Mircea Eliade, manuscrisul eseului „De ce nu mai citim?”
Mircea Eliade, manuscrisul eseului „De ce nu mai citim?”
Mircea Eliade, manuscrisul eseului „De ce nu mai citim?” prin care autorul dezminte argumentele aduse de oameni, la finele Primului Război Mondial, pentru a explica faptul că nu mai citesc. Eseul se prezintă ca un manifest împotriva indolenței care a cuprins populația în urma Războiului. Rând pe rând, răspunsurilor precum închiderea bibliotecilor și a librăriilor în fața dezastrului rămas în urma conflictului, sau lipsa banilor care să susțină prețurile ridicate ale cărților, le sunt aduse argumente contra și variante alternative care prezintă netemeinicia răspunsurilor inițiale.
Pentru Mircea Eliade, lectura este un subiect abordat frecvent în diverse scrieri și publicații, în principal în perioada interbelică. Considerând că are o finalitate dublă, cosmogonică şi integratoare, Eliade pledase, într-o conferinţă radiofonică, Arta şi tehnica lecturii (1935), pentru lectura ca „artă a recitirii”. Subiectul urmează să fie abordat frecvent în alte scrieri, precum în „Huliganii”, unde personajul Balaban, scriitor afirmă faptul că: „Fiecare carte, ca şi fiecare monument de artă, un tablou, un templu, o piramidă, înseamnă o vastă curgere de timp din care s-a putut smulge autorul.”
Manuscrisul este redactat recto-verso, cu creionul, pe două coli veline îndoite și o coală suplimentară în care reia un fragment din cadrul textului inițial, redactat cu cerneală neagră. Textul este redactat cu creionul și prezintă numeroase corecturi realizate de către autor cu creionul sau cu cerneală neagră. Manuscrisul este datat în final „Miercuri, August”.
Piesa provine din arhiva Mircea Handoca.
