Principesa Ileana, scrisoare adresată regelui Carol al II-lea privind ultimatumul sovietic, 30 iunie 1940
Principesa Ileana, scrisoare adresată regelui Carol al II-lea privind ultimatumul sovietic, 30 iunie 1940
Principesa Ileana îi trimite o scrisoare fratelui său, regele Carol al II-lea al României într-unul dintre cele mai grele momente pentru țară, respectiv cel de retragere a trupelor și a administrației românești de pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord în urma ultimatumului Uniunii Sovietice de la 26 iunie 1940. În numai două zile, de pe 28-30, a avut loc retragerea armatei și civililor care erau atacate de trupele sovietice. Carol al II-lea acceptase ultimatumul fără a opune vreo rezistență militară, ceea ce o face pe principesa Ileana să îl felicite că a ales să nu lupte. Totuși, aceasta își manifestă în continuare îngrijorarea pentru pentru situația României și inclusiv a fratelui său. Aceasta se simte neputincioasă, fiind departe de casă. Scrisoarea a fost redactată olograf, cu cerneală neagră, în limba engleză, pe o filă velină, recto-verso, fiind semnată la final. Scrisoarea este datată 30 iunie 1940.
