Minei (greacă medie), Veneția, 1732, colligat cu Slujba Sf. Parascheva (greacă medie). Iași, 1817

Biblion tou Oktobriou menos, periechon ton prepousan auto hapasan akolouthian. Neostí metatypothen, kai epimelos diorthothen para Kyriou Alexandrou Kankellariou. Para Nikolao Glukei to ex Ioaninon, Enetiesin. Etei apo tes Theogonias, 1732. Con licenza dei superiori, e Priv(ilegio).

207 p. (104 f. cu signat. A-A4.... N-N4) : il. ; 8° (30 cm) ; 2 col., 50 R/col.

Cartea este de format in octavo mare (după nr. de plieri ale colii tipografice). Signatura pe primele 4 file ale caietelor, cu litere ale alfabetului latin și cifre arabe. Alături de secvența alfanumerică apare și cuvântul Ottobre (în italiană). S-au folosit 6 corpuri de literă grecească (3 tipuri de majusculă), cu negru și roșu, pe suport manual. Titlul lunii liturgice și inițialele versetelor sunt caligrafiate. Foiaa de titlu este inclusă în numerotație. Același colontitlu pentru întreg volumul, imprimat cu majuscule spațiate, Men Oktobriou, în 2 secvențe deasupra coloanelor de text (neîncadrate). Custos. Un singur tip de ornament tipografic constând în scurte frontispicii din motive afrontate, model întâlnit și în grafica tipăriturilor românești. Poarta cărții, în xilogravură, reproduce porțile Mineielor scoase cu un secol în urmă, de Antonio Pinelli (între 1625 și 1628) – fronton triunghiular cu centrul ocupat de Iisus Hristos Învățătorul, cu nimb cruciger, așezat pe un tron cu aspect antic, cu corpul înfășurat în mantie; Cuvântul său, sub forma unei cărți deschise, așezate vertical, cu paginile la vedere, se reazemă de trunchi, în timp ce Mântuitorul binecuvântează cu ambele mâini. Lângă segmentele în pantă ale frontonului, doi dintre evangheliști, redați în picioare, până la genunchi, cu gesturi prin care îi oferă lui Hristos, propriile cărți – în dreapta, Ioan, ținând în mâna ridicată stylus-ul și evanghelia deschisă, în dreptul pieptului, cu mâna stângă (cu paginile spre sine); Matei în partea opusă, părând că parcurge rândurile scrise (ține cartea desfăcută, orizontal, în palma mâinii stângi). Simbolurile acestor evangheliști, acvila și îngerul, par a se ivi de după liniile arcului frânt. Antablamentul ornat, de la un capăt la celălalt, cu un mănunchi orizontal de spice înfășurate într-o panglică, se sprijină pe patru coloane cu capiteluri sobre și socli înalți, la baza cărora sunt figurați ceilalți doi evangheliști, Marcu și Luca, redați din semiprofil, având în fața lor cărțile deschise, Marcu într-o ipostază contemplativă iar Luca încă scriind; în dreptul fiecăruia, leul și vițelul (doar capetele acestora). Formând două bucle ample, sus, și jos, în care apar figurile evangheliștilor, apoi încolăcindu-se de-a lungul și în jurul perechilor de coloane fusiforme, pe jumătate adumbrite, sunt desenate vrejuri viguroase de viță-de-vie cu frunze și ciorchini; doi cârcei în volută, înfrunziți, apar și lângă micul tron al lui Iisus dar și deasupra segmentelor de arc. Între coloane, zona luminată a titlului, imprimat cu roșu și negru. La baza acestuia, între socli, un cartuș cu alură renascentistă, în centrul căruia se află marca tipografului Nikolaos Glykys, cu inițialele grecești ale numelui (cu negru) și o albină, în interiorul unui blazon oval cu margini sculptate în genul stucco-urilor, surmontat de un cap de heruvim; în centrul stucco-urilor latetrale, două mici capete grotesque. Cele două bucle inferioare formate de vrejurile viței se sprijină pe alt cartuș, rectangular, cu bază trapezoidală, cu decorație ce dă iluzia de relief, cartuș pe care stă scris, cu majuscule roșii: Mimetaí este tou Christou (“Fiți urmași ai lui Hristos” sau “Urmați-l pe Hristos”, dicton ce trimite, în variantă catolică, la conceptul de “Imitatio Christi”, cu teologia aferentă).

Pe prima pagină a Mineiului, titlul de intrare în materie, Men Octobrios (cu denumirea lunii, caligrafiată în aceeași manieră ca pe foaia de tiltu), încadrat de un frontispiciu pe trei laturi, în dublu chenar, ocupat de 5 medalioane istoriate, cu margini late, în ușor relief; medalioanele se sprijină pe elementele din fundal – tije de crin, înflorite, care se înlănțuie delicat, aranjate în ansambluri cruciforme. Icoanele de sus compun un Deisis, Pantokratorul din centru fiind anturat de Maica Domnului și Ioan Botezătorul redați din profil, cu gesturi de evlavie și implorare a milei divine. În registrele inferioare, în dreapta, adresându-se celuilalt personaj, din partea opusă, și gesticulând cu mâna dreaptă, este figurat Sf. Gheorghe (ho hagios Georgios), cu lancea sprijinită pe umărul stâng. Tot în semiprofil, Sf. Nicolae, purtând omoforul cu cruci și ținând în îndoitura brațului o carte închisă; capul este ușor ridicat către Sf. Gheorghe, cu care dialoghează, mâinile fiind unite sub un fald al veșmântului.

Acestea sunt singurele gravuri ale cărții, care este deosebit de îngrijit tipărită, cu caractere elegante și un aspect fără cusur.

Tipografia familiei Glykys a reprezentat cea mai productivă întreprindere particulară de acest gen a diasporei grecești, și cea mai longevivă. Fondatorul ei, Nikolaos Glykys a văzut lumina zilei în Ioannina, în 1619. În 1647 a decis să se mute în Veneția, unde s-a ocupat, pentru început, cu comerțul. În momentul în care a început să-i surâdă ideea de-a înființa o tipografie, cartea în limba greacă era produsă în oficinele a trei meșteri italieni: Valentino Mortali, Orsino Albriggi și Andrea Giuliani. Glykys și-a început afacerea cumpărând utilajul lui Albriggi (înainte de noiembrie 1670) și obținând în același timp dreptul exclusiv de-a publica o serie de titluri importante. Numele său apare mai întâi pe un Horologion (Ceaslov) din 1670, care pare să fi fost produs în colaborare cu Albriggi, de vreme ce mărcile ambilor meșteri se regăsesc (pentru prima și ultima dată) pe pagina de titlu a imprimatului. Meșterul grec a lucrat cu mare râvnă, reușind să tipărească cel puțin 106 titluri din care majoritatea, texte liturgice. După moartea sa, survenită în 1693, editura și tipografia au trecut sub autoritatea fiului, Michalis, care a fost nevoit să intre în parteneriat cu negustorul Panos Stratis pentru a putea menține afacerea tatălui său pe linia de plutire. La începutul anului 1702, Michalis a predat ștafeta propriului fiu, Demetrios, care a desfăcut parteneriatul cu Stratis și a lucrat de sine stătător până în 1721, după ce scosese un număr de doar 35 de titluri. Luna martie a anului 1721 a deschis o nouă etapă pentru această familie de editori-tipografi. Nikolaos Glykys cel tânăr a luat întreprinderea în propriile-i mâini. După o serie de tergiversări cauzate de colaborări infructuoase, Nikolaos Glykys a reușit să obțină un mai mare control asupra producției de carte, în pofida concurenței unui Girolamo Bortoli. Pentru casa de editură și tipografie Glykys - așa cum este ea numită de istorici (v. G. Veloudes, Das griechische Druck- und Verlagshaus Glikis in Venedig (1670-1854): das griechische Buch zur Zeit der Türkenherrschaft, în: Schriften zur Geistesgeschichte des östlichen Europa, vol. 9/1987, n.n.) anul 1742 a însemnat intrarea într-o nouă eră, care a durat până în 1788, timp în care numărul preselor s-a dublat, numărul meșterilor a crescut la 20 iar numărul titlurilor publicate în perioada celor 49 de ani a fost de cel puțin 400. Orientarea către cartea de cult s-a menținut, oficina a continuând să scoată la lumină multe astfel de imprimate. După ce Nikolaos cel tânăr a încetat din viață, în 1788, cel de-al doilea Michalis a preluat activitatea într-o perioadă ce avea să fie marcată de schimbări ale regimului politic: Veneția a trecut sub stăpânirea francezilor, în 1796, apoi a austriecilor în anii 1797-1805 și 1818-1843. În pofida cenzurii, anvergura producției tipografice nu s-a restrâns câtuși de puțin. În timpul Iluminismului grecesc (diaphotismós) și în perioada de dinaintea Războiului grec de Independență, mai exact, din 1802 până în 1820, au fost date în tipar 453 de titluri. Tipografia Glykys a început să intre în declin, în 1828, în principal din cauza epuizării fizice resimțite de Michalis, căruia, pe de altă parte, îi lipseau atât urmașii, cât și colaboratorii demni de încredere. În 1831, după ce acesta s-a sfârșit din viață, afacerea a trecut în mâinile cumnatului surorii sale, Eleni, Ioannis Mylonopoulou-Glykys. În ciuda eforturilor susținute, oficina nu a înregistrat niciun progres notabil. Ultima carte cu marca Glykys a apărut în 1854.

(ap. Konstantinos Staikos, Triantaphyillos E. Sklavenitis. The Publishing Centres of the Greeks. From the Renaissance to The Neohellenic Enlightenment. Ch. 1: Venice, the most important centre of Greek Books. Athens, National Book Centre, 2001, p.: 12-15)

Exemplar complet, în stare foarte bună din punct de vedere al clarității zațului și ornamentelor. Prezintă semne de uzură cauzate de contactul cu apa, manipularea frecventă și neglijentă, începând cu foaia de titlu; se constată cîteva intervenții de remarginare a foilor; lipituri. Spre sfârșit, 4 colțuri inferioare rupte, cu pierderi de text, foarte multe depozite de ceară. Urme ale unei ștampile ovale.

Slujba Sf. Parascheva (greacă medie). Iași, 1817

Akolouthia tes hosias metros hemon Paraskebes tes Epibatines. Nyn ek neou epimelos diorthotheisa kai prosthekais ploutistheisa, typois te ekdotheisa, spode kai dapane tou panosiotatou kai kathegoumenou tes hieras mones ton Trion Ierarchon kyriou Serapheim, tou Karakalinou, kai tou A.M.G. En Iassio, 1817. En to Elliniko Typographeio. [1] f., 4 p., [1] f. gv., 32 p. (16 f. cu signat) : il., 4° (A-A2,… D-D2), 37 R (25 x 15 cm) 

Slujba cuvioasei maicii noastre Parascheva din Epivates. Acum din nou îndreptată cu atenție și îmbogățită cu adaosuri. S-a tipărit prin sârguința și cu cheltuiala preacuviosului arhimandrit și egumen al Sfintei Mănăstiri a Trei Ierarhilor, chir Serafim Karakalinos și a lui A.M.G. În Iași, în tipografia grecească, l817.

Bibliografie:

BRV III, 964

Tipar negru și roșu, cu 4 corpuri de literă de rând grecească, cursivă (inclusiv 4 tipuri de majusculă, din care 2 lapidare, îngroșate) pe suport manual subțire, albastru-verzui deschis (în care se observă pontuzourile); format in quarto, signatură cu majuscule grecești (cursive) și cifre arabe, doar pe primele 2 foi ale caietelor. Paginație cu cifre arabe. Cifre grecești majuscule pentru numerotarea prefeței, între paranteze rotunde, plasate în albitura superioară. Custos. Fără colontitlu. Litera de rând a textului principal este suficient de mare pentru o lectură ușoară, și de formă rotunjită; inițialele paragrafelor drepte, cu roșu.

Volumul se deschide cu o prefață imprimată cu corp mic de literă și intitulată Prooimion; este reprodusă în sursa citată, în grecește în original (în idiomul literar, clasicizant) și în traducere românească. Între prefață și textul slujbei care începe cu Meni oktobrio 14.  Mnemen epiteloumen tes hosias Metros hemon Paraskeves tes Epibatines.... (Luna octombrie, (ziua) 14. Săvârșim pomenirea sfintei cuvioasei maicii noastre Paraschiva din Epivates), se află o filă albă pe recto, cu o metalogravură în plină pagină, pe verso; legenda: He agia Paraskevi. Sfînta este reprezentată în haine monahale, în semiprofil spre dreapta, ținând în mâna stângă un șir de mătănii negre, iar în cealaltă mână o cruce neagră pe care o sprijină, înclinată, de umărul drept. Fața și mâinile sunt luminate. Nimbul este radiant. Silueta sfintei se profilează pe fundalul unui peisaj deschis, în registrul inferior  al planului secund fiind redat, în plină lumină de zi, un lanț muntos. Sub cadrul simplu al gravurii, în partea stângă a privitorului, sunt scrise nr. planșei (dintr-un catalog sau portofoliu al artistului) – 20 și textul: “Kontoleo echaraxen en Ismail” - Kontoleo a gravat în Ismail.

Dimitrios Kontoleo a ilustrat o serie de cărți ieșene între care – Kyriakodromion-ul lui Nichifor Theotokis, în 2 vol., 1816, Codicele civil al Principatului Moldovei (Codix politikos), 1816-17 (tipărit în atelierul Trei Ierarhilor) și Slujba Sf. Martir Ioan din Trapezunt, 1819.

Textul este ornat, la început, cu o bordură xilogravată, cu o dantelărie de frunze de trifoi unite prin pedunculi subțiri ce se bifurcă (alb pe negru). Spațiul rezervat de regulă colontitlului prezintă un decor de compoziție tipografică – câte 2 perechi de lujeri de crin, adosați, dispuși orizontal (cu negru).

Moaștele Sfintei Parascheva s-au aflat cândva, în ctitoria voievodului Vasile Lupu, Biserica cu hramul “Trisfetitelor”, după ce acesta le-a adus cu mari cheltuieli de la Constantinopol, unde era păstrate în Biserica patriarhală. În prefața opusculului este specificat  faptul că această ediție redă textul original al slujbei, alcătuit de Meletie Syrigul și dat în tipar de Antim Ivireanul la București, în 1692 (împreună cu Slujba Sf. Grigorie Decapolitul), dar într-o formă superioară de redactare față de prototipul aspru criticat pentru erori. Introducerea conține istoricul tuturor versiunilor și edițiilor vieții și slujbei Cuvioasei, find detaliat și modul în care au fost aduse moaștele sfintei pe teritoriul moldav (ap. D. Cantemir), și încheind cu una din minunile săvârșite de aceasta chiar în epoca în care a fost dat la lumină imprimatul ieșean.

Exemplarul este în colligat cu Mineiul lunii octombrie, Veneția, 1732, fiind inserat între paginile 88 și 89 din exemplarul respectiv. Este complet, în stare bună. Poartă urmele unei ștampile ovale și mici dâre de ceară. Foaia de titlu și foaia cu gravură au rupturi pe marginea de sus; f. cu gravură este și amprentată.