și prefața traducătorului, intitulată Cătră pravoslavnicii cetitori – f. [3]r-[4]r. 

1. [4]v cuprinde (spre deosebire de prima ediție românească, în care apărea icoana Bunei Vestiri) o icoană cu Izvorul cel de viiață dătător(iu), într-un ancadrament decorativ compus dintr-o dantelărie florală; în cele patru colțuri sunt cartușuri cu rozetă centrală și alte elemente fitomorfe.

Sfârșitul Minunilor este împodobit cu o vinietă xilografică, din elemente rococo.

În precuvântarea adresată cititorilor, Sf. Fecioară este portretizată ca doftor al bolilor trupești și sufletești – carele fără de plată vindecă toată boala. Ca mângâietoriu și izbăvitoriu din toată nevoia. Subliniind că minunile Născătoarei de Dumnezeu sunt nenumărate, întrecându-le pe cele ale sfinților, ieromonahul își înștiințează cititorii (în graiul oltenesc): “Deci pentru multa dragoste și dorul cătră această înpărăteasă cerească, și pentru ca să vază cât folos află aceia carii au mare evlavie cătră dânsa, și o cinstesc și să roagă ei în fieștecare zi. Tălmăciiu această carte a minunilor și în tipariu o dedeiu, și pentru aceia carii au întinat icoana sufletului, să nu cază în deznădăjduire, deci priimiți-o dar cu mare dragoste și dor, nimica îndoindu-vă că nimic n-am adăogat din mintea mea, ci dupre cum le-au aflat Agapie tipărite elinește și italienește în feliuri de cărți ale dascălilor greci și italiani, așa și eu de asemenea, dupre a lui carte le-am tălmăcit nimica adăogând. […] Deci pentru aceasta am tălmăcit această carte românește și în tipariu o dedeiu, ca citindu-o cei înbunătățiți să aibă mai jmultă dragoste cătră Maica milii iară cei afundați în păcate să se deștepte și să se pocăiască alergând la folositoarea păcătoșilor...”, semnează Al pravoslavíi voastre prea plecat, Rafail Ieromonah Protosinghelu(l).

Exemplarului de față îi lipsesc 4 pagini, între Minunea 12 și Minunea 14 (diupă p. 58 vine la rând p. 63). Nu știm dacă această lipsă are drept cauză o eroare tipografică sau reprezintă un defect al specimenului.

Altminteri, textul este complet iar blocul de carte este bine conservat (are câteva pete și semnele îmbătrânirii suportului). Nu există mărturii ale circulației exemplarului (doar niște încercări de condei pe ultima pagină). 

Legătura este din pergamoid grena deschis (copertele) și piele de nuanță trandafirie (doar cotorul, nu și colțurile copertelor), pe carton presat; în învelitoarea cotorului au fost imprimate la rece elemente de ornamentație fitomorfă care marchează 4 binduri false și capetele (cotorului). Acestea se compun din brâuri duble de flueroane minuscule și frunze; spațiile dintre binduri au motive romboidale cu fleuroane stelate în interior, cu câte 8 petale. Sunt prezente forzațuri duble, din hârtie lucioasă (bej). Starea legăturii este bună.