Mircea Eliade, manuscrisul „Ispitirea Diavolului”, traducere din Giovanni Papini
Mircea Eliade, manuscrisul „Ispitirea Diavolului”, traducere din Giovanni Papini
Mircea Eliade, manuscrisul unei traduceri din Giovanni Papini, respectiv „Ispitirea Diavolului”. Textul inițial este o schiță fantastică în care personajul-narator istorisește întâlnirea cu Diavolul pe care a avut-o într-un vis și monologul pe care l-a ținut în fața acestuia, așteptând un răspuns; monologul rezumă studiile despre demonologie ale lui Papini. Finalul este unul deschis, personajul-narator așteaptă seara următoare, o nouă întâlnire cu Diavolul, pentru a-i putea adresa alte întrebări.
Giovanni Papini a reprezentat pentru Eliade o influență foarte puternică. „Un om sfârșit” i-a fost adus în atenție de către Haig Acterian care insistase să o citească, observând o asemănare clară între autorul italian și tânărul Eliade. Ulterior, în „Memorii”, Eliade prezintă diferențele dintre cei doi pe care nu le observase la momentul în care îl descoperise pe Papini. Cu toate acestea, pasiunea pentru scriitorul italian, l-a făcut să învețe foarte repede italiană pentru a-i putea citi și restul publicațiilor, schimbându-și astfel centrul de interes față de restul colegilor de generație care se orientau spre publicațiile franceze. În perioada 1926-1927, Eliade a tradus numeroase schițe fantastice redactate de Papini fără a le publica.
Textul este redactat cu cerneală neagră pe șase coli veline, fiind semnat în final „Din italienește de M. E.”. Lucrarea este o transcriere „pe curat”, nu cuprinde corecturi sau completări realizate de autor ulterior.
Piesa provine din arhiva Mircea Handoca.
