Nichita Horvat, Sermo, seu verum seculum, pacis concordiae atque unitatis, Viena, 1786
Nichita Horvat, Sermo, seu verum seculum, pacis concordiae atque unitatis, Viena, 1786
Nichita Horvat, Sermo, seu verum seculum, pacis concordiae atque unitatis, Viena, 1786 (carte BRV- primul exemplar identificat în România), 87 p.
Tipăritura, imprimată în limba latină, prezintă următoarea pagină de titlu: SERMO SEU VERUM SECULUM PACIS CONCORDIAE; ATQUE UNITATIS IN COMMODUM CUNCTORUM CHRISTI FIDELIUM MAXIME POPULI GRAECI RITUS UNITI, ET DISUNITI. AUTHORE NICETA HORVATH ECCLESIARCHA ECCLESIAE CATHEDRALIS GRAECO-CATHOLICAE MAGNO-VARADINENSIS. VIENNAE, TYPIS JOSEPHI NOB. DE KURZBEK. 1786.
În cadrul prefaței, autorul mărturisește că a elaborat scrierea sa pentru luminarea neamului, pentru a contribui la dragostea și unitatea creștinilor român din Transilvania, pledând pentru unirea Bisericilor, evidențiind răul ce-l face dezbinarea lor. În sprijinul pledoariei sale, Niceta Horvat aduce exemple din istoria poporului roman, din istoria evreilor, ba și pilda snopului cu săgeți dată de craiul Sciției la moartea sa, pe care nimeni nu l-a putut frânge în snop, decât cel care, luând una câte una, le-a frânt pe rând. Noi și originale sunt în cadrul celor 9 capitole, argumentele unității spirituale a neamului. Acestea alcătuiesc, în ansamblu, o schiță a lucrării viitoare, adică a Poslaniei, tipărită un an mai târziu, în limba română cu slove chirilice. De aici se poate deduce faptul că Sermo seu verum seculum a fost scrisă la cererea autorităților eclesiastice și a fost destinată cercurilor culte. Lucrul cel mai important însă rămâne faptul că argumentele invocate de autor sunt comune cu a grupului clerical cărturăresc român din Ardeal, ea apărând cu patru ani înainte ca împăratul Iosif al II-lea să dea renumitul edict de toleranță, dovedind astfel o alipire statornică, plină de curaj, față de așezămintele și spiritul Bisericii Ortodoxe Române.
Exemplarul alăturat are legătură din tăblii învelite în piele maro, ornată, pe ambele coperte, cu frumoase chenare din vrejuri florale, toate aurite. Pe prima copertă, în cadrul dreptunghiular central, sunt imprimate cu auriu, inițialele N:I și anul realizării ei, anume 1788. În prezent, tomul nu conține vreo însemnare de cititor ori de interes documentar-istoric. Păstrează, în schimb, pe pagina de titlu, o ștampilă rotundă cu legenda „SOC(IETATEA) DE LEPT(URĂ) A TEOLOGILOR ROM(ÂNI) DIN ARAD”. Coroborând datele legăturii cu ale ștampilei, rezultă faptul că, acest exemplar - singurul identificat până în prezent în România - a aparținut profesorului Ioan Nicolau de la vechea Preparandie românească din Arad, de la care a trecut în Biblioteca Societății de lectură a alumnilor românilor.
Cartea se află în stare bună de păstrare și prezintă o veritabilă piesă de colecție.
Nichita Horvat era originar din ținutul Crișanei și a fost preot, unul dintre colaboratorii învățați ai episcopului român Moise Dragoș de la Oradea, aflându-se în relații apropiate cu Samuil Micu. Lista titlurilor din biblioteca sa ne înfățișează un om cult, cu preocupări intelectuale statornice, nefiind exclus ca un Calendar românesc, aflat înscris între cărțile sale la 1789, să fie un manuscris de-al său.
Din tot ce a scris cunoaştem că a reuşit să tipărească două cărți, ambele apărute la Viena. Prima dintre ele este Sermo, seu verum seculum pacis concordiae atque unitatis (Viena, 1786), iar cealaltă este Poslanie, sau dreapta oglindă a păcii, dragostei şi unimit (Viena, 1787). Daca cea de-a doua lucrare, anume Poslania, este cunoscută şi a fost prezentată bibliografic in BRV (vezi BRV II (512), p. 317 şi BRV IV (512), p. 265-266), prima scriere tipărită a lui Nichita Horvat, anume Sermo, seu verum seculum, pacis concordiae atque unitatis, a rămas aproape necunoscut până în zilele noastre, nefiind descrisă până de curând de către bibliologii români.
Referințe bibliografice:
Vasile Pop, Disertație despre tipografiile românești, Buda, 1838.
Ioan Bianu, Nerva Hodos, Bibliografia Româneasca Veche, II (512), p. 317.
Ioan Bianu, Dan Simonescu, Bibliografia Româneasca Veche, IV (512), p. 265-266.
Andrei Veress, Bibliografia româno-ungară, II, Bucureşti, 1931, p. 44.
Florian Dudaş, Românii din Oradea în Epoca Luminilor, I, Oradea, 1996, p.84-85.
Florian Dudaş, Cărți rare. Contribuții la Bibliologia românească, Oradea, 2017, p. 276.
