Penticostar, Sibiu, 1805
Penticostar, Sibiu, 1805
Penticostarion ce cuprinde întru sine slujba ce i să cuvine : din sfânta și luminata Duminecă a Paștilor, până la Dumineca tuturor sfinților. Acum într-acestași chip tipărit. Sibii : în tipografia lui Ioann Bart, 1805. [1] f., 322 p. (i.e. 294) + (192 f. cu signat.) : il. , 4° (36 cm) ; 2 col. , 41-46 R/col. (31 x 18 cm)
În același an mai apăreau la Sibiu un Ceaslov și o Psaltire. După un an, o Evanghelie, care figurează în BRV doar sub formă de semnal.
Tipar negru și roșu, 3 corpuri de literă chirilică, două tipuri de slovă majusculă (glaviznă), pe hârtie poroasă, cu verjeuri și filigrane (litere caligrafice - Z, motive fitomorfe stilizate); text pe două coloane, colontitluri (cu roșu), reclame, signatură din litere ale alfabetului chirilic și cifre arabe. Indicațiile tipiconale, ceteniile, rugăciunile, sunt imprimate cu corp mic de literă. Greșeli de numerotare după f. ce rezultă într-un decalaj de 28 de pagini în plus dar și erori în secvențele signaturii. Ornamentică tipografică - varii motive vegetale în varii grade de stilizare, capete de heruvimi plus motive simbolice precum mitra episcopală, amintind de Psaltirea sibiană din 1791, combinate, prezente încă de pe foaia de titlu apoi în interior, ca frontispicii de coloană și conețuri (ce iau și forma crucii); predomină baghetele ascuțite cu motive cruciforme între ele, scurte segmente pe care se înfășoară palmete, rozete etc. O vinietă tipografică singulară este cea de la p. 40: are forma unei “troițe” din șiruri de motive helicoidale. Alte mici viniete sunt capetele de heruvim sau coroanele. Poarta cărții (cu boltă și stâlpi, în bicromie, sub arcadă fiind înfățișat un putto – un copil gol, așezat pe o pajiște, întors cu spatele, care îmbrățișează trunchiul unui stejar) este identică cu cea a Psaltirii amintite și pesemne constituie o veritabilă marcă ornamentală a frontispiciilor tipăriturilor cu tipic religios, scoase de urmașul lui Petru Barth; acest model împodobește și Evanghelia din 1806. Gravura de pe verso-ul foii de titlu (Iisus Hristos ca Mare Arhiereu, dar etalând, postural, elemente ale calității de pantokrator și de învățător) plasată în ancadramentul tipografic (bicolor), din chenare succesive, poate fi admirată tot în Psaltirea menționată precum și în Polustavul de Blaj, din 1808. Dar tipul de icoană este specific, de fapt, ceasloavelor blăjene și sibiene (unde apare însoțit de un fragment de rugăciune). Aici apare mai individualizată, pusă în valoare prin atât prin poziția sa în carte, cât și prin ancadrament.
Conform cercetărilor în materie de grafică a tipăriturilor vechi românești (ne referim în primul rând la Anca Elisabeta Tatay), această lucrare ce reia, fidel, ciclul hristologic al vechilor penticostare de secol XVIII (Buzău, 1701; Râmnic și București – 1743, dar și celelalte ediții care au urmat), va fi beneficiat de implicarea a trei meșteri xilogravori. Primul, neidentificat, semnează prin două inițiale, G. F. (sculpsit). Acestuia îi aparțin ilustrațiile cu tema Învierii (în varianta coborârii lui Hristos la Iad) și cea cu necredința Tomei. Contribuția sa pare să să se oprească la această tipăritură din cele scoase la lumină în atelierul lui Ioan Barth. Un alt gravor, care semnează Ioan Zugrav, a realizat ilustrațiile cu Înălțarea Domnului, cea în care Iisus, copil, i se arată lui Petru, patriarhul Alexandriei, ilustrația cu Pogorârea Duhului Sfânt și cea pentru Duminica Tuturor sfinților; tot el îl înfățișează pe Sf. Ier. Nicolae, episcopul Mirelor, între Iisus Hristos și Sf. Fecioară, într-o ilustrație-triptic (în acest exemplar însă, gravura nu este semnată). Acest Ioan era, așa cum el însuși dă seamă, zugrav de biserici, originar din Poplaca, care învățase arta picturii murale la Rășinari . Gravuri în plină pagină semnate de acest meșter sunt prezente și în ediția sibiană a Evangheliei de la 1806. Celelalte patru gravuri din ciclul vieții Mântuitorului -Venirea Mironosițelor la mormântul Domnului, Vindecarea slăbănogului, cea cu legenda Dumineca Samarinencii (ce redă întâlnirea lui Iisus cu femeia smarineancă lângă puțul patriarhului Iacov) și cea cu tema Vindecării orbului, ar reprezenta contribuția unui alt artist rămas anonim.
Ilustrațiile care marchează ciclul slujbelor duminicale etalează un stil de o simplitate “ascetică”, fără clarobscururi sau accente deosebite în creionarea expresiilor, execuția în spiritul iconografiei clasice fiind riguroasă, fără elemente decorative care să distragă atenția de la evenimentul narat grafic. Nu există preocupări de finețe sau elaborări în evocarea peisagistică ori arhitecturală, totul este rezolvat prin linii și hașuri, printr-un minimum de sugestii privind particularitățile vestimentare sau de alt gen, în redarea specificului istoric și cu o simetrie atentă în trasarea planurilor, dar într-un chip armonios. Amintește, mai curând, de sobrietatea gravurilor de secol XVI, fără a cădea în schematism. Ilustrația la Duminica tuturor sfinților (p. 292), de pildă, având legenda în slavonă (Nedelja vsěkh svjatitel”) este cea tradițională, după Bakov (apare prima oară în Cheia înțelesului, București, 1678), dar într-o versiune net simplificată, similară celei din Antologhionul de Râmnic, din 1745.
Modul de structurare a Penticostarului sibian corespunde și el, surselor râmnicene amintite, de exemplu, Tripeasnițele (compuse de Iosif Studitul), sunt aranjate într-un capitol distinct. La rândul său, Penticostarul de Sibiu va constitui una din sursele ediției de Blaj din 1808.
Exemplarul este deficient, îi lipsesc 42 de pagini de la sfârșit (exemplarele complete, conform descrierii din BRV, au 362 de pagini). Textul ar fi continuat cu cântările rânduite zilei de Luni a treia săptămână după Paști (conform titlului din josul col. 2). Corpul cărții a fost supus unor intervenții de resolidarizare a foilor, substituire de suport, refacere a colțurilor, remarginație. Forzațuri simple, cel liber, posterior, refăcut.
Legătura în piele maro închis pe tăblii de lemn, recondiționată (cotorul, în întregime). Nu se mai disting decât puține elemente de ornamentică pe coperta anterioară, o parte din bordura fitomorfă a ancadrmentului fostei icoane din câmpul central. Coperta posterioară păstrează panoul cu registre verticale alternând benzile triplu liniare cu cele fitomorfe și chenarul exteior. Cotorul are încă, 4 nervuri profilate (fără ornamentație). Închizători metalice refăcute dar cea de jos dispărută între timp.
Bibliografie:
BRV II, 685
BRV Additamenta, p. 360
