Mircea Eliade, caiet-manuscris „Încercări de scrisoare orientală”
Mircea Eliade, caiet-manuscris „Încercări de scrisoare orientală”
Mircea Eliade, caiet-manuscris „Încercări de scrisoare orientală” în care s-au păstrat studiile lui Eliade pe limbile orientale. În cadrul caietului se păstrează notițe referitoare la trei limbi, prima este scrierea hieroglifică, cea de-a doua este araba, iar cea de-a treia, și cel mai bine dezvoltată, este ebraica.
Prima parte a caietului este intitulată „Scrierile egiptene”. Se păstrează două file redactate cu cerneală neagră, recto-verso în care Eliade a transcris alfabetul, câteva reguli fonetice și câteva fraze și sintagme utilizate ca exemple. Alături stau notițele olografe ale tânărului Eliade care îl ajutau să înțeleagă și să rețină informațiile pe care le lecturase. Important de menționat este faptul că notițele au fost luate după lucrările lui Champollion, preocupările lingvistice ale tânărului erau dezvoltate ca urmare a lecturării celor mai mari specialiști din diverse domenii. Lecturile sale vaste și complexe l-au ajutat să-și dezvolte interese la fel de vaste. În perioada liceului și la începutul studiilor universitare, Mircea Eliade era puternic preocupat de spațiul oriental; tânărul a avut diverse articole publicate ce aveau ca temă egiptologia în „Ziarul Științelor Populare și al Călătoriilor”.
A doua parte a caietului este reprezentată de o coală dictando, redactată cu cerneală neagră, recto-verso cu încercări de scriere în alfabetul arab. Eliade își exersa dexteritatea, exersând scrierea diferitelor litere din alfabetul arab pe rânduri sau coloane. Alături, stau și două desene realizate de Eliade.
Partea a treia a caietului este reprezentată de notițele luate pentru învățarea limbii ebraice. Se păstrează 11 file veline redactate recto-verso, cu cerneală neagră și cu creionul, în care Eliade nota alfabetul, pronunția, câteva reguli gramaticale și fonetice de bază, precum și diverse sintagme redactate în ebraică utilizate de-a lungul textului ca exemple. În perioada studiilor liceale și universitare, Mircea Eliade a dezvoltat o puternică admirație pentru spațiul oriental. Timpul petrecut în Biblioteca Fundației Regale îl făcea să creadă, după cum chiar el menționează în „Memorii”, în „misterele piramidelor, înțelepciunea adâncă a chaldeenilor, în științele oculte ale maeștrilor persani”, iar toate eforturile sale erau depuse în speranța că într-o zi va ajunge la „izvorul secret al tuturor acestor tradiții și că, în acea zi”, va rezolva „toate tainele: ale religiilor, ale istoriei, ale destinului omului pe pământ”. Sprijinul profesorului său de latină, Nedelea Locusteanu, era însemnat în acest caz, sfătuindu-l să se îndrepte spre limbile orientale, chiar să înceapă cu limba ebraică. Astfel, Eliade a achiziționat manualul redactat de fostul său profesor de religie; studiind câteva ore pe zi, după obișnuință, simțea că nu face mari progrese. „De altfel, ebraica nu mă atrăgea”. Ulterior, Eliade s-a apucat de studiul limbii persane și sanscrite. Studiul s-a desfășurat pentru câteva luni, tânărul fiind „solicitat de prea multe pasiuni” și dorindu-și să realizeze „prea multe lucruri deodată”.
Cele trei studii de limbi orientale se păstrează într-un caiet al cărui titlu este însemnat olograf de către autor pe prima copertă, respectiv „Încercări de scrisoare orientală”; în josul paginii este situată semnătura autorului. Textele sunt redactate cu cerneală neagră sau cu creionul, există foarte puține corecturi, ce sugerează atenția pe care tânărul o exercita asupra studiului. Date fiind interesele timpurii ale lui Eliade, caietul-manuscris poate fi datat cca. 1923-1925.
Piesa face parte din arhiva Mircea Handoca.
