Sublocotenentul Const. Sănătescu, corespondență instituțională, 1909
Sublocotenentul Const. Sănătescu, corespondență instituțională, 1909
Sublocotenentul Constantin Sănătescu îi trimite o scrisoare comandantului Școlii de Cavalerie prin care își manifestă nemulțumire cu privire la faptul că sublocotenenții P. Boeresu și C. Lupu au fost trecuți înaintea sa în Anuarul Armatei pe anul 1908, respectiv 1909. Comandantul Școlii de Cavaleri locotenent-colonelul Oprescu a înaintat cererea Ministerului de Război, care o trimite spre soluționare Serviciului Personalului. În urma anchetei Ministerul de Război prin direcția Serviciul Personalului comunică sublocotenentului Sănătescu că cei doi ofițeri au fost trecuți înaintea sa în Anuarul Armatei datorită obținerii unor brevete de înaintare în grad, de la Școala Militară din Germania. Documentul a fost redacta olograf recto-verso pe 3 pagini. împărțite pe verticală în două coloane. Documentul este datat la început 12 Mai 1909.
Scrisoare de intenție trimisă de sublocotenentul Constantin Sănătescu, comandantului Școlii de Cavalerie, prin îi cere acestuia să i se aprobe cererea de a urma o școală de cavalerie în Franța sau Italia, pe baza performanțelor sale din școala militară de Infanterie și Cavalerie unde a fost șef de promoție doi ani la rând. Textul a fost redactat pe o filă împărțită în două pe verticală. În partea dreaptă regăsim cererea sublocotenentului, iar în partea stângă recomandarea comandantului Școlii de Cavalerie, locotenent-colonel Oprescu, înaintată Inspectoratului General de Cavalerie. Documentul cuprinde răspunsul Ministerului de Război privind cererea sublocotenentului Constantin Sănătescu, ce a fost înapoiată Școlii de Cavaleri, însărcinată a o returna sublocotenentului. Documentul este datat la început 29 Iunie 1909.