Nicolae I. Cantacuzino Măgureanu (1790-1857), mare logofăt, mare vistiernic – două testamente olografe

1.

„Sfârșitul vieții fiind conoscut și adeseore și năprasnic am socotit de datorie pără când sânt în întregimea sănătățăi și a mințăi să arăt în scris vroința și hotărârea me cum să să urmeze cu ale meli după trecirea me din viață. Toată averea me astăzi să mărginești în moșia Scobințănii (azi, Scobinți) din țânutul Iașului, și în moșia răposatei soției meli, Hoisăștii (Hoisești), tot din țânutul Ieșului și via sa de la Socola, care prin diiata sa de la april(ie) 1847 mi le lasă în a me stăpânire cu deplină împuternicire a dispoza de ieli precum oi voi. Deci fiindcă fiilor Dimitrie, Iancu și Vasăli le-am dat cu ani mai nainte partea cea după pravili, li să cuvine a moșteni din averea me și a maicei lor, cu adăogire încă, precum anume să lămurește prin înscrisul nostru din 12 apr(ilie) 1843 – mă găsăsc astăzi datoriu a împărtăși cu cuvenita după pravili numai pe fiul meu Nică. 

Hotărâm deci, și dau fiului meu Nică, partea sa de clironomie cinci mii galbeni, precum au priimit și frații săi adică mai mult decât leghitima ce i să cuvine. 

Dau și fiicilor meli călugăriță (i.e. călugărițe) câte doâ mii galbeni fieșticăriia, care capetaluri rămân în dispoziția lor, fiind ieli împuternicite a-i întrebuința precum or voi. Însă și ieli, den zâoa ce-și va priimi fiiștecare soma hotărâtă de doâ mii galbeni, să nu mai poată ceri den averea rămasă a me, câte doâ sute galbeni ce primeam de la mâna fieșticare din ieli pe tot anul. Fiicii mele Agathii îi dăruesc una mie galbeni pesti acei doâ mii galbeni ce am hotărât aici să dau. Și să-i priimască aceștie ca un mic sămn al mulțămirei meli cei mari despre ia. Dăruesc și fiicii meli Marghiorițăi (sic) trii mii galbeni. 

Moșia Hoisăștii, deși răposata soțiia me mă împuternicește a dispoza de ia precum oi voi, însă fiind avere a ei am găsit de cuviință și drept a o împărți la toți fiii și fiicile meli câte sânt în viață, deopotrivă. Așadar, moșia Hoisăștii să să vândă de veci, și din soma ce va coprinde îndeplinindu-să mai întâiu prin un capetal - anualul venit ce-l dănuești (donează) răposata soțiia me la ospitalul din Sf. Spiridon, (iar) prisosul să-l împartă frățăști precum am hotărât. 

Via de la Socola o dăruesc fiului meu Iancu și i să vor da și documenturile viei. Toți robii miei cari sânt găsiți statorniciți la Hoisăști rămân slobozi de veci și fiii miei li vor da îndată după trecirea me den viață înscrisuri de slobozănie, arzând toati documenturile ce să vor găsi în privirea robií lor.  

Adă(o)gere(a) în împlinirea acestor(a) coprinsă și hotărâte de mini prin această diată o încredințăz fiilor miei Dumitru, Iancu și Nică, care, păr(ă) la împlinirea anilor de posesie a moșiilor Hoisăștii și Scobințănii ce sânt contractarisite fiiului meu Iancu, să vor îngriji a plăti din venitul pe fieșticare an, regulat, acei câte doâ suti galbeni, fieșticării din fiicele meli călugăriță, și câte cinci sute galbeni pi an fiiului meu Nică, precum și acei câti doâ suti galbini pi an la epitropia ospitalului din Sf. Spiridon după hotărârea răposatei soției meli, și apoi, den prisosul venitului să vor plăti datoriile meli câte vor rămâne, după sâneturi; iar după împlinirea anilor contractarisiți, vânzând prin un zapis moșia Scobințănii, de veci, să să îndeplinească mai întâi și neprețăluit somele ce hotărâm a să da fiicelor meli și fiiului meu Nică, și prisosul (ce) va rămâne precum și toată averea me mișcătoare o vor împărți-o frățăști fiii miei, Dumitru și Nică. 

Scriind această diată cu mâna me în deplină sănătate și întregime a mințăi, am iscălit-o punând și pecete. Și pe copiii miei îmbrățoșându-i cu sufletul și rugându-ne umbrire(i) sf. Pronii îi îndatoresc să îndeplinească cu sfințănie ceste hotărâte și să pitreacă în dragosti și unire. 

În Iași, la 10 apr(ilie) 1855.”  Pecete rotundă în ceară roșie și semnătura olografă a logofătului Nicolae (Neculai) Cantacuzino.

2.

„Agiungând cei mai mari din fiii noștri la legiuita vârstă, într-o unită socotință noi, părinții lor am găsit de cuviință și am hotărât, atât spre a lor înlesnire, cât și pentru a noastră împăcare, ca să dăm fieșticărue den iei parte, cât după legiuirea pravilelor aceștei țări să cuvine den avutul nostru drept leghitima după săvârșirea noastră din viață. Deci unind la un loc averea noastră a amândurora și prețuind mai întâiu tot avutul nostru, adecă moșiile meli, a tatălui lor, Horodnicenii cu săliștile iei de la țânutul Sucevvei (sic) și Scobințănii cu săliștile iei, de la țânutul Iașii, precum și casăle din Iași, asămine și moșia me (și) a mumei lor, Hoisăști, cu săliștile iei de la țânutul Iașii, ce-mi iaste dănuire de la sora me Zoița, precum și via de la Socola care esti de zăstre; s-au prețuit moșiile după câtimea fălcilor ca cea mai driaptă și neamăgitoare prețăluire iar casăle și via după prețurile cu care aș dori și astăzi să le dau, de aș găsi mușterii. Moșia Horodnicenii deci, s-au găsit a avea doâ mii doâ sute doâzăci și șăsă fălci, șăsăzăci și cinci prăjini, după inginere(a)scă hartă făcută de ingineriul, că li s-ar cuveni împărtășire din moșia me Hoisăștii (și) a mumei lor, însă luându-să aminte ceia ce au mai luat de la noi, prin înzăstrăre, să va vide că iarăși nu rămân a mai lua nimic, căci această moșie după covărșătoarea iei prețăluire mărginindu-să în somă de șasăsprăzăci mii optu sute patruzăci galbeni, din care somă scăzându-să giumatate, adică optu mii patru sute doâzăci galbeni, cu care pravilicești sânt împuternicit a dispozarisi precum oi voi, nu rămâne de împărțeală între copii decât iarăși optu mii patrusute doâzăci galbeni, care analoghisindu-să la unsprezăci copii ce astăzi sânt în viață, căci Aristia, deși nu trăești dar i-au rămas copilu(l), răvin de fieșticare copil câte șăpti sute șasăzăci și șăsi galbeni, adică mult mai puțin decât aceia ce le-am dat noi prin înzăstrare piste legiuita lor parte.

Cât pentru celelalte mai mari trei fiice ce sânt călugărite, priimim spre ușurința copiilor, ca tot noi din cât ne rămâne să le purtămu grijă întru toate, în cât om trăi, și ale și sigurevsi (siguripsi) la sfârșâtul vieții noastre un capetal de una mie cinci sute galbeni fieșticărue din iele, care să le fie spre îndeplinirea petrecirei și să poată și dispozarisi cu iel precum or voi.

Partea lui Dimitrie deci, a lui Iancu, și a lui Vasăli le-am și răspuns acum întovărășită de blagoslovelile noastre, mai adăogându-le încă de la noi una mie una sută optuzăci și optu galbeni, spre împlinirea de cinci mii galbeni pentru fieșticarele.

Pentru a pute(a) însă noi a îndeplini aceste regularisiri, adecă a plăti și datoriile arătate, și a răspunde și părțile însămnate acestor trii mai mari fii, Dimitrie, Iancu și Vasăli, fiind nevoiți a vinde una din moșii, și hotărând spre vânzare moșia Horodnicenii, ca cea mai de frunte și sângura care poate întâmpina plățăle, tot odată însă dorind a nu să înstrăina di la familie, fiindu-mi și mie clironomie di la părinții miei, și jărtfind și noi multi osteneli și cheltuele spre îmbunătățirea iei, am îndemnat pe însuși fiii noștri a o cumpăra; Dimitrie însă negăsindu-să într-o închipuire de bani, au priimit a o cumpăra Iancul cu prețul arătat de zăci galbeni falca. Asemine i-am împărtășit și den țâgani cu cât li să cuvine după pravili, adică den trii sute zăci nume di țâgani ce avem, precum prin osăbit izvod anume să arată, osăbind giumătatea ce pravilnicește ni să cuvine noă, rămân de împărțală între aceștii copii rămași în casă, una sută și cincizăci și cinci nume și să cuvin fieșticărue câte treizăci și unu de nume care li s-au și dat acum deplin lui Dimitrie, Iancu și Vasăle, mai adăogându-le de la noi câte zăci nume de fieșticare. 

Cu această închipuire regularisind ale noastre și împărțind fiilor noștri partea cuvenită lor, adeverim lucrarea prin acest înscris înființat cu bună priimire și părințască înțelegere amândurora, pentru ca nu după vreme, din neștiință, să (să) nască între fiii noștri prepusuri aducătoare de neîmpăcare și gâlcevire. Puind tot odată părintească îndatorire fiilor noștri ca nici odinioară să nu să ispitească a stârni între sine vreo gâlcevire sau prihănire împrotiva (sic) aceștii făcute de noi orânduiri, fiind aceasta cumpănită după toată dreptatea ce noi părinții, în curățănia bunelor noastre cugetări cătră iei, am cunoscut a li să cuveni, potrivit și cu a pravililor legiuire; și mai ales având iei în privire folosirile de care să împărtășăsc prin această dispoziție încă în viața noastră, cu luare în a lor stăpânire a părții legiuite pe care almintrele (altminteri) după pravilă or fi avut dreptate a să pretenderisi numai după a noastră săvârșire din viață. 

Spre a-și avea deci acest act a lui statornicie și vecinică tărie, am iscălit amândoi părinții cu însuși mâna noastră, poftind și pe alte feță cinstite a iscăli ca marturi.

Iași, 12 apr(ilie) 1843”.  

Alături de semnătura lui Nicolae – Neculai log(o)f(ă)t și de semnăturile altor boieri (vornici și logofeți), se regăsește cea a fostului mitropolit al Moldovei (protejat al familiei Cantacuzino), precedată de mențiunea: “După poftirea ce me-au făcut dumnealor iscăliții boeri adeveresc și eu, Veniamin proin Moldaviei”. Iscălitura Pulcheriei nu apare aici.

Cele două acte testamentare sunt redactate cu cu caractere chirilice și cerneală neagră pe suport manufacturat.