Close
GET 20% OFF

By subscribing to our newsletter

Primele elemente ale gramaticii grecești, Sibiu, 1790

LOT : 008

Primele elemente ale gramaticii grecești, Sibiu, 1790

Preţ de pornire 200,00 €
LicitatieFile din istoria României
Valoare estimativă300 - 600 €
Dimensiuni18,5 x 12,5 cm
Starea de conservareFoarte bună
Adjudecat cu500 €

Brand: Licitatie 83
Detalii

Cserey József din Nagy Ajta (Aita Mare). Introducere în gramatica limbii grecești vechi. Sibiu, 1790 (Ed. a II-a)

Josephus Cserei. Prima elementa Graecae grammatices, in usum gymnasiorum per magnum, principatum Transilvaniae. Editio altera aucta er recognita, auctore Iosepho Cserei de Nagy Ayta presbytero seculari. Cum speciali Privileg(io) S(acrae) Caes(areae) R(egiae) Apost(olicae) Majest(atis). Cibinii, Typis Martini Hochmeister, … typogr(aphi) et bibliop(olae), MDCCLXXXX. 400 p., [1] f. (201 f. cu signat.) : il. ; 8° (l8 cm), 25-31 R (15 x 9 cm)

Bibliografie:

Magyar Katholikus Lexikon, s.v.

Horányi, Nova Memoria 721

Szinnyei II:290

Ediția primă a apărut în două volume intitulate Pars 1. Pro infima grammatices classe (124 p.), an de tipărire: 1782; Pars 2. Pro media grammatices classe (78 p.), 1784.

Autorul a fost preot catolic și profesor, cu studii umaniste la Cluj. A intrat în ordinul iezuiților din Trenčín, continuându-și studiile în Győr. După dizolvarea ordinului (în 1773) a devenit preot mirean (plebanus). A predat limbi clasice la Sibiu, ulterior obținând un post de preot paroh la Târgu-Mureș. Din 1794 până în 1915, a fost canonic de Alba-Iulia. Alte lucrări: Gemma laus domus Pazmaniae, 1772, S(anctus) Aurel(ius) Augustinus religionis vindex dictione panegyrica celebratus. Buda, 1779, Deutsche Chrestomatie zum Gebrauche der Latinischen Schulen für die Gymnasial-Classen. U. ott, 1790 etc.

Tratatul de gramatică elementară a limbii eline destinat școlilor gimnaziale din cuprinsul Marelui Principat al Transilvaniei este redactat în limba latină (definițiile, explicațiile, paradigmele – de regulă cuprinse în tabele, bucățile literare) tipărit în atelierul renumitului tipograf și librar, Martin Hochmeister, din Sibiu. Materia cărții este precedată de un Index capitum huius opusculi. Secțiunile ultime, Chrestomathia și Lexicon Hermeneutico-Analyticum in Chrestomathiam au propriile pagini de titlu; acestea vin în completarea gramaticii propriu-zise formată dintr-o parte introductivă, noțiuni de morfologie, etimologie, sintaxă, dialecte, prozodie – 5 capitole, apoi un apendice – prozodie detaliată (metrica), numeralele, calendarul, istoria limbii grecești,.

Părțile de text în limba greacă (vocabularul, declinările, conjugările, exemplificările sintaxei și fragmentele alese, din filosofia, scrierile istorice și teatrul antic) sunt imprimate cu caractere cursive (cu excepția numeralelor grecești), iar cele latine (drepte și cursive) au corp variabil (inclusive caracterele majuscule); câteva dintre titluri au alură caligrafică. Paginație cu cifre arabe, signatură alfanumerică pe primele 6 foi ale caietelor, custos; nu există colontitluri. Ornamentică tipografică minimală, din motive fitomorfe (perechi de ghinde, mici lujeri stilizați în dispunere cruciformă), plasate în albitura superioară; borduri liniare îngroșate marchează începutul capitolelor. Ornamentica în xilogravură, în stil manierist, constă în câteva modele de frontispiciu, și 2 viniete – cea de pe pagina de titlu, care, în mod interesant, reproduce cu fidelitate marca tipografică a lui Johann Thomas Trattner (1717-1798, activ la Viena), constând într-o redare alegorică a meșteșugului imprimeriei (personificat, în poziție frontală, între utilajele unei oficine), sub deviza “Altius / Labore et Favore”, și o alta, cu simbolistică religioasă, înfățișând Ochiul cel atoatevăzător într-un ansamblu vegetal cu ramuri având foliaj palmat și flori de campanula, decorat cu prapuri. Primul frontispiciu deschide Caput primum și este format dintr-un fragment de vegetație de care se sprijină un putto; cel de-al doilea, semnat Gritner sc. reprezintă un stativ alungit, de tip consolă deasupra căruia se răsfiră orizontal un mănunchi floral compozit. Peste elementul arhitectural atârnă, simetric, tulpini subțiri, înfrunzite; în centrul buchetului aflat într-un ușor clarobscur sunt 2 trandafiri mari. Ornamente realizate de Gritner apar și în alte imprimate sibiene (sec. XVIII, început de sec. XIX), cum ar fi cele de istorie a Transilvaniei (autori: Martin Felmer, Carl Eder).

Exemplar în stare bună de conservare, complet, suportul manual având doar semne ale îmbătrânirii; foile de gardă sunt cele originale, din hârtie cu pontuzouri și filigrane. Un ex-libris manuscris pe f. de gardă anterioară (cu penița) – Ex Libris Poppovits Sabbae 830; pe f. de titlu, urma unei ștampile violet. 

Legătura este de tip demi-reliure, din piele și carton, cu cotor casetat și filete florale (aurite), 5 nervuri false, etichetă din pergament, în partea de sus a cotorului, având imprimate secvențele: Cserei / Graeca / Grammatica (cu majuscule), cu caractere aurite și decor stilizat. Capetele cotorului prezintă benzi triplu liniare și o fină dantelărie florală; între nervuri sunt tulpini înflorite, lujeri învolutați, linii duble și linii împletite (dispuse orizontal, delimitând casetele), bine conservate, în pofida patinei timpului. Pielea care îmbracă cotorul, colțurile copertelor și zonele de articulație este maro, cu stropi; fețele cartonului presat (cândva, lucioase, de nuanță nisipie) sunt deteriorate, cu urme de cari și coleoptere, zone tocite și lipsuri (- coperta II). Șniturile sunt vopsite într-un roșu corai (destul de uniform) iar forzațurile duble, ornate prin tehnica blockdruck, etalează un tipar geometric constând în alternanța dungilor verticale alcătuite din mici pătrate verzi și cercuri roșii (formând șiruri diagonale), pe fundal deschis (se păstrează integral).