Triod, București, 1746

Triodion adecă trei cântări, ce are întru sine slujba Sfântului şi marelui Post. Care acum adoa oară s-au tipărit. În oraș în București : de cucernicul între preoți Popa Stoica Iacovici Tipograful, la leat 7255 (1746). [2], 355, 119 f. (cu signat.) : il. ; 2° (34 cm) ; 2 col., 40 R/col. (25 x 16 cm)

Colofonul: “Tipăritu-s-au în anul dela mântuirea lumii 1746, de cucernicul între Preoți Popa Stoica Iacovici Tipograful”. 

Ediții posterioare: București, 1768 (în întregime imprimat, diortosit și ilustrat de Grigorie ieromonahul); 1798 (Gheorghe, fiul tipografului Dimitrie Mihailovici sau Mihailo Popovici)

Râmnic, 1782 ( Climent ieromonahul și Popa Constantin tipograful; diortosit de Grigorie Râmniceanul, tipograf și gravor);

Titlul de intrare în materie: Triodion // Adecă Trei Cântări // Carele cuprinde în sine slujba se i să cuvine lui.

Epilogul: “Iară cei ce vă veți întâmpla aceti pe această sf(â)ntă carte, bucurați-vă în D(o)mnul, și ori ce greșală veți afla, în cuvinte sau în slove, cu umilință vă rugăm ca să îndreptați cu D(u)hul blândețelor, negrăbindu-vă a ne pune în ponos; că n-au lucrat înger, ci mână de țărână, și minte de om păcătos, cuprins de slăbiciunea firii, carea nu lasă nici pre un om a rămânea fără de greșală: că precum iaste cu neputință a nu păcătui, așa și tipografului a rămânea fără de greșală la tipărit. Deși adevărat știm, că multe alunecături și greșeli să vor fi făcut prin multa osteneală, și prin cetirea prubelor de noaptea (că cu adevărat și noaptea de multe ori oam făcut înloc de zi). Că pre cât am putut cu nevoință am lucrat. Cu plecăciune dar vă rugăm ca să ne ertați, și D(u)mnezeul păcii să fie cu voi acoperindu-vă greșalele.”

Un exemplar complet (fapt destul de rar) al ediției Triodului bucureștean lucrat de Stoica Iacovici în atelierul mitropoliei Ungrovlahiei, în timpul celei de-a patra domnii muntene a lui Constantin Mavrocordat (a domnit de 4 ori în Țara Românească și de 2 ori în Moldova).

Între data tipăririi de pe foaia de titlu, și data din colofon (ultima f. verso, în continuarea formulei de încheiere, sau a epilogului), există o aparentă contradicție. Văleatul ar indica anul 1747, în timp ce colofonul consemnează anul 1746 (sub forma milesimului). Nu se specifică intervalul imprimării acestui Triod, dar, dacă lucrul a luat sfârșit în luna septembrie sau în intervalul 1 septembrie - 31 decembrie, anul 1746 este perfect justificat (se scad din văleat 5509, nu 5508 ani, conform cronologiei bizantine). Situația a generat unele confuzii, prezumându-se existența a două trioade, înregistrate ca atare în sursele bibliografice și în cataloage de colecție.

Prima parte a cărții cuprinde cântările perioadei premergătoare Postului Mare (de 4 săptămâni), apoi cântările celor șase săptămâni (până la Vinerea Mare), un interval de 10 săptămâni ce se deschid cu Duminica vameșului și a fariseului; vin la rând Cântările troicinice, Stihirile de umilință cu Sedealne, din Octoih, Canonul cel Mare al Sf. Mariei Egipteanca (care se cântă în prima zi de post și în Duminica a cincea), secțiuni urmate de Tipicul Triodului, cu care tomul ia sfârșit. Aceasta este, pe scurt, structura vechilor trioade, a căror denumire vine de la numărul odelor liturgice ale canoanelor ce se cântă în timpul slujbei Utreniei. Cele mai multe canoane au fost compuse de Teodor și fratele său Iosif, monahi din mânăstirea Studion, din Constantinopol (sec. IX), care au completat cântările imnografilor  Cosma din Maiuma și Andrei Criteanul, autorul Canonului Mare (sec. VIII).

Tipar negru și roșu, pe hârtie filigranată, cu pontuzouri (se observă literele A și S, latine, caligrafiate), text imprimat pe 2 coloane, cu 5 corpuri de literă chirilică; custos. Formatul cărții, dispunerea textului, aspectul arhaizant vizibil mai cu seamă în existența filei ocupate, pe verso, numai cu viniete cruciforme, din care cea centrală, mare, roșie, din tije formând antrelacuri, este xilogravată, aidoma filelor similare din cărțile imprimate la Buzău, în 1700; caligrafierea titlului de intrare în materie, litera de rând mare și caligrafiată, pentru evidențierea colontitlurilor (dar și a primului rând al fiecărei cetenii), epilogul, colofonul, finalul ornamentat, al Triodului, toate aceste detalii apropie ediția 1746 de antecesoarele, dar și de urmașele ei. Ornamentică tipografică (în negru și roșu) - viniete, bandouri (frize compozite) de capitol, viniete angelice de colontitlu și xilografică: poarta titlului (după Triodul slavo-român de la Buzău), pecetea domnească - modelul este același din Historia hierá, etoi Ioudaiká (București, 1719), apăruse și în Penticostarul bucureștean din 1743 (dar și în Evanghelia de Râmnic din 1746). În ce privește stihurile politice, acestea constituie, împreună cu cele din Antologhionul râmnicean de la 1745, una din cele mai lungi dedicații versificate adresate acestei domnii. Frontispiciile sunt cele recurente, de tip Deisis (2 modele, unul “clasic”, unul cu Iisus Hristos între profeții Moise și Ilie), și un model de frontispiciu cu element central anturat de vrejuri palmiforme și flori de acant, realizat și într-o variantă exclusiv foliacee. Vinietele de final au ca modele, un heruvim cu mătănii la gât și unul figurat în centrul unui ansamblu baroc cu motivul viței-de-vie cu ciorchini, cartușuri decorative, mascheron (provenind din repertoriile de secol XVII, utilizate bunăoară de Mitrofan și de Mihai Iștvanovici); un coneț cu antrelacuri (și acesta preluat din tipăriturile ucrainene, ca, de altfel, și cel cu mascheron în centrul unui scut vegetal, prezent la începutul cărții). Letrinele sunt roșii, încadrate și neîncadrate, de varii dimensiuni, cu motive angelice, florale, cu foliaj palmat, zoomorfe, dar și un model de inițială cu preot, din aceleași repertorii de dată mai veche (clișeele xilografice de sf. de secol XVII, început de secol XVIII).

Motivele și modelele uzitate în acest triod apar și în alte imprimate ale deceniului, cum ar fi Penticostarul bucureștean de la 1743. La f. 175v, o ilustrație mai mare, de frontispiciu, ce deschide cântările Duminecii a treia a Sfântului Post, înfățișând Răstignirea lui Hristos (prezentă și la 105v). Legenda ilustrației este în slavonă, sub forma a două secvențe de text înscrise în două filactere desfășurate pe orizontală (în stilul legendelor de vedute, din grafica occidentală), iar legendele pentru Iisus Hristos, Maica Domnului și Sf. Ap. Ioan constituie acronime grecești, imprimate cu caractere majuscule. Gravura însăși este de inspirație apuseană, din punct de vedere al concepției artistice. Triodul cuprinde, în partea a doua a cărții, gravuri din ciclul hristologic cu semnătura meșterului Ioanichie Bakov (și legende în limba slavonă) – cum ar fi Rugăciunea vameşului şi a fariseului, pentru duminica ce deschide perioada Triodului, Învierea lui Lazăr sau Intrarea lui Iisus în Ierusalim.

Exemplar restaurat începând cu foaia de titlu, cu înlocuire de suport, compensare a lacunelor, refacere a tuturor colțurilor inferioare, dar și cu o serie de intervenții empirice (benzi de remarginație, lipituri). Corpul cărții a fost expus umezelii (este îmbrunit, cu pigmentație fungică marginală, cearcăne repetate și extinse, în partea de sus) și a suferit și deteriorări mecanice în urma manipulării. Sunt prezente, rar, bife, sublinieri, paragrafe marcate prin acolade, cu creionul.

O însemnare cu caractere chirilice, pe alocuri fragmentară din cauza ajustării marginilor inferioare, scrisă în josul foilor 216 r-v; 217r - 224r:

“Această s(fântă) carte o au cunpărat (sic) satul Făurești (urmează lipituri ce obturează textul însemnării) pomană..., cu ... florinți...., preoteasa, Gheorghe, Ioana, a satului 90 florinți și a preotesii au lăsat au rămas 90 florinți ca să le fie tuturor pomană și cine o a fura sau o va vinde să fie afurisit de s(finții) părinți 318. 801 24 ghinarie Ioan Popovici preot”.

Însemnări ale lui Leș Simion, sec XX, pe forzațul fix anterior (cu pix roșu) - Leș Simion (al) lui Ioan Făurestu (din satul Făurești), Plasa Cop(alnic) Mănăștur, jud Satu Mare, la f. 55r, în infrapagină, cu creionul mov, cu data 1967, f. 116v, deasupra și dedesubtul conețului xilogravat, cu heruvim și mascheron – Leș Simion lui Ioan Faurești 1969, f. 175r, lângă vinietă, scris transversal, tot cu pix roșu, cu adaosul Făurești, 27 XII, apoi la f. 208v, cu creion mov, fără datare, din nou cu data 1967 la f. 292 etc.; la f. 252r, deasupra vinietei mari, compozite, sub forma: Această carte am cetit-o eu Leș Simion lui Ioan Făurești 1968, Maramureș (cu pix roșu), și similar pe ultima filă a Triodului, 355v - Cetită de Leș Simion lui Ioan 1966. Alte însemnări sunt cele ale cantorului din Făurești, Pasca (scris Paska) Gavril, datate 1922, cu creion chimic (la 217v, în albitura superioară și la 222v); din nou la f. 292v, lângă vinietă, datată 1929 (creion mov), f. 329v, cu mențiunea în Făurești 1922, Pasca Gavril cantor 1922, la 351v, albitura superioară (cu mov). Pe fila liberă a forzațului posterior, cu semnătura aceluiași cantor: “Cartea aciasta s-a tipărit în 1747 până în 1954 sunt 208 ani de la tipărirea aciestei cărți. Gh. Chiuzbăian”.

Legătură de epocă, în piele brună pe lemn, recondiționată (inclusiv închizători noi din piele și alamă, funcționale), cu vechea ornamentație încă vizibilă. Forzaț mobil anterior, reconstituit, forzaț posterior dublu reparat, consolidare a cotorului interior.

Ornamentele (aplicate la rece), constau în scena Răstignirii cuprinsă într-un medalion polilobat, anturat de fiare florale și vegetale de formă rotundă (de tip rozetă, cu contur exterior sinuos) și romboidală; ancadrament din câte 3 muguri rotunzi sub o frunză arcuită, cu capete în volută, surmontată de un evantai, aceleași motive fiind prezente în colțurile interioare ale ancadramentului dublat de un chenar din scurte linii vălurite. Pe cotor, în spațiile dintre cele 5 nervuri groase, profilate, motive romboidale identice celor din câmpul central, care anturează icoana. Ornamentația copertei posterioare reia aceste motive, în alternanță, pe toată suprafața panoului interior delimitat de bordura marginală prin șiruri triple de linii (tot vălurite), ambele chenare sunt la fel, formând o ramă sugerat tridimensională prin muchiile oblice, ale căror segmente depășesc unghiurile interioare, terminându-se cu motivele arcuite descrise mai sus (acest ancadrament este mai clar păstrat, pe coperta din spate). Ornamentul central este, de această dată, o cruce filigranată, a cărei compoziție fitomorfă alcătuie un triunghi, și-al cărei postament e un joc de fine volute vegetale. Se observă, lângă cotor, straturile vechi și noi ale învelitorii iar pe prima copertă, o serie de cute în segmentul din apropierea închizătorilor, unde ssunt vizibile intervenții similare de compensare a porțiunilor lipsă.

Bibliografie: BRV IV, 92

BRV Additamenta, p. 255 (păstrează datarea conformă postului bibliografic din BRV II, 261, adică 1747, deși citează postul din volumul al IV-lea al BRV, unde data inițială este corectată)