Nicolae Steinhardt, Prin alții spre sine, 1988, cu o amplă dedicație
Nicolae Steinhardt, Prin alții spre sine, 1988, cu o amplă dedicație
Nicolae Steinhardt, Prin alții spre sine. Eseuri vechi și noi, București, Editura Eminescu, 1988, 298 p.
Exemplarul poartă o amplă dedicație olografă a lui N. Steinhardt pentru Valeriu Râpeanu, directorul Editurii Eminescu, datată 1988.
Nicolae Steinhardt este un sfânt al închisorilor, povestea lui fiind la fel de dramatică ca și a multor alți deținuți politici. Steinhardt este cel care începe detenția evreu și se convertește la creștinism atunci când îl vede pe Hristos în ranga cu care era bătut de torționarul său. Sfinții închisorilor au fost numiți acei oameni care au luptat să își păstreze credința în Dumnezeu și integritatea morală în ciuda torturilor inimaginabile la care erau supuși zilnic, mulți dintre ei plătind prin sacrificiul suprem. Ei au fost un exemplu de tenacitate și îndârjire pentru păstrarea identității naționale.
Nicolae Steinhardt spune în „Jurnalul fericirii”, că în pușcăriile comuniste se țineau slujbe de către preoți (arestați și ei), se înfăptuia taina euharistiei, chiar și taina botezului (Steinhardt fiind unul dintre cei botezați în temniță), toate acestea se făceau în șoaptă și pe ascuns, parcă aducând aminte de prigoana la care au fost supuși primii creștini de către Imperiul Roman. Asta este o dovadă a îndârjrii cu care acești oameni au luptat pentru a nu-și pierde mintea și sufletul, căci trupul era deja pierdut. Fără credința în Dumnezeu nu ar fi rezistat niciun deținut politic. Toți cei care au scăpat cu viață, fie nu și-au pierdut credința pe care deja o aveau dobândită, fie l-au găsit pe Dumnezeu în suferințele cumplite la care erau supuși.
