Mircea Eliade, Psihologia diletantismului, patru file manuscris, cu un desen în miniatură
Mircea Eliade, Psihologia diletantismului, patru file manuscris, cu un desen în miniatură
Patru file manuscris în care Mircea Eliade face o incursiune în psihologia diletantismului. El face inițial o distincție în patru puncte a ceea ce nu este diletantul, respectiv acel erudit paradoxal, superficial sau de salon, nu este amatorul de artă, enciclopedistul sau poligraful dogmatic și nici organic; în schimb, adevăratul diletant este precum un Don Juan: mobil, coureur, frizând paradoxul en quete d'originalite. Astfel, istoricul religiilor ne spune că numai ura și dragostea, patima - pot fi germenii găsirii adevărurilor esențiale.
Interesul lui Eliade pentru conceptul de diletantism este o temă recurentă chiar și în opera sa timpurie. Încă din perioada adolescenței regăsim această referință în Jurnalul adolescentului miop. Eliade condamnă diletantismul superficial, dar valorizează un diletantism superior, pasionat, autodidact și deschis spre mister. Pentru el, adevărata cultură nu se reduce la diplome sau specializări, ci presupune o curiozitate vie, care leagă toate aspectele vieții.
Pe prima filă regăsim un desen în miniatură, un portret în creion ce surprinde o figură cu un ton serios, deprimat, chiar încruntat, posibil o înfățișare a falsului diletant.
Textul se întinde pe patru file, este redactat cu creionul și prezintă corecturi.