Octoih (română). Râmnic, 1763

Octoih ce să zice elineşte Paraklitiki, ce cuprinde în sine slujba Învierii a opt glasuri şi ceale 11 Evanghelii şi sinaxariul preste tot anul , şi obştea cu troparele, şi condacele; şi b(o)gorodicinele, la toţ(i) sfinţii de obşte. Acum a doao oară tipărit întru adoao domnie, a prea luminatului nostru domn Io Constantin Mihai Racoviţă Voevod. Cu bl(a)gosloveniia şi cu toată chieltuiala sfinţii sale de D(u)mnezeu iubitoriului Kir Grigorie, Episcopul Râmnicului. În sf(â)nta Episcopie a Râmnicului, leat 7271 iară de la H(risto)s 1763. De cucernicul între preoţi Popa Constantin Athanasievici Tip(ograful). [3], 255, 127 f. (cu sign.): il.; 4° (20 cm), 24-26 R (16 x 12 cm)

Conform celor afirmate în BRV, stema şi o bună parte din prefaţă sunt preluate din prima ediţie râmniceană a Octoihului, din 1742, realizată cu utilajul complet renovat al tiparniţei, mistuită de flăcări cu doi ani înainte. Adăugăm că și structura acelui Octoih (bipartită) se reflectă în cartea de față, ediția intermediară, 1750, fiind ceva mai restrânsă și unitară ca tip de ordonare a conținutului. Textul acestui Octoih – care are la bază traducerea episcopului Damaschin, este în limba română, cu excepţia denumirilor cântărilor (peasnelor) din cuprinsul canoanelor, redate în limba slavonă. 

Diortositorul ediţiei 1763 este Rafail (conform epilogului), succesorul lui Lavrentie Dimitrievici din aceeaşi obşte a Hurezilor pe care o va păstori el însuşi, mai târziu; un “simbol al tipografiei râmnicene”, cum îl considera cercetătorul Dorin Teodorescu. Numele lui Rafail nu se va mai regăsi pe filele cărţilor imprimate după 1780, când rolul său este preluat de ierodiaconul Grigorie.

Prefața intitulată de acesta, “Cuvânt înainte cătră pravoslavnicul cititor” (f. [2]r-[3]r) este semnată “Al pravoslaviei voastre cu totul plecat, Rafail Monah(ul) dela sf(â)nta mănăstire Hurezii”. 

Particularităţi: tipar negru şi roşu pe suport subțire, cu verjeuri (roșu pentru colontitluri, pasaje, titluri şi subtitluri, indicaţii tipiconale, iniţialele versetelor, parțial - custosul), ornamentele obişnuite rezervate paragrafelor, capitolelor, colontitlurilor (frize compozite, viniete sub forma unor grupuscule fitomorfe foarte stilizate, cu aspectul unor capiteluri, mici cruci din lăstari în secțiunea praznicelor mari, viniete de final cul-de-lampe, sau cruciforme, în anturaje bicolore, din flori de trifoi; sinusoide etc.). Trimiterile din Sinaxar sunt însoţite de manicule. Se constată unele greşeli în numerotarea ambelor părţi ale tomului imnografic. 

Foaia de titlu, cu textul de mai sus, prezintă chenar dublu, alcătuit, pe ambele laturi, din grupuscule trifoliate cu tije răsucite în sus, marginea inferioară a chenarului fiind compusă din alte elemente, spiralate, dispuse două câte două. Deasupra titlului, un frontispiciu xilogravat, cu mascheron central, din gura căruia se desprind ample foliaje (pe fond negru, neîncadrat). Pe verso-ul filei se află pecetea domnească ce reunește simbolurile Moldovei și Țării Românești; acestea sunt plasate în medalioane ovale, unite printr-o floare, la rândul ei fixată pe tulpina unei alte flori cu vârful în jos; deasupra lor, însemnele puterii susţinute de două tulpini înfrunzite care se desprind din coroana voievodală. Între coarnele bourului moldav este redat Soarele, iar în dreptul corbului valah cu crucea în cioc - Luna. Compoziţia are o ramă fitomorfă flancată de iniţialele domnitorului; în infrapagină, cele 6 „Stihuri politice asupra Luminatului D(o)mn”. Modelul de pecete este identic și cu cel al ediției 1750, scoasă în timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica..

După prefața lui Rafail, o gravură în plină pagină cu Sf. Ioan Damaschin în fața textului, având legenda în româneşte. Dedesubtul gravurii, un distih: „Ioann Damaschin tocmind Canoane, şi Tropare / Bine mărturisind Naşterea prea sf(i])tei Fecioare”. Aceeaşi gravură se regăseşte la sfârşitul Sinaxarului, doar că versurile diferă: „Damaschin cu canoane sf(i)nţii i-au împodobit, / Şi cinstei acelora el s-au învrednicit”. – f. [3]v; 20v. Prima parte a Octoihului începe pe fila următoare, cu Stihirile Învierii din Vecernia de duminică, Canonul Troicinic al Utreniei și Canonul Învierii (până la f. 156). Slujbele vecerniilor şi ale utreniilor din toate zilele săptămânii (stihiri- svetilne, podobii..., şi canoane de pocăinţă şi umilinţă scrise de feluriţi părinţi ai Bisericii), încheiate cu “Troicinicele lui Grigorie Sinaitul, care să cântă după Canonul Troicinic în toate Duminicile”, ocupă secvența f. 156v - 235v. Urmează Troparele Învierii (...) apoi Sveatilnele Voscreasnelor “şi a stihirilor Evangheliilor, facerea prea înţeleptului Leon împărat; iar sveatilnele, a fiului său Constantin împărat”, urmate de “Evangheliile dimineţii ale Învierii celor 11 Voscreasne”, pe f. 236r–255v. Partea a II-a a tomului imnografic conține Troparele şi condacele de obşte ale Sfinţilor, sau Sinaxarul de peste an, cu titlul: “Sinaxar al celor 12 Luni / … şi toate Praznicele înpărăteşti şi ale sf(i)nţilor mari numiţi, ce au slujbele lor osebit la Minei” (pe f. 1r-17r). F. 79v-20r cuprind o Însemnare pentru slujbele de obște care încep la 21r - Slujbele de obşte ale sfinţilor (cuprind imnuri ce se cântă în cinstea unuia sau a mai multor apostoli, prooroci, mucenici, arhierei) iau sfârșit la f. 116r. Între f. 116v și 127r – “Bogorodicinele Troparelor S(fi)nţilor ce să cântă peste tot anul, la Vecernie şi la Utrenie” și epilogul diortositorului.

În afara gravurii cu Sf. Ioan Damaschin, autorul cântărilor pe 8 “ehuri” (sau glasuri), volumul mai prezintă o mică gravură istoriată (pe baza unui clișeu mai vechi și uzat) - o imagine a Sfintei Treimi, cu acronimele în slavoneşte (aproape ilizibile); două capete de heruvimi, ieşind din nori, sunt reprezentate în colţurile superioare ale cadrului compoziţional. Dumnezeu-Tatăl poartă trei coroane suprapuse (un fel de mitră papală simbolizând Triunitatea ipostasurilor), are o mantie pe umeri şi îşi sprijină mâna stângă pe un glob cruciger, cu dreapta făcând semnul binecuvântării. Dumnezeu-Fiul are o coroană imperială pe creştet. Rezemat de braţul său stâng, Iisus Hristos are un sceptru, mâna stângă fiindu-i aşezată pe alt glob, pe care îl ţine în palma dreaptă. În registrul superior al ilustraţiei – Duhul Sfânt în chip de porumbel în zbor, profilat pe discul solar. Gravura cu model apusean nu este semnată; este încadrată de borduri ornamentale din motivele fitomorfe ale repertoriului de compoziție tipografică. O întâlnim numai la începutul slujbelor, la f. 3v, 40v, 58v, 78r, 96r, 115v, 134r. Este vorba de aceeași icoană miniaturală, care în edițiile Liturghierului râmnicean, din 1747 și 1759, avea câte-o singură ocurență.

Frontispiciul xilogravat, cu mascheron, prezent pe foaia de titlu și deasupra prefeţei, este reluat în debutul secţiunilor adiacente ale Octoihului propriu-zis (Sinaxarul, f. 1 a celei de-a doua părți, Slujbele de obşte, f. 21 şi Bogorodicinele, f. 116v. 

Tipologia letrinelor (albe, pe fond roșu) etalează motive fitomorfe a căror finețe a desenului le împrumută aspectul unor filigrane.

Exemplar complet, în stare bună de conservare, afectat de umezeală și cu unele file fragilizate lateral, rupturi, intervenții empirice. O însemnare estompată, cu chirilice a unui Grigore Popovici, atestă donarea exemplarului aflat în posesia sa, bisericii neunite din Bahnea (Mureș), prin intermediul unei jupânese (Stoeneasa), la 1 martie 1812 (cu chirilice). Alte însemnări sunt obliterate de aplicarea segmentelor de hârtie în scopul consolidării filelor.

Legătură de secol XIX, în piele pe tăblii din lemn, cu urme de închizători metalice; deteriorată. Impresiuni cu vestigii ale foiței de aur, în învelitoarea copertei I, care etalează în centru o mandorlă romboidală cu contur fitomorf, și buchete florale în colțuri, cu Răstignirea (detalii care nu se mai disting cu claritate); ramă din 2 chenare din șiruri de lalele stilizate și buchete mari, de crin, în colțurile chenarului interior, aproape atingând terminațiile florale ale mandorlei (dispunere oblică). Același tip de ancadrament dublu, cu motive florale mărginește un panou cu contur triplu liniar, pe coperta II, în 3 registre, în care se intersectează segmente liniare, modelul din centru fiind mai compact decât în registrul superior și inferior. Acolo unde au fost cândva fixate închizătorile sunt porțiuni cu blatul de lemn la vedere, care dau mărturie de violența smulgerii acestora. Mai înspre mandorlă, în dreapta, o mică zonă lipsă cauzată probabil, de atacul carilor. Cotorul are 4 nervuri profilate străbătute de canale; la baza nervurilor se observă linii în zigzag pe care se înfășoară o ghirlandă de tulpini înflorite – model care decorează și capetele cotorului. Între nervuri, motive florale prezente și pe coperta I, cu fine brâuri sinuoase. Crăpături mari lângă cotor, pe ambele coperte. Șniturile îmbătrânite prezintă dungi late, de vopsea, de culoare verde.

Forzațurile sunt duble, din hârtie cu verjeuri și fragmente de filigrane, cu galerii (idem cotorul interior) și margini scurtate. 

O însemnare trunchiată (din cauza rupturii laterale), pe forzațul mobil anterior, recto vorbește despre legarea exemplarului la 1833 aprilie 29“din osteneala dumnelor sale (sic) j(upânului) molomeșter Vasilică Onuț cu soțiia D(umneaei) Mariia Bucur ca să fie întru pomenirea atot neamul Dumisale spre ertarea păcatelor și s-au scris de mine zmeritul între dascăli Lazăr Pet(...) fungbiș (?) la sf(ânta) b(iserică) neunită al Ilivașaleului (sic)” – probabil, Ilvaș, Bihor.