Noul Testament, Mănăstirea Neamț, 1818 (legat în 2 volume)

Biblia. N.T. (română). Mn. Neamț, 1818

Noul Testament : adecă așezământ.  Care acum, cu acest chip dupre izvoadele grecești cele vechi scrise cu mâna, s-au tipărit.  În sf(â)nta monastire Neamțul : de Gherontie ieromonah tipograful, la anul 1818.  [8], 604, [4] f. ; 64 p., [2] f. (652 f. cu signat.) : il., 4° (21 cm), 26 R (15 x 10 cm)

Bibliografie:

BRV III, 992

Daniela Poenaru, CBRV, Îndreptări, p. 288-291

Oglinda paginii de titlu:

NOUL // TESTAMENT // ADECĂ // AȘEZĂMÂNT // CARE // ACUM CU ACEST CHIP DUPRE IZVOADELE GRECEȘTI // CELE VECHI SCRISE CU MÂNA SAU TIPĂRIT, // ÎN ZILELE PREA ÎNĂLȚATULUI NOSTRU DOMN // SCARLAT ALEXANDRU CALIMAH V[OIE]V[O]D. // CU BLAGOSLOVENIIA PREASF[I]NȚITULUI ȘI DE D[U]MNE- // ZEU ALESULUI MITROPOLIT AL MOLDAVIEI // KYRIU VENIAMIN, // IARĂ CU AJUTORIUL PREASF[I]NȚITULUI EPISCOP // AL SF[I]NTEI EPISCOPII ARGEȘUL // KYRIU IOSIF, // ȘI AL ALTOR IUBITORI DE H[RISTO]S HRISTIANI, // PRIN OSÂRDIIA FERICITULUI ȘI PREA POMENITU // LUI ARHIMANDRIT KYR SILVESTRU, ÎNTRU // ACĂRUIA VREME SAU ÎNCEPUT, ȘI A DIADOHU- // LUI SF[I]N[ȚII] SALE PREACUVIOSULUI ARHIMANDRIT KYR // ILARIE, ÎNTRU ACĂRUIA VREME SAU SĂVÂRȘIT. // ÎN SF[Â]NTA MONASTIRE NEAMȚUL. LA ANUL 1818. // DE GHERONTIE IEROMONAH TIPOGRAFUL.

O ediție-etalon pentru arta cărții nemțene, de o rară frumusețe. Repertoriul iconografic bogat și caracteristicile tipografice lasă impresia de echilibru și de rafinament desăvârșit.

Exemplarul de față este defalcat: se prezintă sub forma a două tomuri separate, cu același model deosebit, de legătură. Tomurile sunt legate în așa fel, încât fiecare dintre ele să cuprindă, la sfârșit, câte o parte din suplimentul tipiconal gândit a completa textul scripturistic pentru utilizarea sa în cadrul cultului. 

O particularitate interesantă deosebește acest exemplar, atât de cel descris în BRV, cât și de cele 2 descrise în CBRV în paralel cu descrierea unui specimen conform tirajului principal; acestea din urmă au, fiecare, la sfârșit, după f. 579: 1. 19 file nenumerotate, 2. peste 62 de pagini. Primul supliment cuprinde tipicul liturgic pentru pericopele evanghelice prevăzute pentru tot anul, plus evangheliile patimilor și evangheliile Învierii, evangheliiile de obște și de toată treaba, Minologhion-ul; cel de-al doilea, tipicul cântărilor numite prochimene și alliluiare, împreună cu pericopele apostolice, atât pentru fiecare zi a săptămânii cât și pentru tot anul, împreună cu adunarea celor 12 luni... cu pericopele noutestamentare specifice și aceleași rânduieli la vreme de nevoe. Toate cele 3 exemplare menționate de D. Poenaru au în comun același text, până la f. 579. Acest exemplar, în schimb, îmbină specificul celui descris în BRV corespunzător exemplarului identic, din CBRV, cu tot cuprinsul foilor numerotate – f. 1-604 și cuprinsul foilor liminare – cele 8 de la început și cele 4 de la sfârșit, cu diferența că tomul II, sau partea a II-a a N.T. (cu Fapte, Epistole și Apocalipsă), conform modului în care a fost defalcat, este legat cu suplimentul de 4 foi nenumerotate (în exemplarele monovolum acestea succed f. 604, v. BRV și CBRV loc. cit., iar aici f. 579), pe care se află: Adunarea celor 12 luni după cea slavenească în scurt (primele 3 foi) și Evangheliile de obște la sfinți (1 foaie) plus un supliment identic cu al exemplarului 2, descris de D. Poenaru, constând într-un total de 68 de pagini (ultimele 2, fără coloncifre). Cele 4 foi au textul neîncadrat, pe 2 coloane. Suplimentul de 68 de pagini (aparținând unui tiraj alternativ) ocupă foile a 9 caiete signate, are textul în chenar simplu, imprimat cu corp mic, de slovă chirilică. 

Mai precis, în acest exemplar: tomul I se deschide cu foaia de titlu, urmată, până la f. 256, cu cele 4 Evanghelii precedate, pe f. [1]-[8], de: Arătare cum trebue a afla Evangheliile cele din toate zilele, f. [2] r-v; Capetele Sf(i)ntei Evanghelii ceii dela Mathei, f. [3]r-[5]r; scară a pricinilor Sf(i)ntei Evanghelii ceii dela Matthei, întru carea să arată la fiește carea pricină câți și carii din ceialalți evangheliști să unesc, și unde (altfel spus, un tablou sinoptic de concordanțe evanghelice) - f. [5]v-[8]r. Sf(â)nta Evanghelie cea de la Matthei ocupă f. 1r-69v. Urmează: Capetele Sf(i)ntei Evangheliei ceii dela Marco, f. 70r-71v; Altă scară a pricinilor Sf(i)ntei Evanghelii ceii dela Marco, întru carea să arată la fiește carea pricină câți și carii din ceialalți evangheliști să unesc, și unde, f. 72r-75r; Sf(â)nta Evanghelie cea de la Marco, f. 74r-116r, Capetele Sf(i)ntei Evangheliei ceii dela Marco [corect: de la Luca], f. 117r-120v, Altă scară a pricinilor Sf(i)ntei Evanghelii ceii dela Luca, întru carea să arată la fiește carea pricină câți și carii din ceialalți evangheliști să unesc, și unde, f. 121r-123r, apoi Sf(â)nta Evanghelie cea de la Luca, f. 124r-196v; Capetele Sf(i)ntei Evangheliei ceii dela Ioann. – f. 197r-199r, Altă scară a pricinilor Sf(i)ntei Evanghelii ceii dela Ioann, întru carea să arată la fiește carea pricină câți și carii din ceialalți evangheliști să unesc, și unde, f. 199v-200r și Sf(â)nta Evanghelie cea de la Ioann. f. 201r-256v.

După f. 256, urmează o consistentă secțiune tipiconală, pe care tirajele au inclus-o fie în corpul principal, fie în suplimente: o Însemnare cum se cuvine în fiește care zi a citi apostolul și evanghelia în săptămânile a tot anul, Însemnare pentru sâmbetele și duminicile sf(â)ntului și marelui post, Cele 12 evanghelii ale sf(i)ntelor patimi ale D(o)mnului și Mântutorului nostru Ii(su)s H(risto)s, Apostolii și evangheliile ceasurillor în sf(â)nta și marea zi, vineri, Cele 11 ev(a)nghelii ale Învierii, f. 580r-589v. Apoi, Minologhion întru carele să arată începuturile a fieștecăruia apost(o)l și ev(a)ngh(e)lii a praznicilor și a sf(i)nților de preste tot anul, până la f. 602r. Între f. 602 și 604 se cuprind Evangheliile de obște la zilele sfinților cari nu au evanghelii de rând la minologhion, Evangheliile de obște (“precum sânt și în evanghelia cea grecească iar apostolii de obște nu s-au pus fiindcă nici în apostolul cel grecesc nu sânt, iar în testamenturile slavonești să află acestea”, Apostoli la toată treaba și Evanghelii la toată treaba dupre rânduiala evangheliei bisericești, Apostoli și evanghelii la sf(i)nțirea untului de lemn.

 Al doilea tom începe cu Capetele Faptelor sfinților Apostoli – f. 257r-262r (sau partea care urmează după cele patru Evanghelii, în orice Nou Testament), apoi vine acest capitol, al Faptelor, f. 263r-326v; urmează corpul epistolar ce include fiecare rezumat al epistolelor (Capetele..., și Cuprinderea... ), f. 327r-543r; după Apocalipsa lui Ioan, f. 544r-577v, tomul II cuprinde o Scară a întregului N.T. pe f. 578 r-v, o Adăogire la Faptele sfinților Apostoli, pentru Sf. Ap. Pavel, de la Icumenie, f. 578v-579v. Apoi, cele 2 suplimente menționate anterior: Adunarea celor 12 luni (text pe 2 coloane, fără cadru și colontitluri), f. [1]r-[2]v, Evangheliile de obște la sfinți – f. [3] r-v, urmate de Prochimene, Apostoli și Alliluiare preste tot anul, p. 1r-34, de Adunarea celor 12 luni întru care să arată Prochimenele, Apostolii și Alliluiarele praznicilor, și ale sfinților, p. 35-64 și în sfârșit de Prochimene, Apostoli și Alliluiare la vreme de nevoe, f. [1]r-[2]r nepaginate, fără colontitluri. 

Tiparul este negru și roșu (- titluri, subtitluri, colontitluri, inițialele paragrafelor, anumite viniete). Pagina de text apare într-un chenar din segmente rectangulare pe care sunt înfășurate ramuri subțiri, cu flori minuscule (trandafiri); la îmbinarea laturilor sunt cruci decusate, din lăstari, iar deasupra acestora, în partea de jos a marginilor laterale – câte două lalele cu cozile unite într-un semicerc și străbătute de-o frunză spiralată. Spațiul superior al albiturii este împodobit cu micile segmente specifice ancadramentului menționat mai sus (trandafiri urcători și cruci decusate, în grupuri de 3 elemente), sau sori cu facies uman (cu negru și roșu) – aceștia fiind rezervați colontitlurilor. S-au folosit 2 tipuri de majuscule și, în total, 5 corpuri de literă chirilică. Titlurile Evangheliilor sunt imprimate în stilul scrierii cu ligaturi (și au forme frumos rotunjite), altfel spus – prin ceea ce se cunoaște astăzi drept manuscriere tipografică. Textul cărții este ordonat și îngrijit, la rândul lui plasat într-un chenar liniar, cu spațiul corespunzător pentru trimiteri. Anumite pasaje sunt marcate prin asteriscuri (passim – înscrise în cerc, cu negru și roșu). Suportul este subțire, poros, cu verjeuri. Filigranele, vizibile parțial, între file, constau în pălării, o coroană, litere caligrafiate.

Se constată persistența erorilor de numerotare (singurul defect al cărții, de altfel), câteva fiind simple alăturări de slovocifre care nu pot fi transpuse în secvențe de paginație, inteligibile.

Ornamentica secundară (inițiale, frontispicii, borduri) este în mare parte aceeași cu cea din Cuvintele și învățăturile preacuviosului Efrem Sirul, 1819-1823, de pildă. Ne referim la motivele tipografice și la cele xilografice, deopotrivă (- modelele letrinelor, frontispiciile), specifice întregului N. T. În prima parte a acestuia, tipologia inițialelor xilogravate (numai cu roșu) se compune din letrine cu contururi fitomorfe, albe pe fond decorat cu semipalmete în diverse “textúri” vegetale (minuțios trasate și hașurate cu roșu, sau în tușe  picturale). Sunt prezente, ca variație, tulpini înfrunzite și înflorite (lalele, narcise). Inițialele sunt încadrate și au, majoritatea,  în jur de 2,5 x 2 cm.. Se remarcă varianta lui Ș, cu hastele verticale sub forma unor vaze sculptate, pe un fond ornat cu motive steliforme (2,2 x 2 cm.). Alte inițiale “cu carieră” în tiparul nemțean, – D, cu hastele laterale în curbe și contracurbe, un grafem cu terminații evazate, având fondul decorat cu tulpini de narcisă formând volute simetrice; deasupra hastei orizontale, de jos – un cap de lalea, dedesubt – o frunză în evantai (2,6 x 2,2 cm.); E, cu fondul gen tablă de șah (2,5 x 2,5 cm.) și În, cu alură fusiformă, cu un fleuron în centrul hastei verticale, din spatele căreia se desprind patru mlădițe de viță-de-vie (pe fond alb) – 2,5 x 2 cm. 

La începutul evangheliei după Matei, o interesantă letrină istoriată, C, cu Adam și Eva în „fustane vegetale”, acoperindu-și partea de sus a trupului cu niște mănunchiuri; în planul secund, un pâlc de arbori. Capul Evei este redat la îmbinarea hastelor verticală cu prima hastă laterală. Dimensiuni: 3,5 x 3. La începutul Evangheliei de la Ioan, f. 201r, o letrină deosebită, cu dese ocurențe în cărțile de la Neamț sau București, lucrate de gravori nemțeni (secolul al XIX-lea): un L din calicii sub formă de potir, unite prin muguri rotunzi (7, în hasta vegetală stângă). Din punctul de îmbinare a hastelor atârnă o frunză mare, palmată, sinuoasă, în vârful căreia este un fleuron cu aspect helicoidal. Centrul letrinei este luminat iar caliciile sunt, de fapt, frunze înfășurate, a căror deschizătură este înțesată de boboci minusculi. Măsoară 3,6 x 3,4 cm.

Prima parte a N.T. cuprinde 5 gravuri în lemn, în plină pagină, înrămate luxuriant cu arabescuri fitomorfe. Pentru început se cade spus că foaia de titlu are textul anturat de un “portal” compozit de motive florale în arabesc (variind ca dimensiuni și orientare), pe care îl regăsim într-o serie de  alte tipărituri, executat de renumitul gravor nemțean Ghervasie (semnătura artistului și data – 1818 apar deasupra și dedesubtul uneia dintre florile cu 6 petale, aflate  lângă buchetul central de semipalmete al marginii inferioare, din care se desprind, ca și în partea opusă,  lungile tije învolutate ce formează ancadramentul fitomorf dublat de cel liniar). 

Pe verso-ul foii de titlu aflăm o icoană extrem de bogată decorativ, compusă dintr-un registru central de forma unei ogive, înfățișând tema Înălțării – Iisus Hristos în slavă, binecuvântând cu ambele mâini, așezat pe un curcubeu ale cărui capete sunt ținute în palmele a doi îngeri îngenunchiați pe colanul de nori răsuciți. Mântuitorul ocupă spațiul interior al unei mandorle concentrice, cu contur exterior radiant. Lumina emanată de dumnezeirea lui Hristos se descompune în fascicule triunghiulare, pe un fond definit prin linii paralele (scurte raze în tonalitatea “obscură”, a unui nimb gradat). Același contrast minuțios între lumină și umbră, specific artei nemțene a gravurii. În registrul inferior al acestei icoane-nucleu, grupul aureolat, al apostolilor, privind spre înalt, este aranjat simetric în două cete compacte, străjuite de alți doi îngeri cu câte-un braț ridicat spre cer, surprinși în misiunea de-a lămuri misterul Înălțării, unor figuri oscilând între evlavia plină de bucurie și extazul contemplativ. În prim-plan, Maica Domnului în maforion, cu brațele îndoite în fața pieptului și palmele desfăcute (gest sacerdotal, de consacrare și preamărire, urmat, de regulă, de prosternare, proskynesis, în Biserica ortodoxă), cu o expresie trist-evlavioasă, privește într-un punct din partea stângă a tabloului. Pe creștetul acoperit în dreptul umerilor are luceferi și întreaga siluetă este scăldată în lumina harică ce coboară de sus, dinspre Hristos cel înălțat. De jur împrejurul acestui tablou cu ramă abia schițată (pentru a nu delimita în mod strict, planuri ce aparțin aceleiași teme în care prinde relief simbolic, istoria mântuirii prin Cuvântul întrupat, apoi răspândit) sunt înfățișați: sus, Preasfânta Treime, tronând pe norii cerului, înconjurați de heruvimi (putti) – Dumnezeu-Tatăl cu nimb triunghiular ținând pe genunchiul stâng globul cuciger și lângă genunchiul drept, sceptrul fusiform, din tije de crin unite la capete; Dumnezeu-Fiul, susținând o cruce înaltă și grea, pe brațul drept, are mâna stângă pe piept. Duhul Sfânt planează, cu trupul vertical, în apoteoza larg radiantă, profilat pe un semicerc luminos, cu capul la rândul lui – aureolat. Între cele două ipostasuri așezate sunt heruvi cu capetele întoarse, fiecare, în altă direcție. Îngerii de pe margine, ițindu-se de după curburile norilor, sunt reprezentați în zbor și au, fiecare, o altă expresie. Însoțite (surmontate) de îngeri sunt și personajele de Deisis, care flanchează Sf. Treime – Maica Domnului în maforion cu margini brodate și luceafăr pe creștet (în stânga) și Sf. Ioan amplu înveșmântat, ținând o cruce subțire și lungă, înclinată, care pare să se sprijine pe umărul său stâng. Dedesubt, despărțiți de alte brâuri de nori, sunt figurați, alături de simbolurile lor – în dreapta: Sf. Ev. Ioan, urmat de Marcu; în stânga – Sf. Ev. Mathei urmat de Luca. Registrul inferior este ocupat (de la stânga la dreapta) de Sf. Ap. Petru (înfățișat scriind, ca și evangheliștii), sfinții apostoli Iuda (Tadeul) și Iacov, față-n față, scriindu-și, fiecare, la capetele opuse ale unei mese, epistolele. Au însă capetele ridicate și aerul că poartă o conversație. Între ei, pe masă, un mic vas cu cerneală. Sub picioarele acestor patru personaje sunt alte rânduri succesive de nori în clarobscur. În spatele lui Pavel, pe fond întunecat se disting două posibile inițiale de gravor: O (sau un D majuscul foarte rotunjit) și M (aceasta din urmă plasată transversal); în partea opusă, literele G și dedesubt, V. Întreaga ilustrație măsoară 15,7 x 11,6 cm.

O altă gravură, la f. [7]v. în același anturaj fitomorf ca pe foaia de titlu, însă ceva mai mare și mai spectaculos (flori de bujor, acant, narcisă și lalea, de-a lungul vrejurilor în arabesc), în partea de sus, central, etalând o coroană imperială cu model treflat, fitomorfizantă, sprijinită pe două semipalmete unduite, multiplu sectate, cu vârfurile răsfrânte. Între semipalmete, o mică floare cu patru petale. Coroana este susținută de doi lobi alungiți ai foliajului palmiform curbat, care începe a se desfășura de jur împrejurul gravurii istoriate. În partea opusă (deci pe marginea inferioară), între volute spațioase ocupate de bujori cu floarea în sus, o rozetă cu petale suprapuse (patru pe patru). Ilustrația îl înfățișează, frontal, pe evanghelistul Matei, ținând cu o mână paginile manuscrisului sub forma unei cărți deschise, cu file deja scrise, cu cealaltă ținând, în aer, condeiul, în așteptarea inspirației dăruite de îngerul figurat în planul secund, după terasa cu coloane ce delimitează interiorul de exterior. Matei privește peste umăr, în direcția îngerului iar mâinile sale, în contrast cu poziția corporală statică, descriu gesturile largi ale cuiva aflat în plin avânt creativ. Masa este bogat drapată, călimara și o pană stau, în ordine, lângă manuscrisul simbolizând Evanghelia acestui apostol. Matei este așezat pe o banchetă iar zidul din spatele său, cu lambriu casetat, are suprafața decorată geometric (linii, cartușe, un trunchi de coloană; sub rândul de coloane canelate, în negru cu alb, ale terasei, unite prin arcade semicirculare decorate marginal cu mici frunze acuminate, se află un brâu). Deasupra coloanelor – o friză ornamentată cu motive similare unor ferestre ogivale, negre, în șir regulat, pe fond alb, surmontate de brâuri liniare cu modele diferite. Deasupra îngerului – un colan de nori și dincolo de acesta – un fragment radiant, din discul solar. Pardoseala are dale marmoreene cu model compozit. Gravura nu este semnată și are o ramă formată dintr-un chenar dublu. Dimensiuni: 11,7 x 7,2 cm. 

Cea de-a treia gravură în plină pagină, în anturaj fitomorf, cu Sf. Ev. Marcu, după aceeași concepție și realizare grafică și cu aceleași dimensiuni, precede Evanghelia respectivă la f. 75v. Tabloul degajă o atmosferă tihnită și înfățișează privirii o terasă. În planul secund se observă un fragment de arcadă susținută de o coloană cu capitel trapezoidal bază, iar după coloană, un perete cu două ferestre în penumbră, apoi un acoperiș cu brâuri și formă conică. În registrul din dreapta, în fața clădirii, sunt câteva movile cu vegetație sumară iar în văzduh – nori vălătuciți, în rânduri suprapuse, care se pierd în zare. Sf. Marcu scrie, concentrat, în cartea deschisă, ale cărei file din fasciculul anterior paginii în lucru sunt ținute la orizontală cu degetele mâinii stângi unite într-un arc grațios. Personajul așezat la masa de scris, cu tălpile sprijinite pe un postament la rândul lui, trapezoidal. Lângă masă, culcat, leul cu trăsături umane, simbolul acestui evanghelist. Pardoseală mozaicată, decorată cu linii sinuoase unindu-se în centrul patrulaterelor, pentru a forma o cruce, cu ovale albe pe fond negru și simple dale striate. În spatele lui Marcu – o amplă draperie ridicată dezvăluie un interior al cărui mister este potențat de clarobscur și de absența altor elemente naturale. 

Cea de-a patra gravură, la f. 123v este cea care îl înfățișează pe Sf. Ev. Luca; pe latura superioară a chenarului este plasată, spre deosebire de celelalte ilustrații, o bordură din grupajul de motive segmentat ce împodobesc fiecare pagină a cărții. Sunt păstrate elementele compoziționale anterioare, dar într-o manieră ușor diferită. Sfântul scrie cele dintâi rânduri ale Evangheliei sale fiind așezat pe capătul unei banchete, picior peste picior, și sprijinind cartea deschisă, puțin înclinată în jos, pe brațul stâng, înfășurat complet în faldurile mantiei. Corpul este mai luminat decât cel al predecesorilor, iar expresia chipului, cu privirea fixată undeva în afara cadrului (capul este drept) – indică o concentrare profundă dar senină, interiorizată, apropiată stării contemplative. Lângă laba piciorului drept, taurul (vițelul) culcat, reprezentat, canonic, prin jumătatea anterioară a trupului. În mod curios, animalul pare să plutească la câteva palme desupra podelei. Avem de-a face fie cu o scăpare a artistului gravor, fie cu intenția acestuia de a adânci starea de inspirație și har care domină un tablou marcat, deja, de solitudinea și solemnitatea actului compunerii Evangheliei. Chiar în spatele taurului se observă latura puternic dar nu total luminată a unui analog dreptunghiular (similar, mai curând, unui fragment de coloană sau postament decorativ), casetat, mărginit, sub latura orizontală, pe care stă micul vas cu cerneală, cu un brâu îngust. În spatele analogului – o coloană rectangulară, cu capiteluri suprapuse (descrescând ca mărime), surmontate de un glob. Același zid de terasă, dincolo de care se văd alte coloane rectangulare, în clarobscur, între ele – falduri de draperie acoperind o secțiune de zid “suspendat”, iar în fața coloanei din dreapta, câteva linii peisagistice și, deasupra lor, un cordon de nori înconjurând două rânduri de raze emanând din soarele pe jumătate ascuns privirii (colțul de sus, dreapta). Pardoseala încăperii este fin hașurată, decorată punctiform. 

Ultima ilustrație (f. 200v) este gravura cu Sf. Ev. Ioan, în care apare semnătura artistului în bordura îngustă, albă, care mărginește pardoseala în partea de jos a ilustrației, imediat deasupra chenarului (în stânga): P(opa) Simeon (cu majuscule). Postura personajului pare calchiată după cea a Sf. Ev. Matei: torsul orientat spre stânga, mâna cu pana în aer, capul ușor ridicat, par a sugera o prezență nevăzută asimilabilă unui înger, ascunsă privirii dar vizibilă celui care scrie. Simbolul avimorf, vulturul, stă lângă cartea deschisă, în dreapta lui Ioan. O singură coloană străjuiește terasa, pe exterior, iar cerul ocupă fundalul, străbătut de aceiași nori bine conturați și de siluetele îndepărtate a doi chiparoși. Lumina cade asupra creștetului evanghelistului, din soarele cu triplu cerc radiant (imagine simbolică a Sf. Treimi) dar asupra evanghelistului însuși este proiectată lumina harului, prezentă în misterul unei tainice prezențe. Pardoseala etalează dale cu linii sinuoase alternând cu altele ce cuprind acest tipar, pe fond alb. Ca și în cazul gravurii cu Sf. Ev. Matei, legenda ilustrației – S(vě)tyi Ev(a)ng(e)list Ioan’ – este circumscrisă marginii interioare a aureolei. 

Unele exemplare complete au, la sfârșitul volumului, și o gravură (icoană) cu tema Înfricoșatei judecăți a Domnului nostru Iisus Hristos (preluată în ediția de București a Vieții Sf. Vasilie celui Nou, 1819, ap. BRV, loc. cit.) – reprodusă la p. 247 a Bibliografiei. 

Din păcate, ilustrația nu se regăsește în acest exemplar, în niciunul dintre volumele care îl compun.

Câteva frontispicii istoriate deosebite, deschid textele evanghelice: la f. 1r, o icoană cu Nașterea Domnului, nesemnată. Fecioara Maria în genunchi în fața pruncului culcat în iesle, Sf. Iosif cu o torță, sprijinit într-un toiag, în straie de păstor, privește scena. În spatele său, un asin. Pruncul are trăsături de adult și poartă nimb cruciger. Între Maria și Iosif, în partea de sus a tabloului, strălucește steaua din Betleem, anturată de doi heruvimi în zbor. Locul Nașterii apare sub forma unei coline. În registrele laterale sunt înfățișați – în dreapta: îngerul care i-a anunțat pe păstori, alți heruvimi străbătând cerul, dedesubt – câteva oi și doi copilandri. Cel care conversează cu îngerul ieșit pe jumătate dintr-un nor ce delimitează scana nativității de acest registru, este redat în picioare, gesticulând. Alt păstor este îngenunchiat lângă Iosif, ceva mai jos decât acesta și oferă Pruncului un miel. Registrul din stânga este delimitat prin contururi ce sugerează, de asemenea, un nor, urmând linia corpului Mariei (grupul central părând decupat din negura nopții sfinte), dar este totodată individualizat printre-o linie îngroșată, sinuoasă, străbătând firmamentul, încercând, probabil, a despărți spațio-temporal, plecarea magilor de momentul venirii lui Iisus pe lume. Cei trei magi, călărind în același flanc și dând impresia că urcă (fizic și simbolic) o culme, țin la vedere vasele cu sfintele daruri (aur, tămâie și smirnă). Frontispiciul măsoară 3,5 x 10,2 cm. 

La f. 74v, un frontispiciu cu medalion oval, în centru, înfățișând Botezul lui Hristos. Iisus stă în picioare pe o piatră rotundă, în mijlocul undelor Iordanului, între Ioan Botezătorul (la dreapta sa, care toarnă în creștetul Mântuitorului puțină apă din căușul palmei, și un înger la stânga, care-i ține veșmântul, fiecare pe câte-un mal). Are brațele încrucișate pe piept, capul înclinat spre Ioan, într-o atitudine smerită. Deasupra, Duhul Sfânt cu aripile larg întinse în lături, proiectează un fascicul care se desface în spatele personajelor auxiliare, în două mănunchiuri. În fundal, sunt sugerate valuri, prin jocul hașurilor, pe care cade lumina de sus. De sub icoana ovală se desprind ample vrejuri înlănțuite, formând volute, pe fond întunecat. Dimensiuni: 4 x 10 cm. Textul se încheie cu cuvântul AMIN dispus cruciform. Verso-ul ultimei file a acestei Evanghelii (de la Marcu) este ocupat doar de o cruce din sori antropomorfi, terminată cu un mic postament piramidal (6 x 3,5 cm.).

La f. 124v, în deschiderea Evangheliei de la Luca, un frontispiciu similar celui anterior descris, cu excepția temei centrale – aici, Bunavestirea, în medalion - și a foliajului, însoțit, de această dată, de flori de acant, îndreptate oblic spre medalion, cu inflorescențe plasate și pe latura de sus, cu aceeași orientare; vrejuri somptuoase, palmate, cu vârfurile curbate în jos, într-un ansamblu foarte omogen care ocupă aproape tot fundalul. Sf. Fecioară, cu maforion, este înfățișată cu trupul întors către înger, cu mâna stângă pe piept și dreapta depărtată de corp, într-un gest larg, ce reunește expresia salutului cu cea a acceptării smerite. Îngerul, cu picioarele în nor,  îi întinde un lujer de crin, cu trei inflorescențe, din care cea din vârf este complet desfăcută. În fața Mariei – un pupitru cu o carte deschisă (Sf. Scriptură), o lampă alături, iar în planul secund – partea de sus a unui pat cu baldachin. Finalul textului este, din nou, marcat, printr-un Amin cruciform (va reveni la sfârșitul următoarei Evanghelii, implicit a acestei părți novotestamentare).

Alt frontispiciu din acest ciclu iconografic deschide Evanghelia de la Ioan, la f. 201r, cu tema Învierii Domnului. Iisus, cu giulgiul înfășurat trecând peste brațul stâng și fluturând în spatele său, având brațul drept ridicat, cu palma străpunsă la vedere și ținând cu mâna stângă stindardul pe care este brodată o cruce cu brațe egale, triunghiulare (malteză), se înalță deasupra mormântului, cu picioarele încrucișate, profilat pe o mandorlă luminoasă, puternic radiantă, care umple fundalul medalionului. În jurul capului are un nimb luminos dublat de unul fascicular. De-o parte și de alta a cenotafului sunt nori (ca niște martori ai slavei Celui sculat din morți) și fețele înspăimântate ale soldaților romani. De această dată, foliajul palmiform este mai puțin spectaculos și compune un anturaj simetric și aspectuos, dând impresia de relief, alcătuit din vrejuri de acant, cu două flori mari ce flanchează icoana. Frunze în volută se bifurcă lateral iar contururile sunt libere, neîngrădite de cadrul liniar prezent în celelalte frontispicii, cu mici elemente foliacee intermediare depășind liniile imaginare, pe exterior, și fleuroane strecurate, pentru echilibru și iluzia de tridimensional, printre motivele din interiorul compoziției (pe același fond negru). 

Icoana Învierii împodobește și o pagină din suplimentul părții a II-a (v. mai sus), intitulat Prochimene... p. 65-66, nenumerotate sau f. [1] r-v, a celui de-al doilea material tipiconal.

Ultimul frontispiciu istoriat, al acestei prime părți noutestamentare este icoana lui Hristos învățătorul purtând nimb cruciger, în medalion oval susținut de semipalmete ce formează rama icoanei, situat în centrul unui amplu și stufos arabesc de vrejuri complet înfrunzite, pe fond întunecat, cu două flori de bujor în colțurile superioare, dispuse oblic și evantaie de frunză de viță de vie, în colțurile inferioare, deasupra bazei liniare; ornamentul deschide Minologhionul, la f. 590r. Această icoană revine în partea de Epistole, partea a II-a (tom II), alternând cu alte reprezentări ale Mântuitorului.

Un model de frontispiciu cu Cruce și simbolurile patimilor, plus vedută, în medalion anturat de tulpini mari, de lalele și vrejuri (foarte uzitat în grafica tipăriturilor nemțene, ante și post 1830), apare în cadrul suplimentului, la f. 580r (2,6 x 11,5 cm). Este prezent și în partea a II-a (volumul II), la 257r (deschide Capetele Faptelor Sfinților Apostoli).

Sfârșitul evangheliilor este marcat printr-o vinietă de final xilogravată sub forma unui vas amintind de forma unei cupe euharistice, decorat cu o ghirlandă de trandafiri și o mică ramură de palmier (pe buza cupei). În stânga, orizontal, un motiv floral sub formă de pâlnie. La baza potirului, pe un mic postament, și în prim-plan, pe fragmentul lemnos în penumbră care susține acest ansamblu compozițional, regăsim un grup de motive prezent, într-o altă versiune, în Adunare pentru ascultare... (1817): lăstari subțiri, frunze similare unor evantaie, o frunză de viță-de-vie cu ciorchine, ce lasă impresia că tocmai ar fi căzut de undeva, mici fructe, se conjugă într-un anturaj simetric. 3 x 4,5 cm.

Volumului al II-lea îi sunt caracteristice alte gravuri în plină pagină și o serie de frontispicii istoriate însoțite de letrine cu vedute mânăstirești sau episcopale, cu elemente arhitectonice incluzând, sau nu, părți de turnuri-clopotniță sau arhondarice situate în planuri diferite, sau numai în perspectivă (inițialele În, P, S, Ci, Ia); toate au 3/3,5 x 3/3,5 cm. Un model recurent, de inițială istoriată îl înfățișează pe Apostolul Pavel în mișcare, din semiprofil, purtând Evanghelia sub forma unei cărți închise (3,5 x 3 cm.). Frontispiciile cu Iisus Hristos în medalion anturat de vrejuri palmiforme bifurcate și răsfrânte (pe fundal alb sau întunecat) reprezintă 5 modele de icoană, primul model având cele mai multe ocurențe. Dimensiunile sunt de 3/3,5 x 9/10 cm. Icoana recurentă reprezintă imaginea clasică a lui Iisus Hristos, în care Mântuitorul ține Evanghelia la piept, cu mâna stângă, în timp ce binecuvântează cu dreapta; poartă nimbul cruciger, medalionul are formă ovală; cadrul icoanei este rectangular, din linii. Cel de-al doilea model este Pantokratorul redat în slava cerului, binecuvântând cu ambele mâini ridicate, în anturaj bogat înfrunzit, cu varii inflorescențe. Al treilea model îl înfățișează pe Mântuitor așezat pe nori ca într-un jilț, binecuvântând; tipul de ramă este unul polilobat, de tip acoladă, în partea de sus și de jos; anturaj fitomorf. Este prezent și modelul ce împodobește pagina de început a Minologhionului (v. mai sus). Ultimul model de icoană specific cărții nemțene, este cu Iisus ieșind dintr-un cordon de nori în anturaj de corole în secțiune, formând grupuri simetrice de-o parte și de alta a medalionului religios, având și acesta forma unei flori (corole rotunde); Hristos poartă un dublu nimb: cel cruciger și un nimb fascicular. Toate aceste modele, cu sau fără cadru, însoțite de letrine meșteșugite, deschid, alternativ, Epistolele Sf. Pavel și cele sobornicești ale apostolilor Petru, Iacov, Iuda și Ioan. 

Tot în cuprinsul acestei părți reîntâlnim, sub forma unuia frontispiciu de jumătate de pagină, unul din registrele iconografice care compun gravura de pe verso-ul foii de titlu, și anume, scena Înălțării, cu detalii foarte ușor modificate în ce privește trăsăturile personajelor – în deschiderea Faptelor Apostolilor; de asemenea, Nașterea lui Iisus împodobește și Adunarea celor 12 luni (primul supliment). F. 265, cap. 2 al Faptelor debutează cu o scenă a Pogorârii Duhului Sfânt, sub forma unui frontispiciu îngust (4 x 10 cm.), în care toate personajele, cu Maica Domnului în centru, asupra căreia par să se concentreze, ca în Buna vestire, razele Duhului (deasupra limbii de foc a propovăduirii, coborâtă în creștet), sunt îngenunchiate sub faldurile ridicate ale unei draperii vălurite.

Ultima icoană a Noului Testament în ediția 1818, este cel din debutul Apokalipsis-ului lui Ioan, în care este înfățișat autorul, în picioare, în prim-plan, cu elemente de peisaj stâncos, în fundal, scriind ca sub imperiul unei revelații subite, un mod de redare specific și portretelor autorilor Epistolelor sobornicești, înfățișați în gravurile cu cadru ornamental identic cu al portretelor celor 4 evangheliști. Combinația dintre această imagine, a lui Ioan pradă unei inspirații conștiente, care pare să-i antreneze întreaga făptură și imaginea din fața textului, în care acesta este copleșit de vedenia în care îi apare Iisus în plină forță a ipostasului, ca întruchipare a Cuvântului, creează un impact deosebit asupra privitorului.

Partea de supliment include un model de ornament cu inscripția ho theos într-un motiv triunghiular anturat de vrejuri bifurcate și învolutate – p. 35.

Sfârșitul N.T. (604v) este marcat prin faimoasa marcă tipografică a protoiereului Mihail Strilbițchi, pe post de vinietă de final imprimată cu roșu (de 5 x 6,5 cm.), aceeași, bunăoară, din Viețile sfinților pe luna septembrie, Neamț, 1807 dar într-o altă versiune compozițională, signetul având și elemente arhitecturale. Sunt prezente inițialele acestei personalități plurivalente a tiparului moldav, un M și un S. 

Un alt coneț al volumului sub forma unor trandafiri cățărători, în dispunere orizontală, decorează ultima foaie a celui de-al doilea supliment (2,5 x 7 cm.) – este una din vinietele întâlnite, de pildă, tot în seria nemțeană a Vieților sfinților (1807-1815), dar și în multe alte imprimate ale atelierului.

În ce privește gravurile mari ale părții a II-a, a N.T. (volumul II, conform exemplarului de față), cea cu Sfântul Ap. și Evanghelist Luca (autorul Faptelor) și cea cu Sf. Ap. și Evanghelist Ioan (autorul Apocalipsei) provin din prima parte, a Evangheliilor; lor li se adaugă celelalte gravuri, cu autorii Epistolelor – Pavel, Petru, Iacov, Iuda. Fiecare dintre cei patru apostoli menționați este redat în picioare, desculț, în atitudini oarecum similare, cu trăsături atent individualizate. Sunt ipostazele unor peregrini parcă opriți din drumul misiunii lor pentru a fi imortalizați în aceste efigii sensibile, de un dinamism tainic. Ancadramentul gravurilor este același, modelul somptuos, cu coroană și tulpini sinuoase, cu inflorescență minuțios redată, foarte expresivă, pe care am descris-o la începutul seriei de portrete specifice Evangheliilor. Legendele sunt în limba română. Pavel (în gravura de la f. 328v, afrontând Epistola către romani) ține orizontal o carte mare, închisă, simbol al învățăturilor sale dar și al Cuvântului evanghelic, îndreptată spre sine, cu cotorul lipit de șoldul stâng; piciorul drept este îndoit, postura fiind a cuiva care pare să fi ajuns pe o culme, între două conglomerate muntoase și se odihnește, contemplând depărtarea. Apostolul proptește în piatră instrumentul martiriului său, cu brațul drept ridicat lejer, și mâna îndoită pe după mânerul sabiei. Este redat frontal, cu capul ușor întors spre stânga, cu expresia ochilor concentrată, dar lipsită de severitate. Chipul este al unui bărbat matur, cu păr ondulat și barbă bogată. Veșmintele sunt ample, lumina coboară pe partea dreaptă a corpului și pe faldurile fluide, venind nu din porțiunea luminoasă a fundalului, ci direct din nimb. Planul celest este sugerat în partea superioară a fundalului, sub forma unei fâșii mai întunecate, străbătute de nori răzleți. Ilustrația poartă semnătura monahului Ghervasie. Într-un peisaj asemănător apare și figura Sf. Ap. Petru, cu trunchiul înfășurat aproape total în pelerină, ținând lipită de șoldul drept o carte masivă; brațul drept este adus peste piept, iar din degetele unite ale mâinii atârnă o cheie prelungă, simbol al Împărăției cerurilor. Silueta apostolului se profilează pe un fundal în clarobscur, marcat de mici fâșii luminoase, dispuse în jurul aurei bărbatului, cu contur fascicular. Fața este ovală, părul și barba scurte, cu semne ale senectuții. Ilustrația este nesemnată. Sf. Ap. Iuda are corpul ușor conturnat spre dreapta, cu mâna dreaptă ținând pana de scris, în aer, într-un gest aproape grațios; mantia trece peste umărul drept, făcând un ocol peste antebraț, într-o linie sinuoasă care pare să continue faldul ce trece peste șoldul stâng, într-o mișcare ce lasă impresia că exprimă însăși mișcarea gândurilor pe care apostolul se pregătește să le încredințeze scrisului, căci el are privirea îndreptată asupra filelor unui caiet pe care îl susține în palma stângă; gura pare întredeschisă, ca și cum apostolul ar relua șirul ideilor, închipuindu-și auditoriul. Piciorul stâng este ușor adus în față, iar peste cel drept cad faldurile tunicii largi, lumina contribuind la definirea staturii personajului, dar și a stării sale interioare. Fizic, este portretul unui iudeu între două vârste, cu păr și barbă cârlionțate; conformația este aceeași cu a celorlalți, veșmintele, la fel de ample, dar trăsăturile, expresia, întreaga postură arată meșteșugul artistului, preocuparea pentru a da personajului viață prin detalii simple dar grăitoare și mai ales, inconfundabile. De data aceasta, semnătura lui Ghervasie pare filigranată în fundalul la fel de fin hașurat în spațiul lăsat liber de aura apostolului, cu slove mari, “în negativ”, parte integrantă a clișeului, iar nu ca un adaos marginal. Sf. Ap. Iacov se aseamănă, ca gestică, lui Pavel, în locul sabiei fiind un lung baston cu noduri și capătul sagiform; cutele umbrite ale pelerinei par vertebrele unei aripi, în anvergura gestului. Cealaltă parte a pelerinei este adunată în față, captând mici puncte de lumina, cu o parte luminată a tivului sub mâna catre susține micul tom cu ferecătură, deschis în fața trunchiului; genunchiul stâng, luminat ca și brațul, vine în prim-plan, iar laba piciorului se sprijină pe o ridicătură a aceluiași tip de porțiune pietroasă, aridă, a peisajului. Însă capul rămâne distant, ușor aplecat spre umărul stâng, cu o expresie visătoare, de adâncire în sine și în înțelesurile Evangheliei, ca și cum apostolul ar medita asupra mesajului pe care urmează să-l transmit în propria-i epistolă; și părul lui Iacov este ondulat, iar barba este potrivită, trăsăturile, clasice, cu ochi mari, expresivi. Semnătura lui Ghervasie apare la fel ca în gravura anterioară, dar transversal, în partea stângă, într-o unică secvență.

De o factură aparte, “mistică”, ilustrația ce deschide Apocalipsa, așa cum am specificat mai sus, alături de un alt portret al lui Ioan Teologul, în frontispiciu, redă viziunea lui Ioan în Patmos (f. 543v) – aici Ioan este redat din spate, aplecat spre stânga și sprijinit în cot, cu corpul înfășurat în pelerină, de la mijloc în jos, și desculț; capul (aici, cu plete) în direcția brațului, pe umărul stâng – o pată de lumină. Este postura cuiva “răpit” la cer, în jurul său sunt nori pe un un fond celest orizontal, “vălurit” și întrerupt de zigzaguri luminoase. Într-o aură ovală, ceva mai sus este redat Hristos cu brațele depărtate, flancat de 7 sfeșnice aprinse (3 într-o parte, 4 în cealaltă) având forme și postamente foliacee; Iisus are mânecile tunicii suflecate și mijlocul încins, trunchiul este aplecat, cumva stângaci, spre registrul din dreapta, al imaginii (în sensul opus ucenicului pe jumătate prosternat), iar din gură îi iese o sabie. Din colțurile exterioare ale ochilor Mântuitorului ies mici fascicule de raze. Nimbul are și el contur fascicular, find dublat de o aureolă de raze scurte și dese; deasupra lui Hristos, sunt nori ce sugerează înălțimile slavei dumnezeiești. Ilustrația nu poartă semnătură.

Exemplarul se află în stare excepțională de conservare. Pe f. [2]v, listă de pericope epistolare din ap. Pavel pentru ziua liturgică de luni, text manuscris, tuș negru. Corecturi și completări în text, passim.

O însemnare cu penița, tuș negru, caractere chirilice, parțial ștearsă: 

Această sfântă evanghelie despărțită din Noul / Testament iaste drept a me, a celui iscălit / și cine le va înstreina va fi supt neertat / canon pănă ce iarăș o va aduce înapoi / 840 deche(m)v(rie) 1 am scris / Arsenii ermonah din s(fânta) m(onastire) Niamțului / patriot din Humor? și ierei moldovan. Însemnarea de posesor este scrisă pe f. 1-7, numai pe recto, în infrapagină.  Se regăsește aproape identic, și în partea a doua a cărții, corespunzătoare tomului II, între f. 263-268 (numai pe recto).

Cusături slăbite între caietele 27 și 28, ușoară îngălbenire a suportului. Al doilea volum poartă câteva urme ale contactului cu flacăra lumânării dar aspectul general este și de această dată, remarcabil, la nivel de integritate a blocului și ca stare a zațului și ornamenticii.

Legăturile celor două tomuri sunt în piele maro, stropită, pe tăblii din lemn, cu ornamentație aurită, coperta I, argintată, coperta II; extremitățile – canturile – copertelor sunt incizate cu linii oblice. Cotoarele au etichete negre pe care sunt inscripționate titlurile pe scurt, ale părților noutestamentare, Evanghelie și [Apostol], cu slove majuscule; fiecare cotor are câte 5 nervuri aparente, marcate prin brâuri simple, stilizate (șiruri de frunze mici) și linii subțiri, aurite (idem capetele); ornamente în spațiile dintre nervuri – tije sinuoase, înflorite.

Modelul de icoană al primei coperte (legătura tomului I) este Răstignirea; se observă mai distinct silueta și chipul Sf. Fecioare, crucea cu trupul Răstignitului, craniul adamic, tăblița lui Pilat, luceafărul care o surmontează, câteva dintre clădirile de burg medieval, ale Ierusalimului, din fundal. Mandorla polilobată și istoriată care ocupă câmpul central este cuprinsă într-un panou cu cartușuri “decupate” tot după tiparul polilobat similar acoladelor, care imprimă întregului spațiu anturant, al icoanei, un aspect cruciform. Cartușurile păstrează și ele, parțial foița de aur, dar nu etalează în mod clar, scenele inferioare cu evangheliștii Ioan și Marcu. Rama se compune din chenare sucesive în care se observă tiparul catenar și cel sinuos, cu bordura exterioară lată, din catene mai mari, elipsoidale, urmate de alte chenare identice celor dintâi; același model compozit pe coperta posterioară, al cărei centru este ocupat de altă mandorlă cu Sf. Fecioară și Pruncul pe tronul cu spetează sculptată și ornamentație fitomorfă, cu tălpile odihnind pe un supedaneu rotund având o structură tripartită ca aluzie la Sf. Treime. Anturajul angelic este simetric - lângă tron (chiar în spatele lui), sunt redați doi arhangheli, lateral, din profil, doi serafimi și deasupra, frontal, alt serafim. Suprafața icoanei este brăzdată. Astfel că trăsăturile personajelor sfinte sunt indiscernabile. La baza tronului (de-o parte și de alta a banchetei), lujeri de crin. Cartușurile au particularități ceva mai clare. 

Modelul de icoană al legăturii tomului II: aceeași icoană ca pe coperta posterioară a primului tom, cu aceleași elemente indistincte; păsttrează destul de bine foița de aur. Coperta posterioară prezintă, în medalionul central de formă ovală, nu o scenă religioasă, ci o acvilă bicefală încoronată, ținând într-o gheară un orb tripartit, cu cruce, și în cealaltă – o spadă; anturaj fitomorf; în cartușurile colțurilor – evantaie din câte trei lujeri de palmete. Ornamente argintate, în stare foarte bună.

Cotoarele sunt străbătute de canale, titlul celui de-al doilea volum parțial indistinct din cauza uzurii.

Forzațuri duble, originale, din hârtie manuală, cu verjeuri, la ambele volume. Semne de carte (al doilea tom) de un gri-închis. Forzațurile acestuia sunt foarte bine păstrate, cele ale tomului II, pătate în dreptul cotorului interior, în special.