Testamentul Pulcheriei Cantacuzino, soția lui Nicolae Cantacuzino, Iași, 12 aprilie 1843
Testamentul Pulcheriei Cantacuzino, soția lui Nicolae Cantacuzino, Iași, 12 aprilie 1843
Pulcheria Cantacuzino, născută Sturdza (1791-1848), soția lui Nicolae Cantacuzino Măgureanu – testamentul olograf
„În numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh amin
În firi esti a să nasti omul în lume, a viețui într-însa, si apoi a-și îndeplini datoria cea mai de pe urmă a firii, trecându di viața aceasta. Dar pentru ca omul să pitreacă în lume câtu să poate cu mai multă abatiri dispre rău, îndeletnicindu-să numai întru cele plăcute lui Dumnezeu, i s-au lăsat lui frica asteptării ceasului celui nehotărâtu a sfârșitului, dispre care si eu privighindu am socotitu în vremi a hotărî si a aseza pentru ali meli. Deci după regularisirea ce prin act am făcutu întru unită socotință cu bărbatu-meu, încă la anul 1843 aprile 12, spre înlesnire si a plății datoriilor si a împărțirii legiuitilor părți di clironomií ce după pravili să cuvini fiilor nostri, arătându lămuritu si totalul averii noastre, si câtu ni s-au rămasu noă părinților, hotărăscu acum si pentru averea ce mi s-au mai rămasu mai în mosia Hoisestii (Hoisești) care-mi iesti dănuire di la răposata sora me, vorniceasa Zoe Ros(e)t(ti), si o las după săvârșirea me în deplină stăpânire preiubitului meu soț D(u)misali logof(ă)t Neculai Cantacuzino pentru multa cunostință cu care sânt datoare către ielu, pentru căutarea sa cu mu(l)te dureri la toate boalile meli necruțându câtu(ș)i de puțin starea sa, întru luare aminti că zestrea me au fostu numai cincisprezăci mii lei, pentru nisti asemine purtări a sali cătră mini, ce m-au făcut a pitrece toate zilele vieții întru odihnă i mulțămíri, îl lasu deplin stăpân pi această averi după voia si plăcerea sa, dându-o oricui ar socoti si ar voi din fiii i clironomii nostri neputându iei nici adinioare a cuteza a faci vreo pretențií înprotiva voinții si hotărârii părintelui lor. Pe lângă aceasta avându eu dreptate să am clironomie din averea tatăluiu meu si a maicii meli, după temeiurile arătate în zaloba me pentru judecătorií, hotărăscu ca si aceasta averi, câtă ar fi după hotărârea judecății, sau după vreo învoială ce s-ar săvârși, să rămâi (rămână) în deplina stăpânire soțului meu, cu îndatorirea numai de a împărtăsi din giumătatea sumii pe toți copiii deopotrivă, iar ceialaltă zumătate (sic) să o dispozarisască soțul meu precum va voi; cărue îi încredințăzu si grizile celi pentru sufletul meu cuvinite pi totu anul după crestiniasca ră(n)duială, în câtu îi va dărui Dumnezeu viață. Iar după săvârsirea dumisali, spre a să urma vecinice rugăciuni pentru sufletile noastre, afierosescu la mănăstirea sfântului Spiridon di aice din Ieși, vinitu vecinicu di doăsuti galbini blancu pi anu din vinitu mosii Hoisăsti care să i să răspundă nestrămutatu la 23 apri(lie) a fiisticărue anu, sigurivsitu rămânându acestu vinitu în folosul mosii Hoisăstii în câtu (...) ori si la cini ar agiungi după vremi proprietaoa aceasta, vinitul acest(a) di 200 (galbeni) să vií nezărnit mănăstirii Sfântului Spiridon, cu împuternicire ca, odată macar de nu i s-ar răspundi la vadeoa hotărâtă toți bani(i) deplinu, Epitropia Sfântului Spiridon să aibă dritul a o înposesui spre săgurevsirea de a priimi în vremí vinitul ce i să statornicesti, fără a să pute apăra proprietariul Hoisăstilor cu nici o îndreptari, fiindcă îndatorirea aceasta esti a însuși moșií si dreptatea proprietății iei nu o poate ave nimini în viitorime fără îndatorirea plății acestui vinitu di 200 (galbeni) cătră mănăstirea Sfântului Spiridon.
Mai îndatorescu încă pe bărbatu-meu ca după săvârsirea me din viață să împartă cinci suti galbini milostenií, însă din această somă mai întâi să să plătiască birul lăcuitorilor din Hoisăsti si din Scobințăni pi un întregu anu; al doile, să să dăruiască fiisticăruie din slugile casii, afară de vătaf, soma hacului (salariului) pe un anu. Al triile, să le cumperi fiisticăruie gospodariu țigan câte o vacă cu vițel si apoi, câtu va mai prisosi păr(ă) la împlinirea di cinci sute galbini, să să împartă la familii scăpătate.
Pe lângă aceasta rogu pe bărbatu-meu ca si din țigani, robii dumisali – că eu robi di zăstri n-am avut – să ierti pi aceia ce-i însămne(a)ză (și să-i însemneze) în osăbitu înscrisu.
Aceasta fiind voința si hotărârea me, am srisu această diată însumi cu mâna me, si o adiverezu cu iscălitura me, si a marturilor poftiți. În Ieși, la 10 apr(ilie) 1847”.
Actul este validat și printr-o pecete (sigiliu) în ceară roșie. Printre boierii martori se numără membri ai familiilor Ghika, Bașotă și Rosetti. Apare și semnătura lui Meletie Stavropoleos (Burdujanul), arhiereu din timpul păstoririi lui Veniamin Costache. Andrei Bașotă iscălise și cel de-al doilea testament al soțului Pulcheriei, Nicolae Canta(cuzino), care poartă data de 12 aprilie 1843.
