Psaltire, Buzău, 1835

[Psaltirea Proorocului, şi Împăratului David. Acum într-acest chip tipărită în zilele prea Luminatului, şi prea Înnălţatului nostru Domn a toată Ţara Rumânească Alexandru Dimitrie Ghica Voevod. Cu Blagosloveniia şi cu toată osârdiia iubitorului de Dumnezeu Episcop al Sfintei Episcopii Buzăul, Kyriu Chesarie. În sfânta Episcopie Buzăul. Într-a sa acum din nou făcută Tipografie la anul Mântuirii 1835, Ianuarie 1]. 1 f. +, 368 p. (184 f. cu signat.) : il. ; 4° (19 cm), 25-32 R (19 x 16 cm).

Tiparul este negru, pe suport subțire, cu verjeuri; s-au folosit în total 5 corpuri de literă chirilică și 3 tipuri (implicit corpuri) de slovă majusculă. Signatura apare pe primele două foi ale caietelor. Colontitlurile sunt anturate, la distanță, simetric, de mici cruci malteze înscrise în cerc, plasate între două paranteze rotunde adosate. Pagina de text în chenar subțire, dublat lateral și în partea de sus, liniile prelungindu-se până în dreptul custosului; marginea superioară și cea laterală, îngroșate. Segmentul lateral al chenarului include coloncifrele și numerotația stihurilor. Ornamentele tipografice constau în motive vegetale cu desen delicat ce compun flancuri decorative pentru frontispiciile gravate și benzi foarte înguste, cu model repetitiv, pentru delimitarea secțiunilor liturgice, pasajelor etc. La începutul primei Cathisme, două viniete de formă lanceolată. Pagina cu gravură prezintă un model de ancadrament liniar având în interior două șiruri de motive – unul cu fleuroane cruciforme, altul cu mănunchiuri scurte, foliacee.

Exemplarului îi lipsesc primele 10 foi. Foaia 11, cu care se deschide această psaltire cuprinde un grup de rugăciuni, pe recto: troparele glasului al 6-lea din cântarea închinată proorocului și psalmistului, urmată de o rugăciune către Sfânta Treime. Pe verso se află gravura cu S(fântul) Proro(c) D(a)v(i)d, lucrată de P(opa) Symeon, conform semnăturii din colțul din stânga jos. David este înfățișat frontal, șezând pe tronul cu decorație fitomorfă pe care se observă capătul unei perne cilindrice cu canaf. Poartă o ținută solemnă și însemne  ale regalității – o coroană închisă și un sceptru rezemat de umărul drept, format dintr-un lujer înfășurat, ca un fus, terminat cu boboci de crin și muguri rotunzi. Mantia este adunată în poală, cu un capăt trecând peste antebrațul stâng; picioarele sunt încălțate în sandale, cu tălpile sprijinite pe un postament alb, deasupra pardoselii de marmură. Cu degetele mâinii stângi David pare să apuce delicat marginea filei din stânga, a cărții psalmilor, deschisă pe masa cu drapaj amplu, ca și cum ar arăta-o cuiva nevăzut; psaltirea are aspectul unui in folio completat cu unciale. Capul aureolat nu este întors spre carte ci drept, privirea meditativă, ațintită într-un punct aflat undeva în dreapta imaginii. În registrul lateral stâng se află un vas din care iese un lujer cu inflorescență compozită (simbol al descendenței davidice, cu trimitere la nașterea din Fecioară). În fundal se observă o terasă cu coloane, o rilogă cu ciucuri și o draperie. Clădirea vizibilă în fundal, luminată din plin de razele soarelui transcendent pe care se vede coborând Duhul Sfânt în chip de porumbel, despicând norii învolburați, are trei ferestre lungi, ca o aluzie la triunitatea divină.

Gravura este identică cu cea din ediția bucureșteană, a Psaltirii, scoasă de tipograful Matei Băbeanul în tiparnița Mitropoliei la 1827 (o întreagă serie de imprimate ale acestui atelier având semnătura gravorului Simeon). Ediția buzoiană îngrijită de Chesarie conține și Paraclisul mic al Născătoarei de Dumnezeu, compus de imnograful Theodor (Theodor II Dukas Laskaris), comparativ cu predecesoarea ei. În al doilea rând, subtitlul detaliat al Pripealelor (scurte imnuri de preamărire la praznicele mari) nu au și informația privitoare la Filothei monahul, autorul acestora.

Ornamentica în xilogravură  destinată secțiunilor Psaltirii de la 1835, se inspiră, parțial, din repertoriul cărților de Buda (de ex. Mineiele). Constă în patru frontispicii; două dintre acestea, sub forma unor panouri cu câte trei icoane, apar o singură dată în cuprinsul volumului. Este vorba de frontispiciul care deschide textul Psaltirii, sau al primei cathisme, la p. 1: pe fundalul întunecat se profilează trei icoane de formă octogonală, plasate la mică distanță una de cealaltă în același plan rectangular. Cea din centru cuprinde imaginea Sf. Treimi: Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul sunt redați în picioare, din semiprofil, față-n față, cu calota superioară a globului pământesc între ei, pe care sunt schițate contururi continentale; lipit de marginea de sus a globului, un mic orb crucifer. Partea din stânga, a acestei figuri, este luminată de prezența Mântuitorului. Acesta are nimbul cu sintagma “Ho on” sugerată prin semne minuscule și veșminte largi; gesticulează cu mâna stângă deasupra globului, în timp ce ține mâna dreaptă la piept. Privirea fixează un punct din afara tabloului. În partea opusă, Dumnezeu-Tatăl pare să binecuvânteze prin mâna dreaptă ridicată, cu palma spre exterior, globul pământesc. Are capul ușor ridicat, cu privirea adâncită în zarea insondabilă a transcendenței. De umărul stâng sprijnă un sceptru cu alura celui purtat de David în gravura ce afrontează textul. Tatăl poartă un nimb divizat în triunghiuri. În spatele ipostasurilor astfel redate sunt siluete de nori în penumbră iar în planul superior al compoziției, cu aripile larg desfăcute, planează Duhul sfânt cu corpul profilat pe aura discului solar din care se desprind raze subțiri până în dreptul nimburilor. Legendele apar lângă aureole, între Tată și Fiu fiind secvența “B(o)g’ Savvaoth” (“Dumnezeu Savvaoth”, în limba slavonă), iar în jurul capului ipostasului avimorf două inițiale – un D și un S. Persoanele Sfintei Treimi sunt cuprinse într-o cunună de stele ce depășește limitele cadrului compozițional.

Icoana din dreapta privitorului îl înfățișează pe Moise îngenuncheat, pe muntele Sinai, primind din mâinile Tatălui cele două table ale Legii; are corpul conturnat spre icoana Sf. Treimi. În stânga sunt nori, în dreapta, în planul secund, rugul aprins al prezenței divine. Celălalt tablou, din partea opusă, cuprinde o scenă cu Iisus cărând crucea pe drumul Calvarului; aproape îngenuncheat de povara acesteia, capul încoronat cu spini al Fiului lui Dumnezeu, care emană lumină, este întors spre cele două femei îndurerate din registrul lateral drept: Maica Domnului, cu mâinile împreunate și Maria Magdalena, despletită, cu capul în mâini.  Dincolo de crucea înclinată, a cărei parte dinspre fundal este umbrită de negură ce a cuprins, deja, peisajul arid, sunt redați doi soldați romani, din care primul ține mâna stângă pe capătul brațului orizontal, al crucii. Frontispiciul nu este semnat. Al doilea model de triptic este grupul de icoane ce împart același cadru, dar în trei registre delimitate prin linii duble și câte trei borduri fitomorfe de compoziție tipografică (cu încă o bordură ce dublează chenarul liniar, în partea de sus). Acesta împodobește începutul Paraclisului al doilea, la p. 327: are o icoană centrală cu Maica Domnului și Pruncul, în varianta glykophilousa, care exprimă tandrețea dintre Mamă și Fiu. Un desen simplu dar expresiv. În dreapta, imaginea lui Dumnezeu-Tatăl, reprezentat până la genunchi în norii cerului, purtând nimbul triunghiular, globul crucifer și binecuvântând cu dreapta; aura sa cuprinde nimbul și spatele până mai jos de umeri. Gravura este realizată de monahul Ghervasie din obștea mănăstirii Neamț iar miniatura aparține repertoriului utilizat în cărțile apărute la Tipografia de la Cișmeaua lui Mavrogheni, în București, în cea de-a doua decadă a secolului al XIX-lea. Cealaltă este o icoană cu Pantokrator-ul, caracterizată și aceasta de subtilitatea clarobscurului, dar nesemnată. Detalii compoziționale similare – Iisus în slava cerului, cu nori în prim plan și o aură ce pare să destrame fundalul celest; ține Evanghelia în îndoitura brațului stâng înfășurat în mantie, binecuvântând cu dreapta. Din nimbul crucifer cu sintagma “Ho on” (“Cel care este”), ies fascicule de raze de formă triunghiulară.

Frontispiciile care împodobesc, alternativ, debutul celor 20 de Cathisme în care sunt grupați psalmii (fiecare grup find urmat de rugăciuni de pocăință), etalează două modele similar concepute: pe un fundal rectangular, hașurat, apare, în primul model, acronimul hristic cu slove pline, negre, în centrul unei aure elipsoidale, puternic radiante; sub simbol se unesc arcuindu-se, două tulpini înflorite, de crin, deplin luminate, care ocupă ascendent, registrele laterale. Fiecare tulpină se termină cu câte trei flori și mai mulți boboci. Cel de-al doilea model are forma unui panou rectangular fin hașurat, cu simbolul trinității în centru, triunghiul, purtând inscripția (în greacă) “ho Theos”; din simbol ies raze distribuite circular. Cercul este cuprins într-o cunună de stele. De-o parte și de alta a simbolului divin apoteotic, două panouri octogonale decorate în relief. Cel din dreapta, cu o tulpină de trandafir, cel din stânga, cu lujer de crin, ambele înclinate (în direcții opuse). Maniera în care sunt executate aceste ornamente cu simboluri religioase este similară primului triptic, de la începutul cărții.

Volumul este împodobit și cu letrine albe, caligrafiate, în relief, pe fond hașurat, decorat cu flori și semipalmete, deosebit de aspectuoase, dar și viniete. La finalul Cathismei a 6-a (p. 88) se află un ornament cul-de-lampe cu ramuri înfrunzite, grup de frunze similar unei aloe, cu două palmete în volută, lateral, ce susțin câteva obiecte poziționate în spatele foliajului central: o carte deschisă, o oglindă și o pendulă. Acest model provine din tipăriturile budense, precum Mineiul mare (1804-1805). Cathisma a 7-a se termină cu un interesant ornament compus dintr-un caduceu de care este atașată o balanță (p. 104) iar la sfârșitul celei 12-a cathisme (p. 181) se află imaginea unei biserici cu alură de templu, cu bază supraînălțată, trei cupole, friză și cornișă decorate cu colonete, fronton clasic, cu sculpturi; fațada lungă are o colonadă de tip corintic și opt ferestre boltite; în fața intrării, un șir de trepte. Clădirea emană o aură circulară, care o înglobează. Sunt redate și câteva elemente de peisaj. La p. 208, unde se încheie cathisma a 14-a, o ghirlandă formează mai întâi o buclă, apoi se răsfiră lateral, prinsă pe un suport imaginar, cu capetele atârnând; în interiorul buclei, trei simboluri ale credinței creștine: o inimă (albă) din care iese o flacără (în partea de sus), profilată pe o cruce suprapusă unei ancore, ambele culcate. În carte există și o vinietă “heraldică”, sub forma a două scuturi ovale înclinate unul spre celălalt, sprijinite pe un monument în penumbră mascat de un ansamblu fitomorf (tulpini de laur, mănunchiuri de frunze și flori); scuturile sunt așezate pe o bordură lungă ocupată de foliajul culcat; deasupra scuturilor, o coroană închisă (fără cruce). Cel din dreapta reprezintă stema veche a Transilvaniei: acvilă neagră în șef, surmontată, aici, de soare și crai nou (simboluri ale secuilor) și cele 7 turnuri reprezentând cetățile săseșt, în cartierul inferior; în stânga, simbolurile stemei ungare – cruce dublă  (cruce de Lorena, sau de Anjou) pe creste, în dreapta și 7 brâuri (albe și întunecate, argintii și roșii, în original), în stânga. La p. 326, la sfârșitul Psalmilor aleși, veduta unei grădini amenajate, cu havuz, parcele și îngrăditură, înconjurată de pini din loc în loc, pe exterior; în fundal o poartă și o clopotniță. Lateral, două coline. Extremitățile din prim plan ale vedutei au un decor simetric din palmete albe (în dreptul altor pini).

Cele 20 de Cathisme ocupă paginile 1-291. Urmează cele 9 cântări ale profeților din V.T., p. 292-308, apoi Polyeleul la praznicele dumnezeești, urmați de Psalmii aleși cu pripealele lor, p. 308-326 (toată această secțiune de cântări fiind imprimată cu corp mic de literă); la p. 327 începe Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei care ia sfârșit la p. 343, unde se află, în josul paginii, învățătura pentru înțelesul Paschaliei. Pe pagina următoare începe Paschaliia... care să începe de la anul Nașterii lui Hristos 1835 și mearge pănă la anul 1934. Secvența p. 344-346 conține tabele cu calcule cronologice bizantine (indictul, crugul soarelui și cel al anului, temelia lunii etc., începând cu anii de la Adam și anii de la Hristos), iar p. 347-363 conțin textul intitulat Paschaliia care să veade după cuprinderea slovelor, urmată de 2 tabele, la p. 364-365 cu nașterea și știrbirea lunilor (în intervalul martie-februarie). P. 366-367 conțin 3 rugăciuni. La p. 368 se află, în partea de sus, însemnarea psalmilor ce se citesc în vreme de primejdie iar în registrul inferior, un epilog al tipografului în stilul celor din cărțile lui Antim Ivireanul, apoi ale ucenicilor săi, urmat de șase versuri, și ele aparținând tipologiei textelor de final care exprimă mulțumirea de-a fi încheiat cu bine meșteșugul imprimării cărții.

Exemplarul, în pofida lipsurilor, este în stare bună de conservare. La început, apoi după caietul 30, sunt mai accentuate petele de ceară și pigmentația fungică; vopseaua tranșelor a migrat pe marginile laterale ale foilor. Un colț superior lipsă și multe margini scurtate, atât sus, cât și jos, cu posibile mărturii ale circulației exemplarului, trunchiate. Ultimele file șifonate, cu fisuri.

Legătură în piele brună pe tăblii din lemn, deteriorată, secol XIX; forzațuri fixe din hârtie lucioasă, vișinie, urme de închizători metalice. Cotor îmbrăcat în pergamoid fixat cu nituri, parțial desprins de pe capul inferior. Copertele au primit, la un moment dat, după amplasamentul și dimensiunile ornamentelor aurite, învelitoarea unui tom de dimensiuni mai mari, ajustată în consecință. Două segmente din blatul primei coperți sunt dezvelite, la fel o mică porțiune din josul copetei postrioare. În mandorla primei coperți nu se mai pot distinge detaliile icoanei din cauza uzurii avansate. Se mai pot observa ornamentele florale din colțurile chenarului interior care are o dantelărie de flori de bujor unite cu conuri, și anume: jumătăți de corole florale compuse din două rânduri de petale, cele exterioare ca niște raze. Una din muchiile diagonale ale ancadramentului fitomorf, dezvăluie modelul de capete de păpădie dispuse de-o parte și de alta a liniei duble; bordurile ramei (vizibile sus și lateral) se compun din arabescuri de palmete oblice marcate prin mici fleuroane. Aceste detalii din compoziția ornamentelor presate păstrează câteva urme de aurire. Așa cum se poate observa pe coperta din spate, rama avea și motivul tulpinii înflorite dispus cruciform în jurul icoanei (s-a păstrat cel de sus); chenarele însă, pe cea de-a doua copertă, inversează modelele florale (păpădiile ocupă bordura exterioară, în colțurile interioare erau buchete) iar muchia diagonală are aici, după fragmentul încă vizibil, aurit, un model de trei brâuri catenare, din frunze elipsoidale unite. Se mai observă un fleuron aurit pe extremitatea inferioară a coperții din spate.

Foarte multe urme de impact, porțiuni tocite, pătate, pe toata suprafața învelitorii. Ligaturi slăbite, cotor interior consolidat cânva, apoi din nou deteriorat. Șnituri roșii, neuniforme și inegale.

Episcopul Chesarie al Buzăului (1784-1846) a fost una din personalitățile de frunte ale Bisericii, cu remarcabile contribuții și în plan cultural. Ioanichie Bălan, în Patericul românesc, oferă informații esențiale privind viața și activitatea acestui ierarh:

Chesarie s-a născut în Bucureşti din părinţi săraci, prin anul 1784, cu numele de Constantin Căpăţână. La vârsta de 13 ani (1797) a fost încredinţat Episcopului Iosif al Argeşului, care îl dă să înveţe carte la şcoala grecească de la Biserica Domniţa Bălaşa. Apoi îl călugăreşte la Mănăstirea Antim, cu numele de Chesarie, şi îl hirotoneşte diacon.

În anul 1820, ucenicul Episcopului Iosif ajunge iconom al Mănăstirii Antim şi mai târziu al Mitropoliei din Bucureşti. În anul 1825 este hirotonit episcop la Buzău de Mitropolitul Grigorie Dascălul, păstorind turma încredinţată de Hristos cu neîmpuţinată dragoste şi osârdie, timp de 21 de ani.

Găsind Eparhia Buzăului cu multe lipsuri şi cu biserici ruinate, a reînnoit zeci de lăcaşuri: mănăstiri, schituri, metoace şi biserici, devenind astfel un mare ctitor al acestei eparhii. Iar pentru luminarea copiilor şi folosul de obşte al neamului, a întemeiat mai multe şcoli, precum: Seminarul eparhial, înfiinţat în anul 1836; şcoala de muzică bisericească, în anul 1830; şcoala de pictură bisericească, sub conducerea pictorului Nicolae Teodorescu, în anul 1831; şcoala de sculptură bisericească, în anul 1833 şi altele. Episcopul Chesarie a adus cei mai buni profesori, duhovnici şi dascăli din Ţara Românească, din care au ieşit episcopi, preoţi şi dascăli aleşi, precum şi pictori renumiţi.

Pentru tipărirea cărţilor de slujbă şi învăţătură duhovnicească, Episcopul Chesarie a reînfiinţat în anul 1833 o tipografie eparhială, unde s-au tipărit, cu binecuvântarea şi cheltuiala sa, zeci de cărţi patristice şi de cult, răspândite în cea mai mare parte gratuit.

Dintre cărţile de învăţătură tipărite sub păstoria sa, se amintesc: Despre purcederea Sfântului Duh, Împărţire de grâu şi Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur (1833); Sfătuire pe scurt către cel ce se pocăieşte (1834); Cazanii (1834); Tălmăcire la cei o sută cincizeci de psalmi (1840); Învăţătură către preoţi şi diaconi (1835); Alcătuire aurită (1837); Carte foarte folositoare de suflet; Cinci cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nyssa (1838); Chiriacodromion (1839) şi altele.

Iar dintre cărţile de slujbă, a tipărit: Evanghelia (1834); Molitfelnic bogat, Sfintele Liturghii şi Psaltirea (1835); Ceaslovul bogat, Acatistier (1836); Octoih şi Catavasier (1839); Sfintele Liturghii (1840); Psaltirea (1841); Agheasmatar (1845) şi altele. 

Ca ucenic al unui mare episcop ‒ Iosif al Argeşului ‒, a ridicat şi el nu puţini ucenici şi fii sufleteşti, dintre care cel mai renumit a fost ierodiaconul Iosif Naniescu, venerabilul mitropolit al Moldovei de mai târziu.

Bibliografie: BRM III, poz. 49457

Titlul reconstituit după BRM, loc. cit.