Liturghier (română). București, 1729
Liturghier (română). București, 1729
Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii: a celor dintru sfinţi Părinţilor noştri a lui Ioan Zlatoust, a lui Vasilie cel Mare, şi a Prejde(o)s(ve)ştenii. Acum într-acestaş chip tipărită. În zilele prea luminatului Domn, și oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Ioann Nicolae Alexandru Voevod, cu toată chieltuiala prea sf(i)nțitului Mitropolit al Ungrovlahiei, kyr Daniil. În sfânta Mitropolie a Bucureștilor, de cucernicul întru preoți Popa Stoica Iacovici, la anul dela Hristos, 1729. [2] f., 208 p.+ (cu signat.) : il. ; 4° (20 cm.), 20 R (18 x 12 cm.)
Ediție rară și valoroasă din punct de vedere iconografic.
Tipar negru şi roşu (- titluri, subtitluri, colontitluri, sau secțiunile peritextuale (inclusiv indicațiile de tipic) inițialele versetelor, parțial custosul, 3 corpuri de literă chirilică, pe suport manufacturat, cu verjeuri. Paginile cu gravuri sunt incluse în numerotație dar nu poartă coloncifre. Poarta titlului cu laturi din elemente stilizate (perechi de croșete concave), cu excepția celei superioare unde se află un frontispiciu cu motiv central – boboc între palmete răsfirate lateral, alte frunze suprapuse lujerilor culcați, muguri și lobi în planul secund, un model cu fond întunecat (vizibil în partea inferioară a ornamentului), preluat din ediția-sursă, de la Târgoviște, din 1713 (va reveni deseori pe foile de titlu ori în interiorul tipăriturilor lui Stoica Iacovici și a urmașilor săi tiparnici). Aici, revine în fruntea Rânduielii Diaconiei, la p. 1. De altfel, este remarcabilă fidelitatea față de vechile liturghiere cel puțin din punct de vedere al ornamenticii. Se remarcă, mai întâi, stema dublei domnii, foarte echilibrată compozițional, timbrată de luminarii și flancată simetric de acronimul domnesc al lui Mavrocordat (fără titulatură); îi sunt dedicate aceleași distihuri de la 1713, asupra peceții brâncovenești. Modelul heraldic este cel din cartea Despre datorii, a voievodului (Peri ton kathekonton biblos) apărută în 1719, care va fi reluat și în Evanghelia din 1723 sau în edițiile 1722 și 1729 ale Molitvenicului.
Liturghierul este bogat împodobit cu xilogravuri specifice cărţilor de cult realizate în tiparniţele de la Snagov (Antim Ivireanul), Buzău (Episcopul Mitrofan, tipograf şi gravor, ca şi Antim), Râmnic (Mihai Iștvanovici), Târgoviște (Gh. Radovici) la începutul secolului al XVIII-lea. Prezențele iconografice reprezentative sunt: frontispiciul cu Iisus Hristos - Pantokrator - anturat de motive vegetale, cu fundal înstelat (din Ceaslovul greco-arab, București, 1702 dar și N.T. de București, 1703) la p. 12 (începutul Vecerniei), dar și la p. 46 (Rânduiala Liturghiei). La p. 45 - Iisus Hristos pe tron, ca mare arhiereu, ţinând Evanghelia; în spatele tronului, de-o parte şi de alta - Sf. Fecioară şi Sf. Ioan; legenda este în limba slavonă: Velikij Arkhierej Hs – aceeași ilustrație din cărțile lui Radovici: Liturghierul, Ceaslovul, Catavasierul; Închipuirea Sfântului Diskos apare la p. 55; ilustrațiile cu cei trei ierarhi liturghisitori (fidele compozițional și postural, modelului ucrainean, cu elemente arhitectonice – arcade, coloane fusiforme cu postamente masive): Sf. (svetyi) Ioann Zlatoust la p. 65, Sf. Vasilie cel Mare, la p. 118, cu semnătura caligrafiată (în monokondylos) a artistului şi datată - Dimitrios 1698 și Sf. Grigorie Bogoslovul (Svetyi Grigorij) la p. 178, semnată Ioanichie (cu majuscule); frontispiciul cu cei trei ierarhi în medalioane (ce deschide fiecare secțiune liturgică precedată de portretul autorului ei), despărțite prin lujeri verticali, ni-i înfățișează în bogate veșminte arhierești egale ca stil și grad de ornamentație, purtând aureole. Fiecare ține în palma stângă câte-o carte cu ferecătură, cu mâna dreaptă binecuvântând. Tripticul apare la p. 66, 119 și 179; legendele micilor icoane sunt formate din acronime grecești așa cum textele de pe filactere, din ilustrațiile în plină pagină, sunt tot în grecește. Este de reținut faptul că gravurile semnate Ioanichie şi Dimitrios, au împodobit atât Liturghierul greco-arab tipărit la Snagov, în 1701, cât şi Liturghierul slavo-român tipărit la Buzău în 1702. Aceste ilustrații vor fi calchiate sau interpretate de-a lungul timpului, unele vor fi omise sau li se vor alătura alte prezențe.
Tipologia letrinelor este și ea, bine definită. Majoritatea vor împodobi cărțile de București și Râmnic, de-a lungul secolului al XVIII-lea și chiar mai târziu. Vinietele de final, xilogravate, constituie și ele modele recurente – cea dintâi este ornamentul baroc cu flori, fructe, stucco-uri, cap de heruvim și (cap) grotesque, de la f. [2]v, cu iniţialele M. E., aceeaşi din Triodul de la 1700, atribuită de unii cercetători lui Ursul Zugravu (cu certitudine, ea calchiază un model ucrainean). De asemenea, două feluri de viniete cul-de-lampe fitomorfe, alte două cu antrelacuri (prezente și în Biblia cantacuzină), precum și un cap de heruvim cu mătănii la gât, terminate cu o cruce grecească, aproape nelipsit din tipăriturile scoase de Mihai Iștvanovici.
Foile liminare conțin foaia de titlu și cuprinsul (Pinax); seria de rânduieli se deschide cu Rânduiala Diaconiei (p. 1-11), urmată de tipicul și rugăciunile vecerniilor și utreniilor și de rânduiala Liturghiei (p. 12-64). Cele trei dumnezeiești slujbe ocupă secvența p. 66-199 (în care se cuprind și portretele în plină pagină ale celor trei ierarhi liturghisitori). Partea de sfârșit (p. 200-210) în exemplarele complete, constă în otpusturile praznicelor și ale celor din timpul săptămânii (urmate de o serie de cântări și rugăciuni de blagoslovire), ultimele fiind Ecteniile la morți (absente din acest specimen, din cauza deteriorărilor).
Cartea necesită restaurare: suportul este murdar, fisurat, foarte afectat de umezeală, cu urme de coleoptere, depozite de ceară; multe file zdențuite, fragmentare. Lipsă p. 145-146. Cusături slăbite. Sunt prezente mărturii de epocă, cu grafie chirilică (scrise în infrapagină, apoi în jurul conețului), la p. 46, 48, 50, 52 și 54 apoi între p. 56, 58-60 (au același subiect). Însemnările menționate dau seama de faptul că exemplarul s-a aflat în posesia unui popă, Nașcu (probabil, Ionașcu) Precup din Milașu Mare (Bistrița Năsăud), care l-a cumpărat cu 5 florinți (însemnarea se termină cu binecunoscutul blestem); prima însemnare este datată 11 mai 1767. Același preot repetă, pe scurt, mărturia despre apartenența Liturghierului scriind și în interiorul gravurilor mari – în jurul figurii Sf. Ioan Zlatoust (la p. 65), și a Sf. Vasile cel Mare (la p. 118).
Legătură în piele pe carton presat (sec. XIX), cu impresiuni la rece – medalion polilobat, cu Răstignirea (coperta I), fără adaosuri fitomorfe, cu elemente compoziționale clare; ramă alcătuită din chenare liniare și o dantelărie de maci minusculi, între frunze sinuoase; model aerisit. Colțurile au buchete florale suprapuse muchiilor interioare ale ancadramentului, ocupând spațiul intermediar dintre porțiunile ramei. Coperta din spate – aceeași dantelărie, dar ceva mai mare și cu flori de crin, secondată de chenarul obișnuit, iar central, clasicul model cu linii triple încrucișate. Cotorul are 4 nervuri profilate, marcate prin linii și brâuri mărunte din motive stilizate; fleuroane între nervuri. Învelitoarea, în pofida unor mici efasări, se prezintă în stare foarte bună. Forzațul (dublu) de la început poartă și el mărturii – pe foaia mobilă, recto, o însemnare cu creionul, din 1890, foarte stângace, în alfabet latin, în care ni se spune că autorul a dăruit cartea spre pomenirea Domnului Vasiliu Constantin. Pe foaia fixă stă scris: “Dela parohia ort(ododoxă) rom(ână) din Urisiul de Sus, Mureș. Preotu Teodor Buciu, 8 aprilie 1929”.
Urisiu de Sus este un sat în comuna Chiheru de Jos, din județul Mureș.
