Ştefan Vasile Episcopescu, Oglinda sănătății şi a frumuseții omenești, 1829 - Raritate absolută
Ştefan Vasile Episcopescu, Oglinda sănătății şi a frumuseții omenești, 1829 - Raritate absolută
3 zile 19 ore 6 minute 43 secunde
Ștefan Vasile Episcopescu. Oglinda sănătăţii şi a frumuseţii omeneşti : mijloace şi leacuri de ocrotire şi îndreptarea stricăciunilor, alcătuită de Ştefan Vasilie Piscupescu ; şi pusă în tipar cu cheltuiala dumnealui Vasilie Manole [Buga] epistatul tipografii. Bucureşti : în Tipografia de la Cişmea, 1829. [2] f., 330 p. ; 8°
Bibliografie:
BRV III, 1425
BRV IV, p. 318
BRM II, p. 25
BRV Additamenta, p. 445
Ștefan Vasile Episcopescu (1777-1850) a fost unul dintre primii autori români de literatură medicală, cunoscut și apreciat, de asemenea, ca popularizator al cunoștințelor medicale, atât pentru medici, cât mai ales pentru bolnavi. Dr. Episcopescu poseda o cultură generală vastă pentru perioada respectivă. Vorbea două limbi străine, germana și franceza. La 5 aprilie 1824, domnitorul Grigore Ghica (1822-1828) îl numește «doftor al politíei Bucureștilor», plătit de la bugetul statului cu 100 taleri pe lună. În același an, își publica prima lucrare: Mijloace şi leacuri de ocrotirea ciomei, alcătuite şi întocmite spre ajutoriul şi folosul neamului Românesc (30 pagini). Lucrarea, reeditată în 1842, era rezultatul experienței acumulate în timpul ciumei lui Caragea, cand Episcupescu a fost unul dintre cei mai activi medici care și-au adus contributia la ingrijirea bolnavilor și stingerea epidemiei. Este aproape sigur că se bucura de o apreciere deosebită din punct de vedere profesional, fiind remarcat și de domnitor, astfel încât va face parte și din Consiliul Sanitar al Bucureșiului, organism înființat de Ghica Vodă la 16 mai 1825. Este chemat, de asemenea, să participe la activitatea naltului comitet pentru preacurmarea molevnei ciumii (1828-1829). Sarcina sa era să cerceteze zilnic hanurile, pentru a vedea oamenii care trăseseră la ele; de asemenea, continuă să viziteze și pe cei bolnavi la domiciliu. Pentru intensa sa activitate, este gratificat la 13 mai si 29 noiembrie, iar la 22 august 1833 primește de la împăratul Rusiei “un inel cu briliant”. În timpul holerei din 1831, Episcupescu funcționează ca medic la «Comitetul extraordinar de pe lângă despărțitura a II-a a Comitetului Carantinelor», iar în vara aceluiași an este trimis să combată holera la Fierbinți, județul Ilfov. În 1835 a fost numit medic al temnițelor, iar în 1836-1837 este doctor de plasă în București, locuind in mahalaua Negustori 504. Această perioadă este și cea mai fecundă pe tărâmul literaturii medicale.
Oglinda sănătății și a frumuseții omenești reprezintă cea de-a doua lucrare a sa. A treia lucrare a lui Episcopescu apare în 1837, intitulată: Apele metalice ale Rumaniei Mari, cercetate, descrise și însoțite cu o Dietetică Macroviotică. A patra lucrare medicală a Dr. Episcopescu vede lumina tiparului în 1843, la București, în Tipografia Colegiului Sf. Sava și este intitulată Oglinda înţelepciunii, cunoştinţa sineşului, coprinzătoare de antropologhie şi cosmologhie, spre aflarea puterilor omului şi ale naturi(i). În sfârșit, în 1846, apare a cincea lucrare: Practica doctorului de casă. Cunoştinţa apărări(i) ş'a tămăduirii boalelor bărbăteşti, femeeşti şi copilăreşti. C'o prescurtare de hirurgie, de materia medică şi de veterinărie pentru Doctor şi norod » (568 pagini). Aceasta este cea mai serioasă și cea mai utilă (și progresistă) lucrare a sa. Evită speculațiile filozofice, rezumă concis cunostințele medicale ale vremii, la care se adaugă vasta sa experiență de practician de peste 40 de ani. Între anii 1805-1817 doctorul Ștefan Vasile Episcopescu a tradus Meșteșugul doftoricesc, după manualul de practică medicală scris la 1760, în neogreacă, de medicul Ioannes Adamios.
Cartea de față se compune, de fapt, din două tratate (complementare): unul cu substanță etică și morală (vizând autoeducația și lărgirea perspectivei comune asupra omului), celălalt, cu conținut practic, în care sunt strecurate anumite observații cu scopul ajustării conduitei semenilor în abordarea propriilor nevoi, a specificităților fizio-psihologice ale ambelor sexe, alinierii moravurilor epocii unor principii sănătoase, enunțate prin prisma omului trecut prin viață, nu doar a medicului curant (și într-un stil semicolocvial, sfătos). Pentru reglarea problemelor de zi cu zi, ori frecvent întâlnite (legate de vârstă, ambient, episoade epidemice, varii condiții), el propune o igienă de viață bazată pe observarea ritmurilor naturale (ale propriului corp în consonanță cu alternanța anotimpurilor și a ciclului diurn-nocturn), a respectării acestora, formulând o serie de metode pragmatice, “mijloace și leacuri” pe care azi le-am categorisi drept empirice (încadrabile în terapeutica “naturistă”).
Foaia de titlu conține, pe verso, un aforism: Sănătatea şi frumuseţea sînt mărimi lumeşti şi cununi de viaţă de puteri cereşti. Foaia [2] r - v cuprinde o dedicaţie către domnitorul Ghica şi boieri semnată: Cu zmerită plecăciune, să jărtveşte aciastă osârdie, de alcătuitor, urmată de o explicaţie, semnată - Plecată slugă Şt. P. D(octor). Paginile 1 - 49 conţin o Procuvântare, de Şt. D. Pe p. 50, sub un frontispiciu cu rozetă (singurul care revine, în succesiunea capitolelor importante, altfel spus: în prima parte a lucrării, cea “filosofică”), începe secţiunea intitulată Făptura lumească, care se sfârşeşte pe p. 147. Această parte cuprinde 3 capitole: Omul, p. 90-121 (Darurile de viiață, Patimile de moarte, Firea viieții omenești, Semnile cugetului bisericesc / politicesc...), Mintea, p. 122, Sufletul, p. 123-147. Secțiunile următoare sunt, de fapt, egale ca valoare – Fămeia, ... Frumusețea, ... Sănătatea (nu au ornamente, sunt însă discret subliniate). P. 148-168 cuprind capitolul: Tinereţile (include subteme, precum: Podoaba frumuseții,... Orânduiala mijloacelor și a lucrurilor..., Purtarea sineșului său). La p. 169 - Purtarea sineşiului către aproapele său, până la 177, unde se încheie cu o frumoasă vinietă fitomorfă (4,5 x 5,5 cm.), reprezentând un grup de flori în clarobscur, cu un mănunchi mare în prim-plan.
La p. 179 - Mijloace şi lucruri (cu majuscule) // de ocrotirea sănătăţii şi a frumuseţii omului. // Şi de îndreptarea stricăciunii lor. // Materiia Dohtoriei. // Arătarea orânduielii şi a lucrării vremurilor // anului, a hrănii şi a leacurilor, // orânduiala vremii anului (- cu majuscule). Din cuprins: Vremea plimberii..., Orânduiala bucatelor și a mâncărilor..., Lucrarea curățeniei..., Șărbet de curățenie de priomăvară..., Șărbet de curățenie de toamnă..., Partea dohtoriei cea următoare..., Feluită vindecare. Aprinzeala trupului; Vărsăturile; Boala lângorii..., Boala frigurilor..., Leac de orice supărare de boală ascunsă în trup..., Prafuri de scorbut..., Leac de colică..., Bae întăritoare..., Apa crăesii..., Praf pentru albirea și curățirea dinților..., Pentru văpsitul părului..., Leac de topirea perdelii ochiului etc. Tratatul ia sfârșit la p. 324. Pe pagina următoare - Arătare de cele ce să coprind în aciastă cărticică (până la p. 330).
Tiparul este negru pe suport manual, caractere chirilice de mărimi diferite, custos, signatură cu slovocifre doar pe primele 2 foi ale caietelor compuse din câte 8 și 9 foi. Materia volumului este detaliată între p. 328-330. Ornamentica tratatului este discretă, din modele tipografice constând în frontispicii şi viniete finale, din motive fitomorfe stilizate. Este prezentă o singură vinietă gravată reprezentând un grup de flori de grădină (în clarobscur).
Exemplarul este complet, bine conservat, cu mărci de proprietate – o însemnare de posesor pe foaia de titlu (ex-libris autograf). La începutul și sfârșitul cărții aflăm 2 urme ale unei peceți aplicate în ceară roșie.
Legătura este de secol XIX (originală), în piele și hârtie marmorată (în tonuri de verde și maro), în stare bună de conservare. Cotorul are 4 nervuri aparente, decorate cu un model stilizat de inspirație grecească, același de pe capetele cotorului. Sus, o etichetă din piele indigo, în care a fost imprimat un titlu convențional al lucrării – Oglindă (cu chirilice). Colțurile copertelor sunt uzate; șniturile sunt ondulate. Volumul are forzațurile originale, pline cu însemnări manuscrise, de epocă, un adevărat compendiu de farmacopee populară.
