Cadavre exquis - „cadavru încântător”, două jocuri scrise și desenate + două fotografii Sandu Tudor
Cadavre exquis - „cadavru încântător”, două jocuri scrise și desenate + două fotografii Sandu Tudor
Fotografie de epocă ce îl înfățișează pe Sandu Tudor, gazetar și poet, în postura de ofițer în grad de locotenent. Atelier fotografic necunoscut, cca. 1922.
Fotografie de epocă în care este înfățișat Sandu Tudor ca novice în monahism, în perioada vizitei la Muntele Athos, determinantă pentru aspirațiile sale ulterioare. Atelier fotografic necunoscut, 1930.
Două jocuri scrise și desenate de Sandu Tudor împreună cu Théodore Brauner, cunoscut sub pseudonimul de Teddy, și Margareta Wechsler Dinu. Una dintre cele două foi conține schimburi de replici comice între Sandu Tudor și Teddy Brauner, iar cealaltă, un dialog fragmentar între cei trei, dar și desene realizate de Teddy Brauner și Medi Dinu. Jocurile sunt schițate în creion pe două coli veline, dintre care una recto-verso.
Jocul se numește cadavre exquis - „cadavru încântător” și a fost inventat de reprezentanții mișcării suprarealiste. Denumirea îi provine de la o propoziție care a rezultat din prima rundă jucată vreodată, „Le cadavre exquis boira le vin nouveau”, tradus „Cadavrul încântător va bea vinul nou".
La origine, presupune ca jucătorii să-și aducă în scris, pe rând, contribuțiile pe o foaie de hârtie, să o împăturească în așa fel încât să ascundă partea respectivă a foii și să o paseze următorului jucător pentru viitoarea contribuție. Reprezintă o variație a jocului Consecințe, vechi joc victorian de salon, iar versiunea adaptată grafiei schimbă propozițiile în porțiuni de desen progresiv adăugate, însă păstrează principiul.