Sfânta si dumnezeiasca Evanghelie, Sibiu, 1844

Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie, acum adoa oară tipărită în zilele Preaînălțatului Împărat al Austriei Ferdinand Întâiul. Cu blagosloveniia Preaosfințitului Domn Vasilie Moga, Episcopului Neuniților din Ardeal. La Sibiiu, în Crăiasca priv(ileghiată) Tipografie [a] lui Gheorghie de Clozius ; [editor: Moise Fulea], 1844. [2] f., 276 p., [11] f. (150 f. cu signat.) : il., 4° (35 cm) ; 2 col., 39-57 R/col.

Tipar negru și roșu, 4 corpuri de literă chirilică, 3 tipuri de glaviznă. Pagina de titlu în chenar negru; fiecare coloană de text este încadrată și separată, la începutul secțiunilor principale, de registrul superior ce include titlului și icoana-frontispiciu, printr-un segment de linie accentuată, între alte linii subțiri (identice cu cele ce delimitează coloanele). Colontitluri, custos. Signatura cu cifre arabe și asteriscuri, pe primel 2 foi ale caietelor. Tipăritură îngrijită, cu un aspect rafinat.

Ornamentică tipografică în care se remarcă elementele lanceolate, tipice cărților de Sibiu și Buda.

În ce privește ornamentica gravată, aceasta combină două repertorii: cel al Evangheliei din 1806, sursa ediției de față, și cel al Evangheliei budense din 1812: modelele frontispiciilor hristice (cu Învierea, Iisus înviat în slavă și Sf. Treime) sub forma unor mici medalioane formate din elemente vegetale aparținând amplului foliaj simetric, provin din ediția budensă, la fel ca gravurile cu cei patru evangheliști, în plină pagină, identic încadrate, doar că acestea nu mai poartă semnătura lui Wenzel Engelmann iar legendele (cum și fragmentele de text de pe filele cărților deschise) sunt, de data aceasta, în română. Vinietele de final sunt reproduse după prima ediție sibiană de secol XIX, cea a lui Barth. Modelul de frontispiciu încadrat, adică icoana-triptic cu Iisus Hristos între Pavel și Ioan (preluat și el, din ediția 1806) deschide aici secțiunea Minologhion. Poarta titlului însă, nu provine din niciuna din edițiile menționate: pe frontonul hașurat se profilează vrejuri de acant care se desfac lateral pornind din corpul fusiform al unei cupe euharistice larg deschise, cu margine perlată, pe care este așezat un mic glob cu cruce neagră, grecească. Acest arajament se delimitează de arcada semicirculară printr-un brâu de spice. Dedesubt, o altă bordură, lată, albă, cu marginea de jos, dinspre titlul cărții, compusă din muguri rotunzi pe fond întunecat. În această bordură sunt vrejuri ce urmează linia arcadei, formați din lobi semiînchiși, cu patru frunze de viță la baza de forma unui caboșon, vrejuri ce se succed unul din altul urcând spre centrul bordurii în jurul unui “clopot” vegetal. Bolta se sprijină pe stâlpi cu capiteluri rectangulare, înguste, decorate cu motive foarte stilizate. De-a lungul coloanelor, pe suprafețele fin hașurate, se înșiră portrete al evangheliștilor în medalioane rotunde, figurați în diferite ipostaze. Între medalioane sunt ramuri cu foliaj alb, ce se bifurcă, susținând icoanele dar și simbolurile evangheliștilor, fiecare în dreptul icoanei care-i corespunde. Matei și Marcu au nimburi plate. Fațadele soclilor au mănunchiuri cruciforme de câte 8 frunze. De liniile inferioare ale soclilor atârnă ciucuri. Bordura de jos, a portalului (decorată cu capete de flori înscrise-n romburi) are un evantai în centru, în relief, ieșind din altă “cupă” stilizată anturată de vrejuri prelungi ce susțin tot acest ansamblu expresiv.

Partea cu secțiuni biografice, pericope și rânduieli de tipic legate de acestea ia sfârșit la p. 208, cu Voskresnele. La p. 209 începe sinaxarul, sau Minologhionul. La p. 262 încep Evangheliile de obște, cu titlul caligrafiat. P. 274 – Însemnare pentru cetaniia evangheliilor, urmată de Tâlcul celor 36 de table, ce cuprind, cum să cade să ne folosim de eale.... După ultima pagină numerotată urmează 9 foi cu tabele aranjate tot pe 2 coloane, constând în organizarea pericopelor duminicilor pentru tot anul bisericesc. Urmează alt text (pe 2 coloane) cu indicații privind cetirea evangheliilor dimpreună cu apostolii (f. [10]-[11]). Pe verso-ul ultimei foi din acest supliment, epilogul lui Moise Fulea: “Iată iubiților în Hristos Frați Preoți! Și S(fânta) Evanghelie din Tipografia răposatului Ioann Bart Moștenitoriului să Gheorghie de Clozius rămasă, pentru folosul de obște la lumină dată, cetiți-o cu cea mai mare acurație și la înțăles, poporului, ca să pătrunză în inima lui, și acolo afund înrădăcinându-să, să poate face roduri vrednice de viiață de veci, că cine va viețui aici după învățătura Evangheliei ca o slugă bună și credincioasă, poate avea fără nice o îndoială bună nădejde, cum că dincolo de groapă va întra întru bucuria Domnului său. Însă de veți afla ici și colo greșeale într-însa, ertați-le greșitului vostru și vă veți erta, și toate cu Duhul înțelepciunei și al dragostei frățești le îndreptați. Moisí Fulea, Directoriul Școalelor Ne-uniților din Ardeal, Protopopul a(l) doile a(l) Sibiului și Conzistoriiul Assesor”.

Exemplar complet, în stare excepțională. Se constată o ușoară pigmentație fungică, ici-colo, un colț rupt, cu pierdere de text (f. 4/c. 15), depozite de ceară profuze în c. 26 iar spre sfârșit, de-a lungul Minologhion-ului, patină vulgară ceva mai accentuată.

Legătura este deosebită: semiferecătură în catifea grena și argint aurit, cu ornamentație au repoussé; embosuri mari, de tip semicalotă (2 sus și 2 jos, flancând icoana), pe coperta posterioară; sub formă de luceferi, pe cea anterioară (prezenți însă și pe coperta din spate, în jurul medalionului). Urme de închizători metalice. Medalionul primei coperți este unul oval, din nori vălătuciți, suprapus unei stele puternic radiante, cu 8 colțuri; înfățișează Învierea lui Hristos în variantă catolică: Iisus se ridică deasupra mormântului decorat frontal cu un cartuș cruciform alungit, cu margini laterale rotunjite, în care se află o floare între două ramuri subțiri; poartă stindardul victoriei asupra morții, picioarele sunt încrucișate, brațul drept îndoit, cu mâna spre cer, în jurul șoldurilor flutură o bucată din giulgiu iar în spatele său, restul învelitorii mortuare. Torsul este ușor înclinat spre stânga, întreaga siluetă a Mântuitorului profilându-se pe o aură de forma unui romboid. În partea dreaptă a imaginii, un arhanghel redat în picioare, sprijinindu-și mâna dreaptă pe capătul lespezii poziționate vertical; ține cealaltă mână la piept, în semn de evlavie. În partea opusă trei femei (grupul mironosițelor), cu gesturi de surpriză și întâmpinare; în spatele acestora este schițat un relief stâncos. Micul tablou combină două momente-cheie: Învierea în sine, în care este prezent îngerul cu care se vor întâlni mironosițele venite la mormânt, și venirea acestora, înfățișate aici ca și cum ar fi martore ale evenimentului suprafiresc; prima este Maria Magdalena, căreia Iisus i se arată la un moment dat, după Înviere. Medalionul istoriat este flancat, în cruce, de 4 luceferi. În colțurile cadrului sunt plăcuțe gravate sub forma unor cartușuri în acoladă cu medalioane ovale în care apar cei patru evangheliști și simbolurile acestora; medalioanele au un bogat anturaj de croșete învolutate și lujeri în secțiune ce par să sprijine fiecare icoană. Personajele sfinte sunt înfățișate stând pe nori și ținând fiecare câte o carte deschisă, fie sprijinită de trup, cu paginile întoarse spre privitor, fie pe genunchi. Sf. Matei cu îngerul în stânga, sus, apoi Ioan în dreapta, iar în medalioanele inferioare – Sf. Marcu, cu leul culcat, alături, în stânga și Sf. Luca în partea dreaptă, cu vițelul (taurul, în alte interpretări). Coperta din față are un ancadrament în relief, fitomorf, cu frunze și festoane în torsadă. Pe coperta din spate, Iisus Hristos între răstignit, între Sf. Fecioară (în dreapta) și Ap. Ioan (în stânga). Este redat și craniul lui Adam la baza crucii, iar sus – tăblița lui Pilat. Embosul stelat din josul icoanei lipsește. Ramă cu model repetitiv din tulpini sinuoase cu două fleuroane în centru și folaij semipalmat.

Numele comanditarilor legăturii – Staicu Cerchie și M(onah)ia Elenca, sunt incizate într-un cartuș, unde este trecută și data executării ferecăturii: 1860. Cartușul este plasat în mijlocul bordurii inferioare fiind decorat în partea superioară cu un evantai din care se desprind vrejuri de acant coborând spre extremități. Cotorul are 4 binduri false marcate prin segmente și șiruri de frunze stilizate, idem capetele cotorului. Decorație similară celei de pe cartușul incizat, între nervuri. În dreptul capitalbandului, la ambele capete sunt plăcuțe rotunde, gravate, cu rol de protecție a tranșelor, etalând un model de tulpini înflorite, de iriși. Tranșele sunt aurite și au un aspect impecabil. Forzațuri duble marmorate, din hârtie lucioasă de un roșu deschis, în stare relativ bună de conservare. Forzațuri fixe cu urme ale atacului de cari, foaia liberă are mici porțiuni lipsă. Se păstrează foaia de gardă de un verde deschis, de la sfârșitul volumului, din hârtie manuală cu pontuzouri și filigranul O. Bogath 1831 (foaia anterioară nu a supraviețuit).

Bibliografie: BRM II, poz. 20702 (descrie un exemplar cu 10 f. nenum. la sfârșit)

Ediție primă: Sibiu, 1806 (tipograf: Ioan Barth)