Penticostar, Râmnic, 1743
Penticostar, Râmnic, 1743
Pentikostarion ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine : care mai nainte s-au tălmăcit de Episcopul Damaschin de plin în limba rumânească; iar acum s-au tipărit. În sfânta Episcopie a Râmnicului, cu nevoința și cu toată cheltuiala, iubitoriului de Dumnezeu Kyr Climent, episcopul Râmnicului ; de cucernicul între preoți popa Mihai Athanasie Vici tipograful], la leat 7251, iară de la Hristos, 1743. [3], 257 f. (cu signat.) : il., 4° (30 cm) ; 2 col., 35-40 R/col. (26 x 16 cm)
Ediții râmnicene ulterioare:
1767 (Constantin Athanasievici, cu diortosirea ieromonahului Grigorie Râmniceanul); 1785 (ieromonahul Climent și popa Constantin Mihailovici, cu diortosirea ierodiaconului, de această dată, Grigorie Râmniceanul)
Colofon: “și s-au început acest sfânt și dumnezeesc lucru la luna lui octomvrie, 20, leat 7251, și au luat sfârșit la luna lui martie 20, leat 1743”
Grație eforturilor și priceperii Episcopului de Râmnic, Climent (Clement Modoran) majoritatea traducerilor înaintașului său, Damaschin Dascălul au văzut, în chip neîndoielnic, lumina zilei. Au apărut, astfel, cărți extrem de trebuincioase cultului ortodox: Octoihul (1742), Antologhionul (1737 și 1745), Ceaslovul (1742 și 1745), Penticostarul (1743), Psaltirea (1746), Evanghelia (1746), Apostolul, Catavasierul, Liturghierul și Molitvenicul (toate în 1747) și ultima carte – Cazaniile din 1748, având la bază textul stabilit de Varlaam în secolul al XVII-lea pentru versiunea în românește.
Li se adaugă: Capete de poruncă la toată ceata bisericească (1743), Învăţătură bisericească pe scurt pentru şapte Taine (1746), Învățătură pentru Postul Paștelui [1743-49] și câteva pastorale. Episcopul a avut destoinici și faimoși colaboratori în plan editorial: foarte învățatul ieromonahul Lavrentie Dimitrievici din obștea Hurezilor, diortositorul, traducătorul și prefațatorul atâtor tipărituri, Arsenie din obștea coziană, tipograful Dimitrie Pandovici și doi meșteri din renumita familie de tiparnici și gravori Athanasievici – frații Mihail și Constantin.
În prefața sa (f. [2]r – [3]v), episcopul Climent afirmă, printre varii înflorituri retorice menite să sublinieze importanța teologică a cărții, dar și importanța actului cultural și spiritual al apariției acesteia, că ea s-a tălmăcit “de pre limba elinească, slovenească și latinească deplin pre limba noastră rumânească”. Este subliniată preocuparea pentru claritatea limbii, pentru limpezimea limbajului liturgic, astfel încât tipicul să nu se zmintească, nici limba românească să se zăticnească. La rândul său, diorthositorul Lavrentie în epilogul cărții (f. 257v), alătură rugăminții adreate cititorului de-a se trece cu vederea greșelile de tipar și neconcordanțele ce se pot constata, dat fiindcă că el a urmat îndeaproape tălmăcirii episcopului defunct, Damaschin, care a confruntat izvodul latinesc și slavonesc cu textul în limba greacă, îndreptând și adaptând tipicul după acest etalon.
Tipar negru și roșu, text pe două coloane neîncadrate, custos; ornamentică tipografică uzuală, constând în viniete de colontitlu, perechi, frize de capitol, cu slove inserate, simple sau pe mai multe benzi, cu structură adesea compozită. Suport subțire, cu verjeuri. Numeroase erori de numerotare. Titlul de intrare în materie, caligrafiat în stilul srierii “cu caturi”.
Ornamentică xilografică, decorativă și tematică (pozițiile ornamentelor sunt respectate în toate cele 3 ediții). Portalul cărții este cel întâlnit în Antologhion (ed. a II-a, 1745), Evanghelie (1746) și Cazanii (1748) – dominat de de Sf. Nicolae pe frontispiciu, înfățișat șezând într-un jilţ sculptat, între Iisus Hristos, care binecuvântează cu dreapta, cu stânga ținând Evanghelia, şi Maica Domnului, care ţine în mâini omoforul arhieresc (însă modelul, la scară mai mică, mai apare și la baza unor portaluri de carte râmniceană și bucureșteană, e.g. ediția din 1767 a Penticostarului, lucrată de Constantin Athanasievici, care imită foaia de titlu a Antologhionului din 1737, sau ediția a doua a Octoihului, 1750, unde Hristos și Sf. Fecioară sunt redați în picioare, nu ieșind din nori). Tot frontispiciul despre care facem vorbire împodobește adesea și interiorul cărții pe care o deschide, cu unele modificări posturale (cf. ediția 1785, care are și ea, tipul de portal cu Sf. Nicolae), ceea ce se întâmplă și aici în deschiderea Tripeasnițelor lui Iosif Studitul la f. 225 (recte: 218)r. Pe f. de titlu v, stema domnitorului Racoviță căreia îi sunt dedicate 12 stihuri politice.
Penticostarul se deschide cu gravura coborârii în Iad, a lui Hristos, după Înviere (varianta bizantină a Învierii, Anástasis); este reprodus modelul cu legenda în limba slavonă (f. 1r), din ilustrațiile lui Ivan Bakov (cf. Apostol, Buzău, 1704), într-un ancadrament din șiruri de motive stilizate (astfel apare și în penticostarul bucureștean, din 1743). Dar ciclul hristologic nu este în întregime cel original (lucrat și semnat de Ivan/Ioanichie Bakov), pe care meşterii ediției bucureștene sincrone au preferat să-l reproducă; singura excepție o constituie gravura cu legenda Credința Thomei, prezentă și în edițiile ulterioare ale acestui Penticostar, semnată de Mihai Athanasievici (P Mh Tip) și datată cu cifre arabe: 1742 (f. 29r.). În tomul de față nu apar Deisisurile și modelele vechi, de coneț - vinieta mare cu inițialele M E (atribuită episcopului Mitrofan) sau modelul cu antrelacuri dispuse în jurul a două “axe” verticale (din cartea ucraineană și ungară de secol XVII). Comune celor două ediții din 1743, ale Penticostarului, sunt frontispiciul cu lalea între lujeri palmiformi (pe tiparul Pomului vieții) și ilustrațiile de tip Pantokrator. Frontispiciul fitomorf ornează majoritatea vecerniilor mari în cadrul cărora sunt plasate ilustrațiile.
La f. 49r se află gravura cu tema venirii la mormânt a femeilor mironosițe, singura unde semnătura gravorului apare desfășurat: P(opa) Mihai Tipografu(l) Rîmnicean(ul). Vindecarea slăbănogului se află la f. 76r; nu are legendă, doar mici înscrisuri explicative și cuvintele rostite de Iisus către cel bolnav – Vei să fii sănătos?, pe un filacter. Iisus și femeia samariteancă “se întâlnesc” la f. 105 (de fapt, 102) și poartă legenda Dumineca Samarinencii; dimensiuni. Vindecarea orbului este ilustrată printr-o gravură a cărei legendă este scrisă, de această dată cu slove de rând, sub forma secvenței: Tină făcând, au uns ochii orbului, la f. 125v (121v). Laf. 144r (141r) aflăm Înălțarea Domnului (10 x 14 cm.) În Duminica celei de-a șaptea săptămâni postpascale este inserată tema apariției lui Iisus copil în fața patriarhului de Alexandria (legenda, inscripționată continuu și cu ligaturi ușor caligrafiate, este: Când s-au arătat H(risto)s lui Petru de Alexandriia), la f. 155v între flancuri fitomorfe de compoziție tipografică. Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt – f. 186r iar Dumineca tuturor sfinților se află la f. 211r și ocupă jumătate de pagină.
Unicul model de vinietă de final, cu dese ocurențe, este cel cu albăstrele în vas (v. Octoih, 1742, Evanghelie, 1746, Apostol, 1747, Ceaslov, 1753 și multe altele, inclusiv de Blaj, sec. XVIII și XIX). Letrinele sunt toate încadrate și albe pe fond roșu, ornat fitomorf, de dimensiuni variabile și reprezintă o tipologie îndelung întrebuințată în ornamentica tipăriturilor râmnicene, de-a lungul secolului al XVIII-lea.
Exemplar complet, în stare mediocră de conservare – suport îmbrunit, fragilizat, cu deteriorări mecanice (mai cu seamă în primele 16 caiete, și cu daune provocate suportului, de ceara lumânărilor, c. 22; 33-32); numeroase intervenții empirice. Cusături laxe în ultima parte a blocului de carte. Forzațul mobil anterior cuprinde câteva însemnări – socoteala anilor scurși de la data tipăririi penticostarului până la 1930, o rugăciune. La f. [3]v, înte text și vinieta xilogravată, o însemnare de danie, cu chirilice: “Acest Penticostar l-am dat la biserica de la Stejar unde să prăznuește hramul sfântului ierarh și făcător de minuni Nicolae, episcopul Mirelor Lichiiei, la leat 1820, mai. Manasie, arhimandrit Pângărați”.
Legătură de epocă în marochin, pe tăblii din lemn, cu medalioane religioase indistincte, chenare triplu, cu bordură fitomorfă, încă vizibile, urme de aurire; aceleași motive decorative subliniază cele 4 nervuri profilate ale cotorului. Tranșele au fost vopsite secvențial, în nuanțe de verde și ocru, mult estompate, mai clare pe șnitul superior și în partea superioară a celui lateral. Stare mediocră de conservare (învelitoare tocită, pătată, blat dezvelit pe coperta din spate, lângă cotor, colțuri uzate). A supraviețuit o singură închizătoare.
Bibliografie:
BRV II, 233
BRV Additamenta, p. 246
Dorin Teodorescu. Cartea veche românească de Râmnic: 1701-1830 (Slatina, 2005), p. 40; 107
